Fuziune în interiorul OMV Petrom. Distribuitorul de carburant pentru aeronave al grupului va fi integrat în divizia de vânzări produse petroliere

Fuziune în interiorul OMV Petrom. Distribuitorul de carburant pentru aeronave al grupului va fi integrat în divizia de vânzări produse petroliere
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 15 iun 2017

Companiile OMV Petrom Marketing și OMV Petrom Aviation, controlate de grupul OMV Petrom, vor fuziona prin absorbție, potrivit deciziei grupului, distribuitorul de kerosen pentru aeronave urmând să fie integrat în divizia de vânzări de produse petroliere a celui mai mare producător de țiței și gaze din România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Având în vedere că obiectul de activitate al OMV Petrom Marketing conține activități care ar putea integra cu ușurință activitățile desfășurate în prezent de OMV Petrom Aviation, OMV Petrom Marketing și OMV Petrom Aviation intenționează ca aceste activități integrate să fie desfășurate de o singură entitate, respectiv de către OMV Petrom Marketing. Această integrare evită suprapunerea resurselor și a logisticii societăților și maximizează eficiența operațiunilor", se arată în proiectul de fuziune.

Potrivit sursei citate, fuziunea va reduce costurile administrative și operaționale și va accelera și flexibiliza procesul decizional, prin optimizarea structurilor organizaționale, coordonarea mai bună a activităților și implementarea unor procese de afaceri standard. Cele două companii intenționează ca data implementării efective a fuziunii să fie 1 noiembrie 2017.

Acțiunile europene au scăzut la minimul ultimelor două luni, din cauza îngrijorării legate de perspectivele economice CITEȘTE ȘI Acțiunile europene au scăzut la minimul ultimelor două luni, din cauza îngrijorării legate de perspectivele economice

OMV Petrom Aviation, care asigură alimentarea cu combustibil a aeronavelor pe aeroporturile Otopeni, Timișoara, Bacău, Sibiu și Cluj-Napoca, a terminat ultimii doi ani pe pierdere, cu minusuri de 964.000 lei (2015) și 245.687 lei (2016). Cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 8% anul trecut, la 14,36 milioane lei. Numărul mediu de angajați a rămas constant, la 62 de persoane.

OMV Petrom Marketing, divizia de comercializare de produse petroliere a grupului, a raportat pe 2016 un profit net de 385,75 milioane lei, în creștere cu 17% față de 2015, și o cifră de afaceri de 14,4 miliarde lei, în scădere cu 2% comparativ cu anul anterior, cu un efectiv mediu de 220 de angajați.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW și un parc eolian de 45 MW.

Banca Angliei a menținut dobânda cheie la 0,25%, dar trei voturi au fost pentru majorare CITEȘTE ȘI Banca Angliei a menținut dobânda cheie la 0,25%, dar trei voturi au fost pentru majorare

Pe piața distribuției de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe piețele din România și țările învecinate prin intermediul a 783 benzinării, la sfârșitul lui 2016, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,01% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,64% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deține 12,57%, iar 15,79% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom și-a dublat profitul net în primul trimestru al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, de la 288 milioane lei la 618 milioane lei, în special ca urmare a evoluției cotațiilor internaționale ale țițeiului, care s-au majorat cu 61,7%.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv petrom
omv petrom marketing
omv petrom aviation
kerosen
carburanti aeronave
combustibili avioane
fuziune prin absorbtie