Scăderea de joi după amiază a fost una dublă față de cea efectuată la miezul nopții, de 20 de bani la litrul de benzină și 10 bani la cel de motorină.
Per total, în cursul zilei de joi, cele 2 companii au ieftinit benzina cu 30 de bani și motorina cu 15 bani/l.
În urma mișcărilor de prețul de joi, benzina a coborât sub pragul de 9 lei/l, după modelul Rompetrol.
Astfel, un litru de benzină poate fi cumpărat cu 8,92 lei în stațiile Petrom și cu 8,98 lei în cele OMV și MOL. În stațiile Rompetrol, prețul este de 8,88 lei/l.
Un litru de motorină costă 9,08 lei în benzinăriile Petrom și 9,14 lei în cele OMV și MOL. La Rompetrol, dieselul poate fi achiziționat cu 8,99 lei.
Și Lukoil a redus joi după amiază cu 10 bani prețul benzinei și cu 5 bani pe cel al motorinei, acestea costând 9,18, respectiv 9,24 lei/l.
Ultima dată când în stațiile Petrom, benzina costa 8,92 lei/l a fost pe 1 mai.
Evoluția prețului benzinei în stațiile din capitală
| 01.03 | 03.04 | 18.04 | 29.05 | 01.06 | 06.06 | 08.06 | 09.06 | 10.06 | 11.06 | |
| Petrom | 7,93-7,98 | 9,22 | 8,07 | 9,62 | 9,62 | 9,62 | 9,42 | 9,22 | 9,22 | 8,92 |
| Lukoil | 7,92-7,97 | 9,28 | 8,28 | 9,53 | 9,68 | 9,68 | 9,68 | 9,33 | 9,28 | 9,18 |
| Socar | 7,96-7,99 | 9,43 | 8,28 | 9,64 | 9,64 | 9,64 | 9,64 | 9,44 | 9,28 | 9,28 |
| OMV | 8,02-8,07 | 9,33 | 8,18 | 9,68 | 9,68 | 9,68 | 9,48 | 9,28 | 9,28 | 8,98 |
| Rompetrol | 7,96-8,07 | 8,59 | 8,28 | 9,68 | 9,68 | 9,53 | 9,33 | 9,28 | 9,08 | 8,88 |
| Mol | 8,01-8,07 | 9,43 | 8,28 | 9,68 | 9,68 | 9,68 | 9,68 | 9,33 | 9,28 | 8,98 |
În prezent, Rompetrol este cea mai ieftină rețea de benzinării din România, benzina fiind mai ieftină cu 4 de bani, iar motorina, cu 9 bani, decât cele comercializate în stațiile Petrom.
Evoluția prețului motorinei în stațiile din capitală
| 01.03 | 03.04 | 21.04 | 29.05 | 01.06 | 06.06 | 08.06 | 09.06 | 10.06 | 11.06 | |
| Petrom | 8,24-8,28 | 10,09 | 8,33 | 9,53 | 9,53 | 9,53 | 9,38 | 9,23 | 9,23 | 9,08 |
| Lukoil | 8,26-8,27 | 10,14 | 8,72 | 9,54 | 9,59 | 9,59 | 9,59 | 9,44 | 9,29 | 9,24 |
| Socar | 8,26-8,29 | 10,19 | 8,99 | 9,54 | 9,54 | 9,54 | 9,54 | 9,39 | 9,29 | 9,29 |
| OMV | 8,33-8,37 | 10,18 | 8,42 | 9,59 | 9,59 | 9,59 | 9,44 | 9,29 | 9,29 | 9,14 |
| Rompetrol | 8,29-8,37 | 10,27 | 8,87 | 9,24 | 9,59 | 9,49 | 9,34 | 9,29 | 9,09 | 8,99 |
| Mol | 8,32-8,37 | 10,28 | 8,42 | 9,54 | 9,54 | 9,59 | 9,59 | 9,34 | 9,29 | 9,14 |
Intervenția Guvernului, care a limitat adaosurile comerciale ale companiilor din domeniu la cele de anul trecut, temporar, până în luna iunie, influențează strategiile acestora, adaosul nefiind calculat la produs, ci la cifra de afaceri.
Acestea sunt:
- limitarea adaosului comercial la benzină și motorină la nivelul celui din 2025;
- obligația impusă benzinăriilor de a nu majora prețurile (atunci când intenționează să o facă) decât o dată pe zi;
- controlul exporturilor de motorină și țiței;
- reducerea temporară a conținutului minim de biocarburant din combustibilii auto, de la 8% la 2%;
- reducerea temporară cu circa 10% a accizei la motorină;
- impunerea unei contribuții de solidaritate celor de la OMV Petrom.
Până la expirarea stării de criză și a măsurilor de combatere a ei mai sunt mai puțin de 3 săptămâni.
În acest interval, dacă nu va fi numit un nou guvern, cu puteri depline, și se va considera că ″persistă împrejurările care au determinat situația de criză″, guvernul Bolojan ar putea profita de ambiguitatea legislativă pentru a prelungi starea și măsurile prin hotărâre.
Sau lucrurile pot fi rezolvate în Parlament, unde se află pe circuitul legislativ, la Camera Deputaților, proiectul legii de adoptare a OUG nr. 19/2026, aprobat deja tacit de Senat pe 20 aprilie.
Termenul de depunere a raportului pe fond, cu posibile amendamente, a fost depășit deja cu 1 lună.
Deputații pot, modificând ordonanța prin legea de adoptare, fie să precizeze tipul de act normativ guvernamental prin care poate fi prelungită starea de criză, fie să o prelungească chiar ei direct.
Vacanța parlamentară începe pe 1 iulie 2026.

















