Guvernul german a decis oficial naționalizarea celui mai mare importator de gaze din țară, Uniper. Costul salvării a ajuns la 29 de miliarde de euro

Guvernul german a decis oficial naționalizarea celui mai mare importator de gaze din țară, Uniper. Costul salvării a ajuns la 29 de miliarde de euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 sep 2022

Guvernul german a decis oficial naționalizarea Uniper, cel mai mare importator de gaze din țară, pentru a menține industria pe linia de plutire în urma crizei energetice la nivel mondial, costul total al salvării ajungând la 29 miliarde de euro, transmite CNBC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

După ce a acceptat deja în iulie să salveze marele importator de gaze printr-un acord de 15 miliarde de euro, statul va cumpăra acum pachetul de acțiuni Uniper, de 56%, deținut de compania Fortum din Finlanda, pentru 0,5 miliarde de euro. Statul german urmează să dețină aproximativ 98,5% din Uniper, scrie News.ro.

Hidroelectrica: Avem zilnic 5.000 de clienți noi. Nu putem acoperi tot consumul României CITEȘTE ȘI Hidroelectrica: Avem zilnic 5.000 de clienți noi. Nu putem acoperi tot consumul României

”De când pachetul de stabilizare pentru Uniper a fost convenit în iulie, situația Uniper s-a deteriorat și mai mult, rapid și semnificativ; ca atare, au fost convenite noi măsuri pentru a rezolva situația”, a anunțat Fortum într-un comunicat.

Uniper este cel mai mare importator de gaze din Germania și a fost afectat de livrările de gaze foarte reduse din Rusia, care au determinat creșterea prețurilor.

Gigantul energetic de stat Gazprom din Rusia a oprit la începutul acestei luni, pe termen nelimitat, fluxurile de gaze către Europa prin conducta Nord Stream 1, o mișcare care a agravat problemele Uniper, a declarat pentru CNBC CEO-ul Uniper, Klaus-Dieter Maubach.

Fortum va deconsolida Uniper începând cu al treilea trimestru al anului 2022, a anunțat compania miercuri, în timp ce împrumutul de 4 miliarde de euro acordat de Fortum către Uniper va fi rambursat, iar compania finlandeză va fi eliberată de o garanție de 4 miliarde de euro a companiei-mamă.

”În circumstanțele actuale de pe piețele europene de energie și recunoscând gravitatea situației Uniper, renunțarea la Uniper este pasul potrivit de făcut, nu numai pentru Uniper, ci și pentru Fortum”, a declarat CEO-ul Fortum, Markus Rauramo.

”Rolul gazului în Europa s-a schimbat fundamental de când Rusia a atacat Ucraina, la fel și perspectivele pentru un portofoliu în domeniul gazelor. Ca urmare, justificarea comercială a unui grup integrat nu mai este viabilă.”

Acordul aduce suma totală oferită de guvern celor mai mari importatori de gaze din Germania - Uniper, fosta divizie a Gazprom Sefe și VNG, divizia EnBW  - la cel puțin 40. miliarde de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
uniper
gaze