INEDIT Încălzirea bruscă a vremii a făcut ca România să injecteze gaze în plină iarnă

INEDIT Încălzirea bruscă a vremii a făcut ca România să injecteze gaze în plină iarnă
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 7 feb 2024

Încălzirea vremii din ultimele zile a condus la scăderea consumului intern de gaze la aproape 400 GWh, ceea ce a făcut ca într-unul din depozitele de înmagazinare autohtone să fie injectate - și nu extrase - gaze în plină iarnă, relevă datele analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Consumul intern a coborât sâmbătă la 460 GWh, pentru ca duminică să ajungă chiar la 410 GWh, mai redus cu o treime decât cel record înregistrat pe 24 ianuarie, de 600 GWh.

Fum în camera unei turbine la Unitatea 2 CNE Cernavodă. UPDATE Anunțul operatorului CITEȘTE ȘI Fum în camera unei turbine la Unitatea 2 CNE Cernavodă. UPDATE Anunțul operatorului

Așa se face că în depozitul de la Ghercești, operat de Depogaz, filială a Romgaz, au fost injectați 5,5 GWh sâmbătă și 16,6 GWh duminică, o cantitate echivalentă cu 6,5% din producția internă curentă.

Din celelalte 4 depozite operaționale deținute de Depogaz au fost extrase gaze, 150 GWh sâmbătă și 100 GWh duminică, în timp ce din depozitul Depomureș, al Engie, au fost extrași alți 19 GWh/zi.

La începutul acestei săptămâni, România mai avea înmagazinați 20,89 TWh, reprezentând 61,68% din capacitatea de depozitare, după ce, pentru a acoperi consumul record din perioada friguroasă din ultimele 2 săptămâni, au fost extrase niveluri record, apropiindu-se chiar și de 300 GWh/zi.

În pofida faptului că a intrat în această iarnă cu depozitele pline în proporție de peste 100% (34,9 TWh, cu 2,7 TWh peste nivelul cu care a intrat în iarna precedentă, de 32,2 TWh), vremea mai friguroasă a făcut ca pe 4 februarie România să aibă doar cu un TWh înmagazinat mai mult decât în urmă cu un an, când avea stocați 19,7 TWh, reprezentând aproximativ 60% din capacitatea totală.

VIDEO Pregătiri pentru o investiție de 40 milioane euro în țară, într-o fabrică de reciclare. România - pionier în Europa centrală și de Est CITEȘTE ȘI VIDEO Pregătiri pentru o investiție de 40 milioane euro în țară, într-o fabrică de reciclare. România - pionier în Europa centrală și de Est

Pentru a acoperi consumul intern, pe lângă producția de 257 GWh și extragerile din depozite, companiile autohtone au apelat și la importuri, de 50 GWh sâmbătă (3,3 GWh din Ungaria, restul din Bulgaria) și de 48 GWh duminică (4,3 GWh din Ungaria, restul din Bulgaria).

viewscnt
Afla mai multe despre
extrageri
depozite
înmagazinare
gaze
producție
importuri
consum
record