INFOGRAFICE Prețurile, vremea și războiul au condus la o reducere a consumului de gaze cu 14% în primele 5 luni. Diminuarea producției, de 3 ori mai mică

INFOGRAFICE Prețurile, vremea și războiul au condus la o reducere a consumului de gaze cu 14% în primele 5 luni. Diminuarea producției, de 3 ori mai mică
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 6 iun 2022

Explozia prețurilor gazelor pe piața angro, vremea mai blândă de la finalul acestei ierni și declanșarea războiului din Ucraina au condus la o reducere a consumului de gaze din România cu 14% în primele 5 luni ale acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut. Producția a scăzut și ea, însă cu numai 5,1%, în special ca urmare a declinului natural, zăcămintele autohtone fiind unele trecute de maturitate, relevă date analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

De la începutul anului până pe 25 mai, consumul intern a scăzut cu 8,5 TWh sau 13,84%, iar producția internă, cu 1,8 TWh sau 5,1% comparativ cu aceeași perioadă din 2021.

În acest interval, producția internă s-a diminuat cu 1,8 TWh, de la 35,8 TWh la 34 TWh.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Retailerii nu au putut să transfere costurile mari către clienții finali. Deja prețurile au crescut foarte mult CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Retailerii nu au putut să transfere costurile mari către clienții finali. Deja prețurile au crescut foarte mult

Chiar dacă scăderea consumului în rândul clienților industriali racordați direct la sistemul național de transport (SNT) și a celui al clienților racordați la sisteme de distribuție par similare, de 4,2-4,4 TWh, procentual consumul industrial s-a redus cu aproape 30%, de la 15,4 TWh la 11 TWh, în timp ce cel al clienților sistemelor de distribuție, cu doar 9%, de la 45,9 TWh la 41,7 TWh.

Evoluția consumului intern și a producției curente de gaze din primele 5 luni comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut

Perioadă Consum clienți racordați la SNT (TWh) Cosum clienți racordați la rețeaua de distribuție (TWh) Consum total (TWh) Producție curentă (TWh)
1 ian. - 25 mai 2002 11 41,7 52,7 34
1 ian. - 25 mai 2001 15,4 45,9 61,3 35,8

Până la declanșarea războiului din Ucraina, pe 24 februarie, consumul intern scăzuse cu 2,5 TWh sau 8,66%, pentru ca în perioada următoare reducerea să accelereze la aproape 6 TWh sau 18,5%, comparativ cu perioadele similare ale anului trecut.

PROFIT NEWS TV Radu Puiu, analist XTB România: Apar tot mai multe prognoze care indică o extindere a crizei cipurilor. Abia în 2024 se va observa o situație mai bună CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, analist XTB România: Apar tot mai multe prognoze care indică o extindere a crizei cipurilor. Abia în 2024 se va observa o situație mai bună

Diminuarea consumului a fost una mai accentuată în cazul clienților industriali racordați direct la SNT, de 20% înaintea declanșării conflictului din Ucraina și de 34% în perioada 24 februarie-25 mai.

La finalul lunii aprilie, Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din România și totodată cel mai mare consumator industrial de gaze naturale din țară, a anunțat că reia producția, oprită în urmă cu 4 luni din cauza scumpirii galopante a acestei materii prime de bază. Combinatul opera la numai 50% din capacitate încă din octombrie.

Perioadă Consum clienți racordați la SNT (TWh) Cosum clienți racordați la rețeaua de distribuție (TWh)
1 ian. - 23 feb 2022 5,2 21,4
1 ian. - 23 feb 2021 6,6 22,5
24 feb. - 25 mai 2022 5,8 20,3
24 feb. - 25 mai 2021 8,8 23,2

Pe lângă efectul exploziei prețurilor și cel al anticipațiilor negative create de declanșarea războiului din Ucraina, un alt element care a contribuit la scăderea consumului comparativ cu anul trecut a fost iarna mai scurtă din 2022, vremea mai rece prelungindu-se în 2021 până în aprilie.

Cei doi mari producători autohtoni, Romgaz și OMV Petrom, estimau, în rapoartele cu rezultatele pe primul trimestru al acestui an, o reducere a consumului intern în perioada ianuarie-martie de 11%. OMV Petrom prognoza că cererea pentru gaze naturale va fi mai mică în 2022 decât în 2021.

În ceea ce privește producția, dacă cea a Romgaz a rămas la un nivel relativ constant, la 8,5 milioane barili echivalent petrol (bep), cea a OMV Petrom “a scăzut cu 11,0%, la 5,67 milioane bep, fiind influențată de declinul natural accentuat al principalelor zăcăminte (Totea Deep si Lebada Est), al sondei 4461 Totea Sud și de transferul unor zăcăminte marginale către Dacian Petroleum”.

La prima vedere, scăderea consumului într-un ritm mult mai accelerat decât cel al producției ar putea fi o veste bună în eventualitatea în care Rusia va decide să sisteze livrare de gaze către UE sau dacă statele europene vor impune un embargo gazului rusesc.

Ponderea importurilor de gaze rusești în acoperirea consumului intern a fost anii trecuți de 20-25%. O reducere a consumului intern cu 15%, dublată de declanșarea producției offshore a companiei americane Black Sea Oil&Gas (BSOG) în perimetrul Midia, care ar echivala cu 10% din consumul anual, ar face ca, cel puțin din punct de vedere cantitativ, producția internă să acopere în totalitate consumul.

Numai că, din motive tehnice, iarna, sistemul național de transport nu poate asigura consumul numai din producția curentă și extrageri din depozite, pentru atingerea unor parametri optimi de funcționare fiind necesară și intrarea în sistem a unor gaze de import.

În plus, retragerea, chiar și temporară, a unor mari consumatori industriali, de pe piață, are efecte negative considerabile asupra economiei naționale.

viewscnt
Afla mai multe despre
consum
producție
gaze