Intrare în forță în România. Armatorul grec Lefteris Veniamis intră în forță pe energia verde cu un parc fotovoltaic de 100 milioane euro

Armatorul grec Lefteris Veniamis, proprietarul transportatorului maritim Golden Union Shipping Company, intră puternic pe piața românescă de energie regenerabilă printr-un proiect de parc fotovoltaic ce necesită investiții de circa 100 de milioane de euro. Proiectul a fost și în portofoliul grupului portughez EDP Renewables (EDPR), al patrulea cel mai mare producător de energie regenerabilă din lume și unul dintre cei mai importanți investitori de profil din România, dar acesta a renunțat la el, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Intrare în forță în România. Armatorul grec Lefteris Veniamis intră în forță pe energia verde cu un parc fotovoltaic de 100 milioane euro

Lefteris Veniamis (47 de ani) este fiul magnatului elen Theodoros Veniamis, care a fost 13 ani președintele Uniunii Armatorilor Greci.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Lefteris Veniamis și fratele său, Nikolaos, conduc acum gigantul Golden Union, cu o flotă de aproximativ un miliard de dolari.

Investitorul grec a cumpărat firma de proiect Fravezac, care are încheiat cu Transelectrica, încă din 2024, un contract de racordare la rețea a unui parc fotovoltaic de circa 126 MW în localitatea giurgiuveană Colibași, din sudul Bucureștiului. Proiectul a fost, o perioadă, și în portofoliul grupului portughez EDPR, însă acesta a decis să nu meargă mai departe cu proiectul și l-a returnat vânzătorului inițial de la care l-a cumpărat acum Veniamis.

Compania Fravezac deține terenuri cu o suprafață cumulată de peste 158 de hectare în partea de nord a teritoriului administrativ al comunei Colibași și are în proiect un parc solar în care puterea instalată în curent continuu a celor 4 centrale electrice propuse ajunge de maxim 173 MWp. 

EXCLUSIV SURPRIZĂ Ion Țiriac pregătește un hotel de 4 stele CITEȘTE ȘI EXCLUSIV SURPRIZĂ Ion Țiriac pregătește un hotel de 4 stele

Valoarea de investiție în proiect se apropie de 100 de milioane de euro, iar în componența centralei electrice fotovoltaice vor fi aproape 300.000 de panouri fotovoltaice.

Pentru acest proiect, Fravezac are în autorizare și o stație electrică de 400 kV ce va fi amplasată pe un teren de 5.200 de metri pătrați din apropierea autostrăzii de centură a Bucureștiului, în localitatea Popești-Leordeni.

Pentru stația electrică, Veniamis lucrează pe partea de proiectare cu Tractebel, parte a grupului Engie.

Tranzacția dintre Veniamis și EDPR s-a finalizat în ultimul trimestru al anului trecut, potrivit documentelor analizate de Profit.ro, după care Veniamis a continuat procedurile de autorizare a proiectului din Giurgiu.

Cine este cumpărătorul

Investitorul grec Lefteris Veniamis nu este străin de piața românească. El a mai investit și în imobiliare. Unul dintre proiectele sale de început este un ansamblu rezidențial format din 3 blocuri realizat în cartierul bucureștean Băneasa, aproape de malul lacului.

FOTO Nouă investiție Jumbo în România. Mărește un centru de distribuție pentru dublarea numărului de magazine CITEȘTE ȘI FOTO Nouă investiție Jumbo în România. Mărește un centru de distribuție pentru dublarea numărului de magazine

Lefteris Veniamis, născut la Atena în 1979, conduce din 2001 departamentele de operațiuni și chartering ale Golden Union Shipping Company, companie cu o experiență de peste 45 de ani în transportul maritim de mărfuri vrac uscate, care administrează în prezent o flotă de peste 50 de nave.

Absolvent de management și administrarea afacerilor al University of Reading și cu un master în transport maritim, comerț și finanțarea afacerilor la City University din Londra, Veniamis este în prezent președintele Consiliului de Administrație al companiei.

El coordonează, totodată, investițiile familiei Veniamis, cu interese în transport maritim, imobiliare, transporturi, industria farmaceutică, depozitare și logistică.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3527 +0.0221+0.41 %
1 USD4.7616 +0.0047+0.10 %
1 GBP6.3036 +0.0142+0.23 %
1 CHF5.7285 -0.0073-0.13 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite