Kazahii confirmă: CEFC China Energy Company va prelua acțiuni la Rompetrol

Kazahii confirmă: CEFC China Energy Company va prelua acțiuni la Rompetrol
scris 15 dec 2015

Compania petrolieră de stat din Kazahstan, KazMunayGas, a confirmat oficial, marți, că a încheiat un acord cu firma privată chineză CEFC China Energy Company Ltd în baza căruia chinezii vor prelua o participație la subsidiara KMG International, fosta Rompetrol Group, care operează, printre alte active, rafinăriile Petromidia și Vega, precum și benzinăriile Rompetrol. Kazahii nu spun însă nimic despre angajamentele consfințite în memorandumul semnat în 2013 de KMG International cu statul român în privința stingerii datoriilor istorice ale Rompetrol.

"KMG International salută încheierea astăzi la Beijing a memorandumului de înțelegere între compania națională KazMunayGas Kazahstan și CEFC China Energy Company Limited pentru crearea și dezvoltarea la nivel internațional a unui parteneriat strategic în sectorul de petrol și gaze", se arată într-un comunicat al Rompetrol Rafinare, parte a KMG International.

Potrivit sursei citate, activele și operațiunile deținute și derulate de KMG International (KMGI) în Europa și în regiunea Mării Negre vor sta la baza acestei platforme de dezvoltare, care va urmări atât creșterea performanțelor operaționale și financiare ale KMG și ale subsidiarelor sale din afara Kazahstanului, cât și extinderea la nivel internațional a activităților și operațiunilor de profil derulate de compania CEFC.

"În cadrul acestui memorandum, CEFC și-a exprimat intenția de a prelua o parte din acțiunile deținute de KMG în cadrul KMGI și, în acest sens, a transmis către unicul acționar KMG o propunere de preluare", se afirmă în comunicat.

KMG va lua în considerare continuarea livrărilor de țiței pe termen lung către subsidiarele KMGI pentru susținerea și extinderea operațiunilor de profil ale acestora în Europa, se precizează în comunicat.

"Parteneriatul strategic va aduce beneficii companiilor KMG, CEFC și KMG International, va stabili cadrul necesar pentru viitoare proiecte comune și va contribui la creșterea economică și socială a zonelor în care acestea vor fi implementate, inclusiv în România", se mai spune în comunicat.

Potrivit Reuters, compania chineză privată CEFC China Energy Company Ltd va prelua 51% din KMG International, fosta Rompetrol Group, care operează, printre alte active, rafinăriile Petromidia și Vega, precum și benzinăriile Rompetrol. Deal-ul face parte dintr-un pachet complex de tranzacții în sectoarele de petrol și gaze, energie nucleară și telecomunicații în valoare de peste 4 miliarde de dolari, convenit luni între autoritățile din China și Kazahstan. Rămâne de văzut în ce măsură noul acționar majoritar al KMG International va respecta angajamentele consfințite în memorandumul semnat în 2013 de compania kazahă cu statul român în privința stingerii datoriilor istorice ale Rompetrol sau va solicita renegocierea acestora.

Acțiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au urcat cu până la 14,76% la Bursa de Valori București, aproape de pragul limită de 15%, după anunțul privind acordul de preluare a 51% din capitalul acționarului principal al companiei, KMG International, de către compania chineză privată CEFC China Energy Company. La ora redactării acestui material, creșterea se temperase la 11,9%.

La 15 februarie 2013, statul român, prin Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI), și The Rompetrol Group NV, actualmente KMG Interntional, au încheiat un memorandum de înțelegere care prevede că KazMunayGas, acționarul majoritar al Rompetrol, va plăti 200 de milioane de dolari din datoria istorică a Rompetrol de 688 milioane de dolari către statul român, în schimbul unei participații de 26,7% din capitalul companiei Rompetrol Rafinare, care operează rafinăria Petromidia. În prezent, KMG International controlează 48,11% din acțiunile RRC, iar statul român, prin Ministerul Energiei - 44,69%.

Memorandumul mai prevedea că statul român va garanta menținerea unei participații nediluate de 18% din capitalul social al RRC pe o perioadă de trei ani. Ca premisă a implementării tranzacției, s-a convenit că vor trebui încetate toate litigiile și măsurile administrative inițiate de MFP împotriva RRC, ca urmare a conversiei în acțiuni a obligațiunilor deținute de statul român și nerăscumpărate de RRC până la scadență.

În iunie anul acesta, Guvernul a decis că Ministerul Energiei va vinde 26,69% din titlurile Rompetrol Rafinare, la un preț minim de 200 de milioane de dolari, acționarul majoritar al companiei, KMG International, având drept de preemțiune asupra acestei participații.

Ulterior, în octombrie, ministrul Energiei de atunci, Andrei Gerea, declara, pentru Bloomberg, că România caută să finalizeze până la jumătatea anului viitor vânzarea participației la Rompetrol Rafinare, singurul potențial cumpărător fiind acționarul majoritar KMG International. Cu o lună înainte, Azamat Zhangulov, senior vicepreședinte KMG International, arăta că reprezentanții KMG International sunt hotărâți să își onoreze angajamentele față de statul român în privința Rompetrol Rafinare, iar privatizarea a 26,69% din rafinăria de la Petromidia ar putea avea loc în prima parte a anului viitor.

Ieftinirea țițeiului a adus pe profit Rompetrol Rafinare în primele nouă luni, cu un rezultat net pozitiv de 14,81 milioane dolari, față de o pierdere de 41,77 milioane dolari consemnată în perioada similară a anului trecut. Cifra de afaceri brută s-a redus cu 29%, la 3,09 miliarde dolari, față de 4,33 miliarde dolari în primele trei trimestre din 2014. Doar pe segmentul de rafinare, profitul net a fost de 43,08 milioane dolari, în contrast cu pierderea de 51,71 milioane dolari din primele nouă luni ale anului trecut.

În primele nouă luni din 2015, rafinăria Petromidia a procesat 4,11 milioane tone materie primă, cu 10,64%% mai multă decât în intervalul corespondent al anului trecut, în timp ce rafinăria Vega a prelucrat aproximativ 252.000 de tone materie primă, în creștere cu 13,5%. În iulie 2015, Petromidia chiar a procesat 16,2 mii de tone pe zi, fiind cea mai mare medie de prelucrare de la punerea sa în funcțiune în 1979.

viewscnt
Afla mai multe despre
rompetrol
rompetrol group
kmg international
kazmunaygas
rompetrol rafinare
rrc