Lacurile de acumulare ale lumii ar putea pierde un sfert din capacitatea de stocare până în 2050

Lacurile de acumulare ale lumii ar putea pierde un sfert din capacitatea de stocare până în 2050
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 ian 2023

Aproape 50.000 de lacuri de acumulare mari din lume și-ar putea pierde peste un sfert din capacitatea de stocare până în 2050 ca urmare a acumulărilor de sedimente, a eroziunii provocate de apă și a securității energetice, conform unui studiu publicat miercuri, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Capacitatea rezervoarelor create prin baraje se preconizează că va scădea de la 6 trilioane de metri cubi la 4,655 trilioane de metri cubi până în 2050, fiind necesare acțiuni pentru rezolvarea acestei probleme și pentru protejarea infrastructurii vitale de stocare a apei, a indicat Universitatea Națiunilor Unite, scrie Agerpres.

FOTO Chinezii câștigă lupta epocală de pe Autostrada A0 CITEȘTE ȘI FOTO Chinezii câștigă lupta epocală de pe Autostrada A0

Nămolul se acumulează în rezervoare ca urmare a perturbării curgerilor naturale de apă. Acest lucru poate provoca daune turbinelor hidroelectrice și poate întrerupe producția de energie.

Fluxurile de sedimente de-a lungul unui râu poate predispune regiunile din amonte la inundații și la distrugerea habitatelor din aval.

Potrivit studiului ONU care a analizat date de la peste 47.000 de baraje din 150 de țări, 16% din capacitatea inițială fusese deja pierdută. Statele Unite riscă să se confrunte cu pierderi de 34% până în 2050. Pentru Brazilia acest risc este de 23%, pentru India de 26%, iar pentru China de 20%.

Criticii au atras de mult timp atenția că toate costurile pe termen lung la nivel social și de mediu ale barajelor gigantice depășesc cu mult beneficiile acestora.

Vladimir Smakhtin, director al Institutului pentru apă, mediu și sănătate din cadrul universității ONU și unul dintre autorii studiului, a declarat că ridicarea barajelor la nivel mondial a scăzut, doar aproximativ 50 pe an fiind construite în prezent, comparativ cu circa o mie la jumătatea secolului trecut. "Aș susține că întrebarea pe care ar trebui să o punem acum este care sunt alternativele la baraje - inclusiv pentru generarea de energie - având în vedere că acestea sunt eliminate treptat", a spus el.

China continuă să construiască baraje pe râuri importante, hidroenergia reprezentând o parte esențială a planurilor sale de reduce a utilizării combustibililor fosili și de controlare a emisiilor de gaze cu efect de seră, însă proiecte precum cea mai mare instalație hidroelectrică din lume și-au dovedit efectul perturbator la nivel social și asupra mediului înconjurător.

Barajele construite de China pe râul Mekong au perturbat, de asemenea, fluxul de sedimente în țările din aval, transformând peisajul și punând în pericol mijloacele de trai a milioane de fermieri, conform Reuters.

viewscnt
Afla mai multe despre
lacuri de acumulare
stocare