Majorarea vânzărilor și tarifului Apa Nova a pus umărul la creșterea Veolia din T1 2018. Bonus pentru salariați, inclusiv din România: acțiuni Veolia listate la Euronext cu discount de 20%, unele cu valoare garantată

Majorarea vânzărilor și tarifului Apa Nova a pus umărul la creșterea Veolia din T1 2018. Bonus pentru salariați, inclusiv din România: acțiuni Veolia listate la Euronext cu discount de 20%, unele cu valoare garantată
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 7 mai 2018

Grupul francez Veolia Environnement, compania-mamă a Apa Nova București, concesionarul serviciului public de apă potabilă și canalizare din Capitală, și-a majorat cu 25,7% profitul net în primul trimestru al anului, comparativ cu perioada similară din 2017, de la 154 la 193 milioane euro. Fără influența diferențelor de cursuri valutare, avansul profitului net a fost de aproape 32%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Veniturile totale consolidate ale Veolia au fost de 6,41 miliarde euro în T1 2018, în creștere cu 3,7% (7% la cursuri valutare constante) față de primele trei luni ale anului trecut.

În cadrul operațiunilor din Europa Centrală și de Est, fără influența diferențelor de cursuri valutare, creșterea de venituri a Veolia a fost de 6,3%, la peste 945 milioane euro.

"În business-ul de operare a serviciilor de apă din Europa Centrală și de Est, majorarea de venituri a fost determinată de o ușoară creștere a volumelor vândute și de tarifele mai mari din toate țările din regiune (Bulgaria, Cehia, România și Slovacia)", se arată în documentul Veolia.

Sursă: Veolia Environnement

Sursă: Veolia Environnement

Iranul amenință să părăsească acordul nuclear dacă americanii ies din el CITEȘTE ȘI Iranul amenință să părăsească acordul nuclear dacă americanii ies din el

Modificarea structurii tarifului total la apă practicat de Apa Nova în București, prin creșterea tarifului la canalizare și scăderea celui la apă potabilă, coroborată cu cotele de TVA diferite, de 19% și 9%, prevăzute de Codul Fiscal pentru cele două servicii practicate de companie, a dus la creșterea cu 1,25% (7 bani/mc) a tarifului total pe metru cub de la 1 aprilie 2017.

Oficialii companiei estimau la acel moment că acest lucru va însemna, pentru populație, o majorare cu cel mult 3% a facturilor lunare.

Rezultatele financiare pe 2017 ale Apa Nova București nu sunt încă disponibile. În 2016, operatorul a înregistrat un profit net de peste 118 milioane lei, la o cifră de afaceri de 693,5 milioane lei. Compania este controlată de Veolia, cu 73,69% din capital, restul acționarilor fiind Municipiul București (16,31%) și Asociația ESOP a Salariaților din Apa Nova (10%).

Contractul de concesiune a serviciului public de apă și canalizare din București a fost semnat în anul 2000 și este valabil până în 2025, Apa Nova având calitatea de concesionar, iar Consiliul General al Municipiului București - pe cea de concedent. În România, Veolia mai operează serviciile publice de apă din Ploiești și Otopeni, precum și pe cele de alimentare centralizată cu energie termică din Ploiești și Iași. Veolia mai oferă pe plan local servicii energetice și de gestionare a deșeurilor pentru clienți industriali.

Twitter le recomandă tuturor utilizatorilor săi să-și schimbe parolele CITEȘTE ȘI Twitter le recomandă tuturor utilizatorilor săi să-și schimbe parolele

Salariații Veolia din 31 de țări, inclusiv România, în total circa 146.000 de persoane, vor putea beneficia de un plan al grupului francez de participare a angajaților la dezvoltarea și performanțele financiare ale companiei, dându-li-se posibilitatea de a cumpăra acțiuni Veolia cu discount de 20% față de prețul de piață al acestora la bursa Euronext Paris. În acest scop, Veolia va opera o majorare de capital, prin care va emite acțiuni noi în valoare nominală totală de peste 56 milioane euro, a căror subscriere va fi rezervată salariaților și structurilor asociative ale acestora.

Noile acțiuni, care vor da drept la dividende, vor fi oferite spre cumpărare salariaților Veolia cu un discount de 20% față de un preț de piață de referință ce va fi stabilit pe 1 august și care va consta în prețul mediu de deschidere al titlurilor Veolia din ultimele 20 de ședințe de tranzacționare de la Euronext de dinaintea datei respective. În prezent, acțiunile companiei-mamă a Apa Nova se tranzacționează la circa 20 euro/titlu, valoare la care "prețul promoțional" promis de Veolia ar fi de 16 euro/acțiune.

În țările în care subscrierea acțiunilor se va face prin intermediul structurilor asociative ale salariaților, Veolia va dubla din fonduri proprii orice subscriere individuală brută, în limita a 500 de euro de persoană. Mai mult, valoarea totală a investiției, cu tot cu completarea oferită de angajator, adică în limita a maximum 1.000 de euro, va fi garantată de Veolia față de ricul de depreciere pe bursă a acțiunilor. Mai precis, dacă un salariat își va vinde portofoliul de acțiuni astfel cumpărat cu mai puțin de 1.000 de euro, Veolia îi va plăti diferența până la această sumă.

În celelalte țări, unde subscrierea se va face direct de către angajați, Veolia va oferi doar discountul de 20% față de prețul de piață și dublarea subscrierilor în limita a 500 de euro de persoană, salariații urmând să-și asume riscul fluctuației valorii acțiunilor la bursă. Rezervările de acțiuni vor avea loc în perioada 4 iunie – 25 iulie, iar regularizarea și livrarea acțiunilor cumpărate de salariați este așteptată să aibă loc pe 4 septembrie, a anunțat compania.

Guvernul și BNR s-au înțeles. Mesajul lui Dragnea: Mare parte din creșterea prețurilor a fost cauzată de factori externi, fără vina Guvernului și a BNR. Va fi colaborare și un dialog permanent CITEȘTE ȘI Guvernul și BNR s-au înțeles. Mesajul lui Dragnea: Mare parte din creșterea prețurilor a fost cauzată de factori externi, fără vina Guvernului și a BNR. Va fi colaborare și un dialog permanent

În 2007, Veolia a vândut un pachet de 10% din deținerea sa la Apa Nova București unei asociații a salariaților operatorului român creată special în acest scop - Asociația ESOP (Employee Share Option Plan) a Salariaților din Apa Nova. Pachetul a fost vândut la valoarea acțiunilor Apa Nova din 2000, de la debutul contractului de concesiune, respectiv cu suma totală de 4,2 milioane euro.

Asociația Salariaților a cumpărat acțiunile cu bani proveniți dintr-un împrumut acordat de BRD, negociat și garantat de Veolia, fără nici o contribuție bănească din partea angajaților membri ai Asociației. Creditul a fost rambursat din primele dividende încasate de Asociație din profitul Apa Nova, sursă din care a fost achitat și impozitul pe respectivele dividende, iar restul a fost distribuit individual salariaților.

Potrivit ultimelor date disponibile, în 2016, Apa Nova București a avut un număr mediu de peste 2.000 de angajați, Apa Nova Ploiești – 242, Veolia Energie Iași – 411, iar Veolia Energie Prahova – 325. 

viewscnt
Afla mai multe despre
apa nova
veolia
bonus salariati
municipiul bucuresti
pmb
cgmb
tarif apa bucuresti
majorare tarif apa nova