Ministrul desemnat al Economiei: Este exclus ca OMV să se retragă din Marea Neagră. Nu ne-au dat un termen pentru modificarea legislației

Ministrul desemnat al Economiei: Este exclus ca OMV să se retragă din Marea Neagră. Nu ne-au dat un termen pentru modificarea legislației
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 mar 2020

Ministrul desemnat al Economiei, Virgil Popescu, susține că nu s-a pus problema, în discuția de marți cu șeful OMV, Reiner Seele, de retragerea companiei din proiectul Neptun din Marea Neagră și că reprezentanții investitorilor nu au înaintat niciun termen în care ar trebui să fie schimbată legislația românească, astfel încât să ia decizia de extracție a gazelor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"A fost o discuție vizavi de prioritățile OMV în România, ce investiții vor să facă. (Șeful OMV, Reiner Seele - n.r.) a solicitat această întrevedere. Evident că a fost și o discuție vizavi de Legea offshore. Punctul de vedere al meu și al premierului este același: Legea offshore nu se modifică decât în Parlament, prin consens politic al tuturor grupurilor parlamentare. Până nu se obține acest consens politic, nu putem modifica, vorbim de modificarea Legii offshore", a spus Popescu, la ieșirea de la audieri, potrivit Agerpres.

Acționarii OMV Petrom l-au numit pe Niculae Havrileț în Consiliul de Supraveghere în locul lui Sevil Shhaideh CITEȘTE ȘI Acționarii OMV Petrom l-au numit pe Niculae Havrileț în Consiliul de Supraveghere în locul lui Sevil Shhaideh

Întrebat de jurnaliști dacă reprezentanții OMV i-au adus la cunoștință că vor să se retragă din proiectul Neptun Deep, el a răspuns: "Este exclus. Nu s-a vorbit așa ceva la discuții".

Jurnaliștii au insistat să afle dacă este adevărat că OMV a dat termen vara acestui an pentru o decizie de investiții în Marea Neagră.

"Nu există ca un investitor să dea un termen unui Guvern vizavi de așa ceva. Nu s-a discutat", a spus Popescu.

Când jurnaliștii au întrebat dacă acesta este termenul OMV pentru a lua decizia dacă merge mai departe cu proiectul, oficialul desemnat a arătat: "Termenul OMV este termenul OMV. Guvernul României nu modifică Legea offshore. Am spus acest lucru. Există un Parlament care poate să modifice o lege".

OMV Petrom este partener în proiectul Neptun Deep cu americanii de la ExxonMobil, care și-au anunțat anul trecut intenția de a se retrage din România.

viewscnt
Afla mai multe despre
virgil popescu
omv