Mișcarea de refuz în masă al plății facturilor la energie și gaze capătă proporții în Marea Britanie

Mișcarea de refuz în masă al plății facturilor la energie și gaze capătă proporții în Marea Britanie
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 sep 2022

Mișcarea din Marea Britanie de refuz în masă, în semn de protest, al plății facturilor casnice la energie electrică și gaze naturale din cauza scumpirilor galopante, intitulată ″Don’t Pay″, capătă proporții tot mai mari, coordonatorii campaniei sperând să ajungă la un număr total de 1 milion de susținători până în octombrie, scrie Financial Times.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Protestul se manifestă prin anularea de către consumatorii participanți a plăților prin debit direct către furnizorii de energie și gaze, prin care aceștia ″își iau singuri″ în fiecare lună din conturile bancare ale clienților sumele datorate pe facturi. Din iunie încoace, la ″Don’t Pay″ au aderat peste 130.000 de persoane.

Rusia invită Bucureștiul să recunoască public că trimite arme Kievului. \'\'În loc de această rușine falsă, autoritățile ar trebui să mărturisească totul\'\' CITEȘTE ȘI Rusia invită Bucureștiul să recunoască public că trimite arme Kievului. ''În loc de această rușine falsă, autoritățile ar trebui să mărturisească totul''

″Don’t Pay″ este doar unul dintre protestele împotriva creșterii costurilor vieții din Regatul Unit. Conductorii de trenuri și poștașii sunt deja în grevă, cerând salarii mai mari și condiții mai bune de muncă, în timp ce asistentele medicale și cadrele didactice se pregătesc să facă același lucru.

Mișcarea, care prezintă unele asemănări cu protestul ″Can’t Pay, Won’t Pay″ din anii ’80, de când premierul conservator de atunci, Margaret Thatcher, a încercat fără succes să schimbe sistemul britanic de impozitare locală, a fost caracterizată de Guvernul de la Londra ca ″iresponsabilă″ și a atras avertismente potrivit cărora riscă să deterioreze scoringurile de credit ale participanților și să le aducă facturi chiar mai mari.

Ciucă vrea relocarea în România a industriei germane din Rusia sau Asia. Guvernul, interesat de colaborarea cu firme germane în domeniul în microprocesoarelor CITEȘTE ȘI Ciucă vrea relocarea în România a industriei germane din Rusia sau Asia. Guvernul, interesat de colaborarea cu firme germane în domeniul în microprocesoarelor

Cu câteva săptămâni înainte de recentul anunț oficial privind majorarea prețurilor plafonate la energie și gaze la un nivel echivalent cu o factură medie anuală casnică de 3.549 de lire sterline de la 1 octombrie, activistul pentru drepturile consumatorilor Martin Lewis a avertizat că boicoturile și grevele consumatorilor ar putea căpăta avânt dacă Guvernul nu va oferi ajutoare mai consistente gospodăriilor britanice.

″Odată ce devine socialmente acceptabil să nu-ți mai plătești facturile la energie, oamenii nu își vor mai plăti facturile la energie, și nu poți să debranșezi pur și simplu pe toată lumea″, a declarat el.

Mișcarea de refuz în masă al plății facturilor la energie și gaze capătă proporții în Marea Britanie

EXCLUSIV FOTO Hartmut Jenner, CEO Kärcher Group: Pregătim extinderea în România. Piața încă nu este saturată. Ținta pe 5 ani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Hartmut Jenner, CEO Kärcher Group: Pregătim extinderea în România. Piața încă nu este saturată. Ținta pe 5 ani

În mai, Guvernul a anunțat un pachet de măsuri în acest sens de 15 miliarde de lire sterline, care include un discount de 400 de lire sterline acordat pe toat facturile, bazat însă pe un plafon de factură medie anuală de 1.971 lire. Plafonul sare însă la 3.549 de lire din octombrie, iar Rishi Sunak și Liz Truss, cei doi candidați conservatori la postul de premier, nu au anunțat până în prezent decât măsuri limitate pentru rezolvarea crizei.

Cei de la ″Don’t Pay″ spun că scopul campaniei nu este acela ca nimeni să nu-și mai plătească niciodată facturile, ci de a pune presiune pe autorități și pe industria energetică. Ei subliniază că consumatorii care au contracte și contoare cu plăți în avans, cel mai adesea oameni cu venituri mici, nu ar trebui să participe la protest, pentru că riscă să le fie întreruptă furnizarea.

China a plasat în lockdown un oraș cu peste 20 de milioane de locuitori CITEȘTE ȘI China a plasat în lockdown un oraș cu peste 20 de milioane de locuitori

Organizatorii campaniei afirmă că riscul de deconectare pentru participarea la protest este ″extrem de mic″, însă recunosc că nu este exclus ca cei care își anulează plățile prin debit direct să fie trecuți de furnizori pe contoare cu plăți în avans și că neplata facturilor poate duce la înrăutățirea scoringurilor de credit.

Frankie Stocks, un activist ″Don’t Pay″ de 21 de ani din Manchester, era homeless până acum câteva luni și spune că, pentru multe gospodării, deteriorarea scoringului de credit nu înseamnă nimic. ″Cum să crezi că unor oameni ca mine le pasă de scoringul de credit? Nu e ca și cum o să-mi cumpăr mâine o casă. În 2011, în Irlanda a fost un protest asemănător împotriva executărilor silite pentru neplata ratelor la creditele ipotecare. Nu e nimic nou. Greve ale consumatorilor au tot avut loc, de zeci de ani de zile″.

Lavrov avertizează Republica Moldova că orice acțiune care ”amenință securitatea trupelor ruse” din Transnistria va fi considerată un ”atac asupra Rusiei” CITEȘTE ȘI Lavrov avertizează Republica Moldova că orice acțiune care ”amenință securitatea trupelor ruse” din Transnistria va fi considerată un ”atac asupra Rusiei”

Gillian Cooper, șefă pe politici energetice la ONG-ul Citizens Advice, spune că aude zilnic relatări de la oameni care pur și simplu nu își mai permit să își plătească facturile, însă avertizează că pot exista consecințe grave dacă acumuleze restanțe la plată, de la deconectare la executări silite.

″Campania este încă un indiciu al presiunii sub care se află populația. Guvernul ar trebui să ofere mai mult ajutor gospodăriilor și companiilor energetice. Furnizorii ar trebui să facă tot ce pot pentru a-i ajuta pe clienți și nu ar trebui să îi urmărească pentru datorii pe care nu le pot plăti″, consideră Cooper.

viewscnt
Afla mai multe despre
scumpire energie gaze
facturi energie gaze
criza energetica