Olandezii de la Photon Energy construiesc încă trei centrale electrice fotovoltaice în România

Olandezii de la Photon Energy construiesc încă trei centrale electrice fotovoltaice în România
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 iul 2022

Photon Energy Group, companie din domeniul energiei regenerabile înregistrată în Olanda, lansează construcția altor trei centrale electrice fotovoltaice din România, care vor avea o capacitate de producție combinată de 6,0 MWp. Modulele solare bilaterale montate pe sisteme de monitorizare cu un singur ax vor genera în jur de 9,6 GWh de energie regenerabilă anual în rețeaua Distribuție Energie Oltenia.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Electricitatea generată va fi vândută pe piața de energie la comercianți, fără asistență sau contract de furnizare de energie cu un anumit distribuitor de energie. Noua centrală electrică urmează să demareze exploatarea în trimestrul IV din 2022. 

FOTO CEO-ul Alpha Bank a venit cu întregul Comitet Executiv în România, pentru discuții cu Câciu, Isărescu și vizită la „nava emblematică”, după ce a ieșit din Albania: Vrem o poziție demnă de ambiția noastră de a fi lideri pe piețele în care activăm CITEȘTE ȘI FOTO CEO-ul Alpha Bank a venit cu întregul Comitet Executiv în România, pentru discuții cu Câciu, Isărescu și vizită la „nava emblematică”, după ce a ieșit din Albania: Vrem o poziție demnă de ambiția noastră de a fi lideri pe piețele în care activăm

Amplasate în apropierea localității Calafat din județul Dolj, centralele electrice vor acoperi peste 10,2 hectare de teren arabil și vor fi echipate cu aproximativ 10.800 de panouri solare.

„Suntem foarte bucuroși că deschidem drumuri noi în România, una dintre principalele piețe din Europa Centrală și de Est, implementând strategia proprie de creștere anunțată în Orientarea financiară pentru 2022”, a afirmat Georg Hotar, CEO al Photon Energy Group. „Centralele electrice din Calafat marchează o altă etapă importantă din cadrul eforturilor noastre de a da în exploatare o capacitate totală de aproximativ 32 MWp în România până la finalul anului 2022. Numai aceste noi active vor extinde portofoliul nostru IPP (producător independent de energie electrică) la peste 120 MWp până la sfârșitul anului.”

La darea în exploatare a acestor centrale, compania va deține și exploata 93 de centrale electrice solare, cu o capacitate combinată de 108,3 MWp în portofoliul său de producător independent de energie electrică (IPP). O capacitate combinată de 96 MWp va fi vândută ca energie electrică curată, fără subvenții, pe piața de energie.

VIDEO&FOTO Tronsonul de drum expres care ocolește Slatina - deschis. România va avea în total 40 km de drum expres: „Șoferii vor economisi cel puțin o oră.” CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Tronsonul de drum expres care ocolește Slatina - deschis. România va avea în total 40 km de drum expres: „Șoferii vor economisi cel puțin o oră.”

Recent, compania a început construcția unei noi centrale fotovoltaice în România, cu o capacitate de 4,7 MW și o producție anuală estimată la 6,8 GWh. Situată în apropiere de Aiud, în județul Alba, centrala se va întinde pe 6,6 hectare de teren viran și va fi dotată cu aproximativ 8.700 de panouri solare. Este cea de a doua centrală pe care Photon Energy o construiește în România. Luna trecută, compania a lansat construcția unei centrale fotovoltaice de 5,7 MW în apropiere de comuna Șiria, județul Arad, planul fiind ca, până la sfârșitul anului, să construiască instalații cu o capacitate totală de aproximativ 32 MW.

Noua centrală va fi deținută și operată de Holloway Solar S.R.L., societate cu scop special, deținută integral de Photon Energy. Centrala este programată să intre în funcțiune în ultimul trimestru al anului.

Fondată în 2008 de antreprenorii Georg Hotar și Michael Gartner, Photon Energy a intrat pe piața românească în 2015, an în care a semnat contracte de mentenanță pentru trei centrale solare din nord-vestul țării, cu o capacitate totală de 11 MW.

Compania are sediul la Amsterdam și este listată la bursele de valori din Varșovia, Praga și Frankfurt, fiind controlată de cei doi fondatori, cu o participație cumulată de circa 71%.

Portofoliul Photon Energy include centrale fotovoltaice construite cu o capacitate combinată de aproape 92 MW, în Australia, Cehia, Ungaria și Slovacia, precum și proiecte în dezvoltare cu o capacitate suplimentară de peste 790 MW, în Australia, Ungaria, Polonia și România.

Compania olandeză a atras, recent, 10 milioane de euro din vânzarea de obligațiuni pentru finanțarea extinderii portofoliului.

În prezent, compania dezvoltă proiecte fotovoltaice în România cu o capacitate totală de 236 MW, dintre care 115 MW se află într-un stadiu avansat de dezvoltare.

“Se preconizează că restul proiectelor în curs de dezvoltare din România vor fi construite și puse în funcțiune în 2023 și 2024 și, prin urmare, piața românească va contribui în mod semnificativ la obiectivul companiei de a-și extinde portofoliul IPP (producător independent de energie) la cel puțin 600 MWp la nivel global până la sfârșitul anului 2024”, potrivit companiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
photon energy group
photon energy romania
parcuri fotovoltaice
centrale fotovoltaice
energie solara
proiecte romania