OPEC+ surprinde piața și decide reducerea producției. Cotațiile petrolului își extind avansul

OPEC+ surprinde piața și decide reducerea producției. Cotațiile petrolului își extind avansul
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 5 sep 2022

Membrii Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații săi au decis să reducă producția cu aproximativ 100.000 de barili pe zi începând cu luna octombrie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Majorare este totuși minoră și doar anulează o majorare recentă. Rusia s-a opus acestei reduceri, temându-se că ar putea transmite un semnal negativ legat de raportul dintre cerere și ofertă.

Rusia amenință că nu va relua livrările de gaze prin Nord Stream dacă Occidentul nu renunță la sancțiuni CITEȘTE ȘI Rusia amenință că nu va relua livrările de gaze prin Nord Stream dacă Occidentul nu renunță la sancțiuni
Analiștii din domeniul energiei se așteptau ca alianța, cunoscută ca OPEC+, să mențină nivelul agreat de producție.
 
Chiar luna trecută, OPEC+ convenise să majoreze producția de petrol cu 100.000 de barili pe zi.

Prețul petrolului a crescut puternic luni. Referința globală Brent a crescut cu 3,9%, la 96,63 dolari pe baril, în timp ce cotația petrolului american West Texas Intermediate a urcat cu 3,6%, la 90 dolari pe baril.

Anterior deciziei, prețurile creșteau cu aproape 3%.
 
Prețul petrolului a scăzut cu aproximativ 25% de la începutul lunii iunie, după ce a atins maxime multianuale în martie. 
 

 

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
brent
rusia
wti
opec
opec+
decizie opec