OUG 114 poate submina intențiile Romgaz de a deveni producător de îngrășăminte chimice, punând în mod ironic compania în situația Interagro

OUG 114 poate submina intențiile Romgaz de a deveni producător de îngrășăminte chimice, punând în mod ironic compania în situația Interagro
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 21 feb 2019

Unul dintre cei doi mari producători de gaze ai României, Romgaz, companie controlată de statul român, vrea să vadă dacă are sens din punct de vedere economic să devină și producător de îngrășăminte chimice, prin construirea de la zero sau prin preluarea unui combinat de profil. Compania și-a exprimat în mai multe rânduri această intenție, însă datele problemei s-au modificat fundamental după apariția celebrei OUG nr. 114/2018.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, Romgaz a lansat o licitație pentru a achiziționa servicii de elaborare a unui "Studiu privind oportunitatea de intrare a SNGN Romgaz SA pe piața românescă a îngrășămintelor chimice", pe care este dispusă să plătească până la 1,05 milioane lei. Potrivit Romgaz, este vorba despre un "studiu de prefezabilitate și demonstrație tehnologică".

Anul trecut, Romgaz a afirmat de mai multe ori că intenționează să își extindă activitatea în sectorul petrochimic, fie printr-o investiție greenfield, fie prin preluarea unuia dintre combinatele de îngrășăminte chimice insolvente din grupul Interagro, în contul creanțelor pe care le deține asupra acestora pentru gaze livrate și neplătite.

Producătorul rus de soluții de securitate cibernetică Kaspersky Lab și-a mărit veniturile CITEȘTE ȘI Producătorul rus de soluții de securitate cibernetică Kaspersky Lab și-a mărit veniturile

Planul de reorganizare a Interagro prevede plata a doar circa 44% din totalul datoriilor înscrie la masa credală, respectiv distribuiri către creditori de 510,74 milioane lei, în condițiile în care tabelul definitiv de creanțe al companiei conține pretenții în sumă totală de 1,155 miliarde lei. Romgaz va încasa integral doar creanța garantată de 6,27 milioane lei, asigurată cu gaj pe participația Interagro la compania Cerealcom. Din cea chirografară, de 278 milioane lei, Romgaz va primi doar 86,15 milioane lei. Romgaz este și parte civilă în dosarul penal "Gaze ieftine".

Rentabilitatea economică a intenției Romgaz de a intra pe piața îngrășămintelor chimice este legată strâns de capacitatea companiei de a-și folosi gazele naturale din producția proprie în această activitate. Asta în condițiile în care celebra OUG nr. 114/2018 obligă producătorii români de gaze ca, din aprilie, să vândă cu prețul fix plafonat de 68 lei/MWh cantitățile de gaze naturale rezultate din activitatea de producție internă curentă către furnizori și clienți finali eligibili, având totodată obligația de a vinde cu prioritate către furnizori, în condiții reglementate de ANRE, pentru asigurarea întregului necesar de consum al clienților casnici, din producția curentă și/sau din depozitele de înmagazinare.

Această prevedere ar fi de natură să stimuleze intențiile Romgaz de a-și folosi gazele din producția proprie rămase disponibile după satisfacerea consumului casnic într-o activitate cu valoare adăugată mai mare, cum este petrochimia.

Trump avansează în proiectul său cu privire la Forța spațială CITEȘTE ȘI Trump avansează în proiectul său cu privire la Forța spațială

Problema este că aceeași OUG nr. 114/2018 prevede că, "pentru perioada 01.04.2019-28.02.2022, în conformitate cu reglementările proprii, ANRE va stabili o structură specifică de amestec import/intern pentru cantitatea de gaze naturale destinată asigurării consumului clienților finali noncasnici". Asta înseamnă că, pentru a-și alimenta propriul combinat chimic, Romgaz ar fi obligată să utilizeze și gaze din import, mai scumpe, ceea ce ar afecta rentabilitatea activității de producție de îngrășăminte chimice.

ANRE a elaborat și un proiect de ordin de stabilire a Metodologiei  de stabilire a structurii specifice de amestec import/intern pentru cantitatea de gaze naturale destinată asigurării consumului clienților finali noncasnici.

În plus, potrivit unui proiect de ordin al ANRM, gazele cu care Romgaz și-ar alimenta activitatea de producție de îngrășăminte chimice nu ar fi considerate consum tehnologic și nu ar fi exceptate de la obligația de a fi puse la dispoziție pentru asigurarea componentei de producție internă a coșului menționat, cum, de altfel, nu ar fi exceptate nici cantitățile pe care Romgaz și OMV Petrom le folosesc pentru a produce energie în centralele lor de la Iernut și Brazi. 

Legea de aprobare a OUG nr. 114/2018 se află în prezent la comisiile de specialitate ale Senatului și, după cum Profit.ro a relatat în exclusivitate, ar putea fi amendată în sensul eliminării coșului obligatoriu intern-import pentru consumatorii industriali de gaze, a cărui legiferare riscă să încalce legislația UE și să ducă la declanșarea unei proceduri de infringement împotriva României de către Comisia Europeană.

Smartphone-ul pliabil Samsung se va numi Galaxy Fold CITEȘTE ȘI Smartphone-ul pliabil Samsung se va numi Galaxy Fold

Propunerea de eliminare a coșului intern-import pentru noncasnici a fost argumentată prin aceea că această structură este total incompatibilă cu echilibrarea zilnică a utilizatorilor rețelei de transport de gaze, "fiind imposibil să te și echilibrezi și să respecți și coșul, în condițiile în care prevederile Regulamentului UE nr. 312/2014 de stabilire a unui Cod de rețea privind echilibrarea rețelelor de transport de gaze sunt direct aplicabile, iar nerespectarea acestora poate conduce la declanșarea procedurii de infringement".

Dacă însă prevederea respectivă nu va fi abrogată, Romgaz s-ar putea trezi, paradoxal, în situația Interagro, cu care se judecă în calitate de parte civilă în procesul penal în care grupul controlat de Ioan Niculae este acuzat că a beneficiat în mod ilegal de posibilitatea de a se alimenta cu gaze doar din producția internă a României pentru combinatele sale chimice, în condițiile în care și atunci era în vigoare un coș obligatoriu intern-import pentru consumatorii industriali, dintre care cei mai importanți erau producătorii de îngrășăminte chimice.

De altfel, Ioan Niculae a declarat recent că OUG 114 ar putea fi una dintre cele mai bune măsuri economice de după Revoluție, "dacă se va aplica corect, în sensul ca accesul la resursele de gaze ale României să fie dat și în funcție de gradul de valorificare a acestor resurse, care sunt ale poporului român". 

Șantierul Naval Orșova își majorează profitul net cu 5% în 2018, pe fondul unor afaceri în ușoară scădere CITEȘTE ȘI Șantierul Naval Orșova își majorează profitul net cu 5% în 2018, pe fondul unor afaceri în ușoară scădere

Ironia este cu atât mai mare cu cât multe din măsurile luate de actuala guvernare în domeniul gazelor naturale de la venirea la putere, inclusiv prin Legea offshore, au avut ca intenție declarată limitarea exporturilor și păstrarea unei cantități cât mai mari de gaze din producția internă pentru consumul național, atât a celui casnic, prin extinderea rețelelor de distribuție, cât și a celui noncasnic, prin revigorarea unor ramuri industriale aflate în declin, precum petrochimia.

Profitul Romgaz s-a redus în 2018 cu 22% față de anul precedent, în pofida unei cifre de afaceri în creștere cu 9% și a unui volum de gaze extras cu 3,4% mai mare. Principala explicație: creșterea cu 51% a cheltuielilor cu redevența petrolieră și majorarea cu 43% a impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale.

Anul trecut, Romgaz și-a majorat importurile de gaze din Rusia cu peste 500%, lucru care s-a reflectat și în costul mărfii vândute.

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz
interagro
ioan niculae
ingrasaminte chimice
combinate ingrasaminte chimice
combinate petrochimice
petrochimie
gaze ieftine
gaze productie interna
pret gaze
plafonare pret gaze
importuri gaze