Parlamentul completează miercuri board-ul ANRE, după doi ani în care Autoritatea a funcționat cu doar 4 membri în loc de 7

Parlamentul completează miercuri board-ul ANRE, după doi ani în care Autoritatea a funcționat cu doar 4 membri în loc de 7
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 25 apr 2017

Camerele reunite ale Parlamentului vor aproba, miercuri, numirea a trei noi membri în Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), după doi ani în care Comitetul a funcționat și a luat decizii cruciale pentru industria energetică a României în formulă incompletă, după expirarea mandatelor a trei foști responsabili, inclusiv a unui vicepreședinte.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, pe ordinea de zi a ședinței comune a Senatului și Camerei Deputaților de miercuri se află numirea vicepreședintelui și a încă doi membri ai Comitetului de Reglementare al ANRE.

Potrivit proiectului de hotărâre a Parlamentului care urmează să fie votat în ședința de miercuri, cei trei noi membri ai Comitetului de Reglementare, cu mandate de 5 ani, vor fi Rodin Traicu (vicepreședinte), Mihai Albulescu (membru) și Florin Claudiu Roman (membru).

Ei vor fi numiți în locul lui Claudiu Dumbrăveanu (vicepreședinte), Teodor Bobiș și Carmen Filipescu, ale căror mandate au expirat încă din aprilie 2015. De atunci, Comitetul de Reglementare al ANRE a funcționat și a emis ordine și decizii cu doar patru membri din totalul de șapte, câți prevede legislația în vigoare, pentru că partidele politice s-au decis și s-au pus de acord foarte greu pe cine să susțină pentru aceste poziții extrem de importante și de influente în reglementarea sectorului energetic. 

Beyonce și Jay Z vor să cumpere cu 120 de milioane de dolari o reședință din Bel Air CITEȘTE ȘI Beyonce și Jay Z vor să cumpere cu 120 de milioane de dolari o reședință din Bel Air

Pentru cele trei scaune de membru al Comitetului de Reglementare s-au înscris, în vara lui 2015, 16 candidați. După mai multe amânări și contestații, Comisiile de Industrii din Senat și Camera Deputaților i-au votat în martie anul trecut, pentru a fi propuși plenurilor reunite în vederea numirii, pe Rodin Traicu (vicepreședinte), Mihai Albulescu (membru) și Florin Claudiu Roman (membru).

Rodin Traicu, susținut de PSD, a fost director general al Regiei Autonome pentru Activități Nucleare și al firmei NuclearMontaj din grupul Tender, iar ulterior, secretar de stat în Ministerul Economiei și deputat. Recent, a fost numit de către premierul Grindeanu în funcția de președinte cu rang de secretar de stat al Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare.

Mihai Albulescu, susținut tot de PSD, cadru didactic la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești, a fost secretar de stat în ministerele Economiei și Energiei.

Cladiu Florin Roman, sprijinit de PNL, a fost șef de secție la agenția de presă Mediafax, consilier la cabinetul președintelui ANRE, director adjunct la Direcția Logistică a MApN, secretar general al fostei Comisii de Supraveghere a Asigurărilor, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba și membru în Consiliile de Administrație ale mai multor companii unde statul deține participații, printre care Eximbank, E.ON și Electrica Serv.

Peste 400 de companii americane plus unele românești susțin cota unică. ANAF nu are capacitatea de a gestiona impozitul pe venitul global CITEȘTE ȘI Peste 400 de companii americane plus unele românești susțin cota unică. ANAF nu are capacitatea de a gestiona impozitul pe venitul global

Ceilalți membri ai Comitetului de Reglementare, aflați în funcție, sunt președintele ANRE Niculae Havrileț și vicepreședintele Emil Calotă, plus Gheorghe Barbu și Zoltan Nagy-Bege.

Informațiile publice disponibile arată că președintele ANRE câștigă aproape 44.000 lei pe lună, un vicepreședinte ANRE – 39.000 lei pe lună, iar un membru simplu al Comitetului de Reglementare al Autorității – 33.000 lei.

Potrivit Legii 160/2012 privind organizarea și funcționarea ANRE, Autoritatea are un președinte și doi vicepreședinți, iar Comitetul de Reglementare este format din șapte membri, inclusiv președintele și vicepreședinții ANRE. Numirea membrilor Comitetului de Reglementare al ANRE, cu nominalizarea funcțiilor, se face la propunerea comună a Comisiei pentru industrii și servicii a Camerei Deputaților și a Comisiei economice, industrii și servicii a Senatului.

Cum arată vacanța de vis a turistului român: în cuplu, cu economii la cazare și cu poze postate pe Facebook CITEȘTE ȘI Cum arată vacanța de vis a turistului român: în cuplu, cu economii la cazare și cu poze postate pe Facebook

Președintele și cei doi vicepreședinți trebuie să fi absolvit studii superioare în domeniile tehnic, economic sau juridic, cu luarea în considerare la desemnare a titlurilor științifice, să aibă o vechime în muncă de minimum 10 ani, precum și o experiență în funcții de conducere de cel puțin 5 ani în domeniul energiei electrice, termice, al gazelor naturale sau în domenii conexe.

Totodată, membrii Comitetului de Reglementare trebuie să fie cetățeni români, cu domiciliul stabil în România, cu o bună reputație, cu studii superioare și pregătire profesională în domeniul tehnic, economic sau juridic, având o vechime în muncă de minimum 10 ani, precum și experiență de minimum 5 ani în funcții de conducere în instituții publice centrale ori companii din domeniul energiei electrice, termice și al gazelor naturale.

"Membrii Comitetului de Reglementare acționează în mod independent de orice interes al participanților la piața de energie electrică sau cea de gaze naturale, nu solicită și nu acceptă instrucțiuni directe din partea vreunei entități publice ori private în îndeplinirea atribuțiilor de reglementare care le revin, nu desfășoară activități cu caracter lucrativ în sectorul energiei electrice, termice și al gazelor naturale, cu excepția celor cu caracter didactic de instruire profesională, nu dețin acțiuni sau părți sociale și nu pot avea calitatea de membru în organele de conducere la societăți comerciale cu obiect de activitate în sectorul energiei electrice, termice și al gazelor naturale ori în orice alte domenii care se află în competența ANRE, în condițiile legii", se mai arată în Legea 160/2012.

viewscnt
Afla mai multe despre
anre
comitetul de reglementare
reglementare energie
rodin traicu
mihai albulescu
claudiu florin roman
parlamentul romaniei
autoritatea nationala de reglementare in domeniul energiei
ordine anre
decizii anre