Prețul petrolului Brent a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele patru luni

Prețul petrolului Brent a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele patru luni
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 mar 2019

Prețul petrolului Brent a urcat joi la cel mai ridicat nivel din ultimele patru luni, fiind susținut de reducerea producției aplicată de OPEC și de sancțiunile americane împotriva Venezuelei și Iranului, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La această creștere a mai contribuit o scădere neașteptată a stocurilor și a producției de petrol din Statele Unite, potrivit traderilor.

Contractele pentru țuțeiul Brent au atins joi cel mai ridicat nivel din acest an, de 67,84 de dolari pe baril, în timpul tranzacțiilor pe piața asiatică, fiind cotate la 67,76 dolari pe baril la ora 06:05 GMT, în urcare cu 0,3% față de închiderea de miercuri, scrie News.ro.

FOTO O legendă a industriei românești, cu istorie de 115 ani, intră în faliment, neputând fi salvată nici de \ CITEȘTE ȘI FOTO O legendă a industriei românești, cu istorie de 115 ani, intră în faliment, neputând fi salvată nici de "Elefantul Arab" vândut șeicilor din Kuweit

Prețul petrolului West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 0,2% față de închierea precedentă, la 58,4 dolari pe baril, nivel apropiat de maximul ultimelor patru luni atins în ziua anterioară.

”Scăderea stocurilor, datorită reducerii livrărilor de către OPEC și alte state și...sancțiunile americane aplicate produselor petroliere din Venezuela au consolidat sprijinul pentru prețurile petrolului”, a declarat Benjamin Lu, de la firma de brokeraj Phillip Futures din Singapore.

În Venezuela, producția și exporturile de petrol au fost perturbate de criza economică și politică care a dus la pene extinse de curent și deficite în aprovizionare, în timp ce Washingtonul a interzis companiilor americane să facă afaceri cu guvernul venezuelean, inclusiv cu firma petrolieră de stat PDVSA.

În plus, două tancuri petroliere au explodat miercuri la un proiect de modernizare a unei exploatări de petrol greu din estul Venezuelei, potrivit unei surse din inustrie.

În Orientul Mijlociu, Statele Unite vor să reducă exporturile de țiței ale Iranului cu 20%, la sub 1 milion de barili pe zi, începând din luna mai, cerând țărilor importatoare să își reducă achizițiile din această țară pentru a evita sancțiuni din partea Washingtonului, au declarat două persoane apropiate situației.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
pret