Profit.ro a relatat pe larg speța arbitrală și urmările ei.
Bruxelles-ul explică că România a instituit o schemă de sprijinire a producției de energie electrică din surse regenerabile prin certificate verzi, care a fost aprobată în temeiul normelor privind ajutoarele de stat în iulie 2011.
România a modificat schema de ajutoare de mai multe ori în 2013, în 2014 și ulterior. Comisia a aprobat modificările aduse schemei în temeiul normelor privind ajutoarele de stat în mai 2015 și decembrie 2016.
Un grup de zece societăți care au investit în cinci centrale solare fotovoltaice ce au beneficiat de schemă au inițiat proceduri de arbitraj împotriva României în urma modificărilor. Acestea sunt: LSG Building Solutions GmbH, Green Source Consulting GmbH, Core Value Investments GmbH & Co. KG Gamma, Core Value Capital GmbH, Anina Pro Invest Ltd., Giust Ltd., Risen Energy Solar Project GmbH, Pressburg UK GmbH, Solluce Romania 1 B.V. și SC LJG Green Source Energy BETA S.R.L.
Societățile au solicitat despăgubiri reprezentând sprijinul de care ar fi beneficiat dacă România nu ar fi modificat schema de sprijin.
Un tribunal arbitral a constatat că România a încălcat Tratatul privind Carta energiei („TCE”) și, la 20 februarie 2024, a obligat România să despăgubească investitorii pentru pierderile pe care aceștia susțin că le-au suferit ca urmare a modificărilor. Despăgubirile acordate se ridică la 42,2 milioane euro, plus dobânzi și alte cheltuieli.
România a notificat Comisiei această hotărâre în temeiul normelor privind ajutoarele de stat și a informat Comisia că a efectuat o plată în cadrul hotărârii într-un cont deschis în numele beneficiarilor hotărârii.
″În această etapă, opinia preliminară a Comisiei este că hotărârea arbitrală și executarea acesteia constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea UE („TFUE”), care este incompatibil cu piața internă. Comisia va investiga în continuare măsura și compatibilitatea acesteia cu piața internă și, în special, o posibilă încălcare a tratatelor UE prin măsura de ajutor.
Ajutoarele de stat sunt interzise, cu excepția cazului în care sunt aprobate de Comisie ca fiind compatibile cu funcționarea pieței interne. O măsură care încalcă alte dispoziții ale dreptului Uniunii nu poate fi declarată compatibilă în temeiul normelor privind ajutoarele de stat″, se arată în comunicatul Executivului european.
Litigiul care a condus la hotărârea arbitrală a fost un litigiu intra-UE. Prin urmare, Comisia va evalua în continuare dacă hotărârea arbitrală și executarea acesteia încalcă articolul 19 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană și articolele 267 și 344 din TFUE în ceea ce privește competența în ultimă instanță a Curții de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”), precum și principiul general al autonomiei ordinii juridice a Uniunii Europene.
Lansarea unei investigații aprofundate oferă României și părților terțe interesate posibilitatea de a prezenta observații, fără să aducă atingere în niciun fel rezultatului investigației.
Jurisprudența CJUE stabilește că arbitrajul intra-UE dintre investitori și stat bazat pe tratate bilaterale de investiții este contrar dreptului UE (hotărârea Achmea din 2018, cauza C-284/16). În Comunicarea Comisiei din iulie 2018 privind protecția investițiilor se explică faptul că acest lucru se aplică și clauzei de arbitraj dintre investitori și stat din TCE. În 2019, 22 de state membre ale UE au semnat o declarație privind consecințele hotărârii Achmea și aplicarea acesteia în cazul TCE.
În 2021, în hotărârea pronunțată în cauza Komstroy, CJUE a statuat că TCE face parte integrantă din dreptul Uniunii, iar clauza de arbitraj prevăzută de acesta nu se poate aplica litigiilor intra-UE. În 2024, statele membre au semnat o Declarație privind consecințele juridice ale hotărârii Curții de Justiție în cauza Komstroy și înțelegerea comună privind neaplicabilitatea TCE ca temei pentru procedurile de arbitraj din interiorul UE. A urmat retragerea UE din TCE, care a intrat în vigoare la 27 iunie 2025. Mai multe state membre s-au retras, de asemenea, din TCE. România s-a retras la 22 mai 2026, cu efect de la data de 23 mai 2027.
″Dispozițiile fiabile și transparente privind sprijinirea producției de energie electrică din surse regenerabile sunt importante pentru a asigura încrederea investitorilor și a permite investițiile necesare aferente Pactului pentru o industrie curată și pentru a realiza obiectivelor Uniunii în materie de decarbonizare. Faptul că dreptul Uniunii se opune arbitrajului în materie de investiții în interiorul UE în temeiul tratatelor bilaterale de investiții sau al TCE nu înseamnă că investitorii nu beneficiază de protecția investițiilor în UE. Acțiunile investitorilor individuali care solicită anularea măsurilor naționale sau compensații financiare sunt de competența instanțelor naționale. Investitorii din UE beneficiază de protecția acordată de legislația UE.
În cazul în care un investitor consideră că investiția îi este periclitată în mod eronat de o decizie a Comisiei privind ajutorul de stat, acesta poate contesta decizia direct în fața Tribunalului. În cele din urmă, Directiva privind energia din surse regenerabile [Directiva (UE) 2018/2001] prevede obligația statelor membre de a se asigura că sprijinul acordat proiectelor privind energia din surse regenerabile nu este revizuit într-un mod care să afecteze în mod negativ drepturile acordate prin acest sprijin și să submineze viabilitatea economică a proiectelor care beneficiază deja de sprijin. O astfel de dispoziție nu exista în 2013″, mai spune Comisia.
După cum a relatat Profit.ro, Cei 10 producători de energie regenerabilă fotovoltaică care au obținut, pe 20 februarie 2024, cum a anunțat atunci Profit.ro, o decizie arbitrală de obligare a României la plata de despăgubiri de zeci de milioane de euro, plus costuri de arbitraj și dobânzi, la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, în dosarul ARB/18/19, reclamă că nu și-au primit nici acum banii din partea statului român.
Asta deși Guvernul de atunci a aprobat după circa 3 luni, pe 30 mai 2024, un memorandum de suplimentare în acest scop, cu 265 milioane lei, a limitei de credite bugetare pentru Ministerul Finanțelor pe luna respectivă, iar suma de circa 256 milioane lei apare ca fiind achitată drept despăgubiri în dosarul menționat a doua zi, pe 31 mai, în fișierul Excel cu plăți efectuate de minister în intervalul 27-31 mai 2024.
Profit.ro a solicitat explicații Ministerului Finanțelor, acestea urmând să fie publicate imediat ce vor fi primite.
Sursă: MF. Subliniere Profit.ro Sursă: SGG
Profit.ro a anunțat că, după mai puțin de o lună, pe 26 iunie 2024, România a cerut ICSID anularea hotărârii arbitrale din februarie și a obținut inițial suspendarea provizorie a executării acesteia.
În august 2024, Profit.ro a întrebat Ministerul Finanțelor dacă a fost făcută plata despăgubirilor sau nu și care sunt argumentele pe care se fundamentează solicitarea României de anulare a hotărârii arbitrale, fără a primi vreun răspuns.
Ultimele date analizate de Profit.ro relevă că, pe 18 februarie 2026, cererea de anulare formulată de statul român a fost respinsă, România fiind obligată să le mai plătească încă 855.000 de dolari companiilor reclamante, drept costuri de judecată.
Acum, foarte recent, acestea au dat statul român în judecată la Curtea Federală a Districtului Columbia din Statele Unite, soliticând recunoașterea și punerea în executare a hotărârii arbitrale ICSID din februarie 2024, precum și a deciziei din februarie 2026 privind respingerea cererii de anulare formulată de România.
″Prin scrisoarea adresată în 3 mai 2024, reclamantele au cerut României plata imediată a sumelor aferente hotărârii arbitrale. La data scrisorii reclamantelor, totalul datorat în baza hotărârii arbitrale se ridica la 52.071.561 euro, cu dobânda continuând să se acumuleze într-un ritm de 9.438 euro pe zi.
România nu a răspuns scrisorii reclamantelor din 3 mai 2024, iar hotărârea arbitrală și decizia în privința cererii de anulare au rămas neplătite până în momentul de față″, se arată în plângerea adresată de companiile energetice Curții Federale a Districtului Columbia din SUA, datată 7 iulie 2026.
Extas din cererea de recunoaștere și punere în executare înaintată la Curtea Federală a Districtului Columbia din Statele Unite, subliniere Profit.ro
Reclamantele, dezvoltatoare și operatoare de parcuri fotovoltaice, au inițiat acțiunea în arbitraj la ICSID în urmă cu peste 8 ani, cerând ca autoritățile de la București să fie obligate să le achite despăgubiri pentru tăierea subvențiilor pe bază de certificate verzi în perioada 2013-2018.
Cele 10 companii care au reclamat România la ICSID au dezvoltat, construit și pus în funcțiune, după 2010, un număr de 5 parcuri fotovoltaice (3 în județul Giurgiu și 2 în Călărași), cu puteri instalate de 50 MW, 45 MW, 20 MW, 9,5 MW și 5,4 MW.
Măsurile legislative acuzate de reclamante au fost amânarea la tranzacționare pentru mai mulți ani a 2 dintre cele 6 certificate verzi acordate centralelor solare pentru fiecare MW produs, reducerea valorii minime de tranzacționare a certificatelor și stoparea indexării acesteia cu rata europeană a inflației, reducerea obligațiilor de achiziție de certificate verzi și limitarea posibilităților de tranzacționare a acestora.
Producătorii de energie fotovoltaică au cerut să fie compensați de către statul român cu valoarea profiturilor nerealizate din cauza acestor măsuri, iar grosul dezbaterilor s-a concentrat pe metodologia de calculare a acestor profituri teoretice, unul dintre cei 3 arbitri ai tribunalului făcând, de altfel, opinie separată asupra acestui aspect.
Ca ilustrare a dificultății de a stabili contrafactual cât ar fi câștigat companiile dacă statul român nu ar fi luat măsurile reclamate, merită menționat că cei 2 experți care au oferit analize în cadrul procedurii de arbitraj au ajuns inițial la concluzii extrem de diferite, unul dintre ei estimând profiturile nerealizate la 65,4 milioane euro, iar celălalt – la 27,6 milioane euro, potrivit documentelor disputei, analizate de Profit.ro.
Companiile ceruseră mult mai mult, respectiv 142,7 milioane euro.
Cele 10 reclamante sunt Core Value Capital GmbH (Austria), SC LJG Green Source Energy Beta SRL (România), Pressburg UK GmbH (Germania), Giust Ltd (Cipru), Solluce Romania 1 B.V. (Olanda), Green Source Consulting GmbH (Austria), Risen Energy Solar Project GmbH (Germania), LSG Building Solutions GmbH (Austria), Core Value Investments GmbH & Co KG Gamma (Austria) și Anina Pro Invest Ltd (Cipru).
Încă din 2022, tribunalul arbitral de la ICSID a decis de principiu că, prin măsurile de reducere a subvențiilor pentru producția de energie regenerabilă luate în perioada 2013-2018, România se face vinovată de încălcarea clauzei de protecție reciprocă a investițiilor din tratatul internațional Carta Energiei (TCE) și, deci, le datorează despăgubiri reclamantelor, dispunând ca părțile să încerce să ajungă la o înțelegere amiabilă privind suma exactă datorată, ceea ce nu s-a întâmplat.
După hotărârea arbitrală din februarie 2024, Guvernul Ciolacu a aprobat, pe 30 mai 2024, un memorandum de suplimentare în acest scop, cu 265 milioane lei, a limitei de credite bugetare pentru Ministerul Finanțelor (MF) pe luna respectivă.
″Conform cererii de plată comunicată de casa de avocatură King & Spalding la data de 03.05.2024, în cazul în care plata nu este efectuată până la data de 31 mai 2024, aceasta este împuternicită să continue măsurile legale corespunzătoare împotriva României în orice jurisdicție competentă. Atragem atenția că există un risc major ca bunurile deținute de stat sau de către societăți la care statul deține acțiuni pe teritoriul statelor membre Convenției ICSID, inclusiv România, să fie executate silit, în cadrul eventualelor proceduri de executare silită promovate de reclamanți″, scrie în memorandum.
Suma de circa 256 milioane lei apare ca fiind achitată drept despăgubiri în dosarul arbitral a doua zi, pe 31 mai, în fișierul Excel cu plăți efectuate de minister în intervalul 27-31 mai 2024, publicat pe site-ul ministerului.
