România, cel mai mare de furnizor de benzină al Ucrainei, care și-a majorat la un nivel record importurile înaintea embargoului UE

România, cel mai mare de furnizor de benzină al Ucrainei, care și-a majorat la un nivel record importurile înaintea embargoului UE
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 20 feb 2023

Pentru a evita o eventuală penurie de carburanți după intrarea în vigoare a embargoului impus de UE livrărilor de produse petroliere din Rusia, Ucraina a importat în ianuarie o cantitate record de benzină auto, o treime din aceasta provenind din România, care a fost de departe principalul furnizor al Kievului. OMV Petrom și Rompetrol au fost responsabile pentru 40% din benzina exportată de companiile românești în Ucraina în luna ianuarie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Profit.ro a anunțat recent că România a devenit liderul furnizorilor de combustibil către Ucraina

Ucraina a importat în ianuarie 202,6 mii tone de benzină, nivel record al ultimilor ani, o treime din aceasta provenind din România, susține presa ucraineană.

În ianuarie, companiile românești au expediat în Ucraina nu mai puțin de 63,4 mii tone de benzină, o cantitate echivalentă cu jumătate din exporturile de benzină către statul vecin din primele 9 luni ale anului trecut, de 130 mii tone, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Impozit - Șoșoacă ia fața PSD și vine cu o impozitare mai dură pe afacerile companiilor. Companiile petroliere, impozitate ca discotecile și cluburile de noapte CITEȘTE ȘI Impozit - Șoșoacă ia fața PSD și vine cu o impozitare mai dură pe afacerile companiilor. Companiile petroliere, impozitate ca discotecile și cluburile de noapte

Cantitatea de 63,4 mii tone livrată Ucrainei este doar cu 10 mii tone mai redusă consumului mediu lunar de benzină auto din România.

Potrivit Centrului de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN) al Companiei de Drumuri, consumul anual de carburanți pe rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale este de aproximativ 4,5 milioane tone, din care 877 mii tone benzină și 3,6 milioane tone motorină. Dacă sunt luate în calcul și utilizările non-auto ale carburanților, consumul intern de motorină crește la 5,9 milioane tone, iar cel de benzină la 1,4 milioane tone.

Peste 40% din livrările românești de benzină către Ucraina din ianuarie ar fi provenit, potrivit publicației ucrainene, de la Petrobrazi (rafinărie apaținând OMV Petrom) și Petromidia (rafinărie aparținând Rompetrol, companie a grupului kazah KMG).

ULTIMA ORĂ Cu peste 80% din active afectate și cu listarea Hidroelectrica la orizont, Fondul Proprietatea atacă România pentru supraimpozitarea din energie, după modelul giganților Enel și EDPR CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Cu peste 80% din active afectate și cu listarea Hidroelectrica la orizont, Fondul Proprietatea atacă România pentru supraimpozitarea din energie, după modelul giganților Enel și EDPR

Comparativ, ceilalți furnizori majori de benzină ai Kievului, Polonia, Lituania și Grecia au livrat împreună 81,6 mii de tone, doar cu mai puțin de o treime peste volumul exportat numai de companiile românești.

Importul considerabil de benzină din ianuarie este explicabil prin intenția companiilor ucrainene de a-și crea stocuri înainte de introducerea embargoului impus de UE importurilor de carburanți din Rusia, care a intrat în vigoare pe 5 februarie, dar și prin majorarea consumului non-auto de către proprietarii de generatoare, mai multe zone fiind confruntate cu întreruperi de curent ca urmare a bombardamentelor ruse, țintite asupra infrastructurii energetice.

Creșterea spectaculoasă a exporturilor de carburanți ale companiilor românești ar putea fi explicată prin faptul că Ucraina nu mai importă în prezent volume semnificative din Bulgaria, în urma tensiunilor apărute în ultimul timp între autoritățile de la Sofia și gigantul rus Lukoil.

Marcel Ciolacu: S-au făcut greșeli în ceea ce privește aderarea României la spațiul Schengen CITEȘTE ȘI Marcel Ciolacu: S-au făcut greșeli în ceea ce privește aderarea României la spațiul Schengen

Singura rafinărie din regiune scutită de la embargoul UE, cea de la Burgas, este deținută de grupul rus Lukoil. Chiar dacă autoritățile bulgare permit Lukoil, ca excepție de interdicțiile europene, exportul de carburanți în Ucraina, situația este, în prezent, una delicată.

Presa occidentală a scris luna trecută că Bulgaria, una dintre cei mai sărace țări din UE și mult timp percepută ca fiind pro-rusă, a ajutat Ucraina să supraviețuiască atacului Rusiei, la începutul războiului, furnizându-i în secret cantități mari de carburanți și muniție, de care avea nevoie disperată.

Lukoil a negat informația, susținând că nu are contracte semnate cu companii ucrainene și că nu a furnizat produsele petroliere Ucrainei în 2022 de la rafinăria din Burgas nici prin alte canale.

Președintele Dumei de Stat ruse, Viacheslav Volodi, a cerut Comisiei pentru Securitate și Anticorupție, precum și Comisiei pentru Energie, să analizeze informațiile privind furnizarea de combustibil produs de Lukoil în Bulgaria către Forțele Armate ale Ucrainei după apariția, inclusiv în presa rusă, a unor informații pe această temă.

viewscnt
Afla mai multe despre
românia
benzină
ucraine
bulgaria
omv petrom
rompetrol
lukoil