România, în fața Curții de Justiție a UE pentru că nu a implementat normele referitoare la instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi

România, în fața Curții de Justiție a UE pentru că nu a implementat normele referitoare la instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi
scris 25 ian 2018

Comisia Europeană a decis, joi, să trimită Malta și România în fața Curții de Justiție a UE pentru neîndeplinirea obligației de a notifica cadrele naționale de politică în temeiul Directivei 2014/94/UE referitoare la instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Statelor membre li s-a solicitat să notifice Comisiei cadrele naționale de politică până la 18 noiembrie 2016.

Până în prezent, Malta și România nu au dat curs acestei solicitări, deși au primit din partea Comisiei o scrisoare de punere în întârziere și un aviz motivat la 15 februarie, respectiv la 13 iulie 2017.

Cadrele naționale de politică constituie principalul instrument care asigură crearea coordonată a unei infrastructuri suficiente pentru combustibilii alternativi, inclusiv a punctelor de reîncărcare pentru vehiculele electrice și a punctelor de realimentare pentru gaze naturale și hidrogen. Instituirea unor astfel de cadre ajută la evitarea fragmentării pieței interne prin introducerea coordonată a combustibililor alternativi.

Comisia Europeană va trimite România în fața Curții de Justiție a UE pentru nerespectarea Directivei privind stocurile petroliere CITEȘTE ȘI Comisia Europeană va trimite România în fața Curții de Justiție a UE pentru nerespectarea Directivei privind stocurile petroliere

La 8 noiembrie 2017, Comisia a adoptat un Pachet privind mobilitatea curată, menit să consolideze poziția de lider mondial a UE în sectorul vehiculelor nepoluante. Respectivul pachetul legislativ reprezintă un pas decisiv în ceea ce privește punerea în aplicare a angajamentelor asumate de UE în cadrul Acordului de la Paris cu privire la reducerea obligatorie cu cel puțin 40 % a emisiilor de CO2 pe plan intern până în 2030. Printre altele, pachetul cuprinde o evaluare amănunțită a cadrelor naționale de politică, dar și un plan de acțiune și soluții de investiții pentru instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi în UE.

 

Obiectivul este de a încuraja crearea unor planuri naționale mai ambițioase, de a îmbunătăți gradul de informare a consumatorilor și de a spori investițiile în acest domeniu. Statele membre au avut obligația de institui cadre naționale de politică în care să definească obiectivele și țintele la nivel național și care să cuprindă acțiuni și măsuri de sprijin pentru dezvoltarea pieței în ceea ce privește combustibilii alternativi, inclusiv pentru instalarea infrastructurii necesare.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
cjue
combustibili alternativi