Statul și-a bugetat încasări de peste 800 mil. lei din vânzarea participației la Rompetrol Rafinare

Statul și-a bugetat încasări de peste 800 mil. lei din vânzarea participației la Rompetrol Rafinare
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 feb 2016

Ministerul Energiei și-a bugetat pentru anul acesta încasări de 800,28 milioane lei din vânzarea unui pachet de 26,7% din capitalul Rompetrol Rafinare, precum și venituri de peste 1,2 miliarde lei din dividendele care i se cuvin din profiturile companiilor din portofoliu. Prețul tranzacției ar fi cu 58% peste actuala cotație a companiei de la Bursa de Valori București.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

KMG International, fosta Rompetrol Group, controlată de monopolul petrolier de stat din Kazahstan, KazMunayGas, a anunțat, în decembrie anul trecut, că își menține angajamentele asumate prin memorandum în 2013 față de statul român și după semnarea unui acord cu compania privată chineză CEFC China Energy Company privind intrarea chinezilor în acționariatul KMG International, posibil prin preluarea unei participații majoritare. Mai mult, kazahii spuneau atunci că mingea este în terenul autorităților de la București, care trebuie să finalizeze procedurile administrative prin care angajamentele asumate prin memorandumul semnat în urmă cu 2 ani să fie puse în practică.

În luna iulie 2015, Guvernul a aprobat vânzarea unui pachet de 26,7% din acțiunile Rompetrol Rafinare pe care le deține statul român, prin Ministerul Energiei. Măsura a fost inclusă în memorandumul semnat de statul român cu acționarul majoritar al Rompetrol, compania kazahă KazMunayGaz, care prevede vânzarea prin licitație cu strigare a acestui pachet de acțiuni pentru suma minimă de 200 de milioane de dolari. La suma avansată astăzi, prețul acțiunilor Rompetrol Rafinare Constanța (RRC), listate la cota BVB ar fi de 0,0679 lei/acțiune, cu 57,90% mai mari decât nivelul închiderii de astăzi de 0,0430 lei/acțiune, dar 10% mai mari decât cel de 0,075 lei/acțiune al ofertei publice de preluare de la începutul anului 2010.

În prezent, KMG International controlează 48,11% din acțiunile RRC, iar statul român, prin Ministerul Energiei - 44,69%.

România este \ CITEȘTE ȘI România este "liderul" UE la pierderi de energie electrică în rețele, duble față de media comunitară

Diferența dintre veniturile și cheltuielile aferente activității de privatizare de anul acesta a Ministerului Energiei, estimată la aproape 733 milioane lei, va fi vărsată la Trezorerie, potrivit unui document guvernamental.

Ministerul Energiei mai estimează că va încasa, anul acesta, de la companiile din subordinea sa, dividende în sumă totală de peste 1,2 miliarde lei.

Cheltuielile legate de plata onorariilor pentru consultanți, agenți de privatizare sau firme de avocatură și cele pentru pregătirea și realizarea privatizării societăților sunt estimate de Ministerul Energiei la peste 23 milioane lei. La acestea se adaugă cheltuieli de evaluare de peste 10 milioane lei, cheltuieli de lichidare și dizolvare a unor societăți de 6,3 milioane lei, cheltuieli cu majorări de capital de peste 12 milioane lei și cheltuieli cu experți HR pentru recrutarea de manageri și administratori profesioniști de 4,3 milioane lei.

Ministerul Energiei este acționar majoritar sau unic la un număr de 23 de companii, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Complexul Energetic Oltenia sau Complexul Energetic Hunedoara. La alte 6 companii, ministerul este acționar minoritar, respectiv la OMV Petrom, Rompetrol Rafinare, GDF Suez Energy, E.ON Energie, E.ON Distribuție și Electrica SA. 

viewscnt
Afla mai multe despre
rompetrol
rompetrol rafinare
kazmunaygas
kmg international
ministerul energiei