Comisia pentru Energie și cea Economică a Senatului au eliminat obligativitatea montării de sisteme de stocare a energiei electrice produse nu doar pentru prosumatorii existenți, activi în momentul de față, ci și pentru persoanele care doresc să devină prosumatori în viitor și vor solicita avize tehnice de racordare (ATR) în acest scop, relevă date analizate de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Astfel, prevederile referitoare la obligativitatea stocării au fost eliminate complet din proiectul de lege retrimis în Parlament de către președintele Klaus Iohannis.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
După ședința comună a Comisiilor, președintele celei pentru Energie, senatorul UDMR Antal Lóránt, a trimis, printr-un comunicat, mesajul că ″prosumatorii deja activi nu vor fi obligați să-și monteze capacități de stocare″, omițând să adauge că obligativitatea a fost eliminată cu totul, nemaivizând nici persoanele care vor să devină prosumatori în viitor.
″Problema stocării este una care trebuie rezolvată, dar nu printr-un simplu amendament, ci printr-un proiect de act normativ amplu, documentat și bine fundamentat″, a fost justicarea Comisiilor.
Până atunci, actualul proiect de lege de aprobare ordonanței de urgență din martie a Guvernului, de modificare a legislației plafonării prețurilor la energie, în care comisiile Camerei Deputaților inseraseră în iunie prevederile privind obligativitatea stocării pentru prosumatori reclamate ulterior de președintele Iohannis, va merge la vot în plenul Senatului săptămâna viitoare fără respectivele prevederi.
Între timp, potrivit unui draft de ordin de ministru al Mediului, românii care vor să devină prosumatori de energie electrică cu subvenții de la stat, prin Programul Casa Verde Fotovoltaice, vor fi obligați să-și monteze, pe lângă panouri solare, și sisteme de stocare a energiei produse, iar cuantumul maxim al subvenției va crește cu 50%, de la 20.000 la 30.000 lei.