TABEL Carburanți mai ieftini cu 7 bani/l într-o treime din stațiile Petrom în weekend

TABEL Carburanți mai ieftini cu 7 bani/l într-o treime din stațiile Petrom în weekend
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 3 nov 2023

Șoferii autohtoni vor putea cumpăra în acest weekend într-o treime din stațiile liderului pieței, OMV Petrom, carburanți mai ieftini cu 8 bani decât în urmă cu 24 de ore. La ieftinirea cu un ban pe litru efectuată joi se adaugă o nouă campanie de ieftinire a tuturor tipurilor de carburanți cu 7 bani/l, pe perioada weekend-ului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Profit.ro organizează pe 9 noiembrie Gala anuală Povești cu Profit...made in Romania, în care sunt premiați manageri și companii românești - DETALII AICI

Campania se va desfășura pe perioada 3 noiembrie-24 decembrie în 123 din cele 393 de stații Petrom, iar reducerea de 7 bani/l se va aplica tuturor carburanților comercializați în respectivele stații (benzină și motorină standard, premium și GPL).

FOTO Grupul Liberty al familiei Gupta a numit un avocat în postul de manager general la fostul Sidex Galați CITEȘTE ȘI FOTO Grupul Liberty al familiei Gupta a numit un avocat în postul de manager general la fostul Sidex Galați

Reducerile vor fi aplicate în fiecare weekend al acestei perioade, de vineri de la ora 23:00 până duminică la ora 23:00.

Astfel, dacă prețurile carburanților nu vor suferi modificări în cursul zilei de vineri, până la ora 23:00, bucureștenii vor putea cumpăra în acest weekend în cele 33 stații din capitală prezente pe listă, benzină standard cu 6,74-6,81 lei/l și motorină standard cu 7,39-7,43 lei/l.

Vezi aici lista cu cele 123 stații Petrom care vor beneficia de reduceri

În ultima săptămână, companiile distribuitoare de carburanți au ieftinit semnificativ carburanții, prețul unui litru de motorină standard în stațiile Petrom din capitală a coborât la nivelul celui de la începutul lunii septembrie, la 7,46-7,50 lei/l, iar cel al benzinei este de 6,81-6,88 lei/l, mai redus decât cel de la începutul lunii august.

Evoluția prețurilor la carburanți în principalele stații din capitală

Evoluția prețurilor la carburanți în principalele stații din capitală

În urmă cu numai 2 săptămâni, motorina era mai scumpă cu 16 bani/l, iar benzina cu 10 bani/l.

Cotațiile petrolului Brent, de referință pe piața occidentală, au urcat în utimele zile la peste 87 dolari/baril, după ce coborâseră la aproape 85 de dolari pe baril, cu numai un dolar pe baril peste minimele ultimei luni.

Potrivit CEO-ului OMV Petrom, liderul pieței distribuitoare de carburanți, Christina Verchere, “cererea de retail a crescut cu 5% în cel de-al treilea trimestru al acestui an, fiind stimulată de prețurile scăzute, iar cea de pe piața angro cu 14%, ca urmare a intensificării activității de construcții de drumuri”.

Volumul vânzărilor de produse rafinate ale OMV Petrom a rămas constant în trimestrul al treilea al acestuia an, la 1,51 miloane tone, în timp ce marja de rafinare a coborât la 16,8 dolari/baril, de la 17,1 dolari pe baril în perioada similară a anului trecut. În trimestrul al doilea, marja de rafinare a fost de doar 11,7 dolari/baril, rata de utilizare a rafinăriei Petrobrazi fiind de 31%, în urma reviziei în care aceasta s-a aflat în cel de-al doilea trimestru. În perioada iulie-septembrie, rata de utilizare a rafinăriei a urcat la 95%.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret
benzina
motorina
omv
petrom
lukoil
mol
rompetrol
ieftiniri