Transgaz scoate la licitație capacitatea conductei de tranzit de gaze spre Occident eliberată de Gazprom

Transgaz scoate la licitație capacitatea conductei de tranzit de gaze spre Occident eliberată de Gazprom
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 6 nov 2015

Operatorul sistemului național de transport de gaze naturale, Transgaz, se pregătește să scoată la licitație capacitatea de transport a conductei Isaccea 2 – Negru Vodă 2, care permite tranzitul gazelor spre Bulgaria, Turcia, Grecia și alte țări din Occident și care, până anul acesta, fusese rezervată integral și în exclusivitate de către gigantul rus Gazprom.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Anul acesta, rușii au renunțat la contractul de rezervare de capacitate semnat cu partea română, iar la finalul acestui an va ieși din vigoare și nu va fi reînnoită convenția dintre Guvernul României și Guvernul Federației Ruse privind extinderea capacităților conductelor de tranzit gaze pe teritoriul României pentru creșterea livrărilor de gaze naturale din Federația Rusă în terțe țări și în România, convenție semnată la Moscova în 1996.

În plus, la finalul anului viitor, va ieși din vigoare Convenția dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste privind tranzitul prin teritoriul Republicii Socialiste România al gazelor naturale din URSS către Turcia, Grecia și alte țări, semnată la Moscova la 29 decembrie 1986 și aprobată prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 25 din 24 februarie 1987.

Astfel, Gazprom nu va mai tranzita prin România gaze naturale exportate în regiune și în Occident.

Tarife la media UE

În consecință, Transgaz a elaborat și a transmis Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) un proiect de metodologie de alocare a capacității și de stabilire a tarifelor pe conducta de transport gaze naturale Isaccea 2 - Negru Vodă 2 pentru perioada 1 ianuarie - 1 octombrie 2016.

Metodologia va stabili mecanismul de alocare prin licitație a capacității transfrontaliere între punctele de interconectare Isaccea 2 și Negru Vodă 2 și a tarifelor care vor fi practicate de Transgaz pentru transportul gazelor prin această conductă.

"Modul de stabilire a tarifelor pentru transportul gazelor pe conducta Isaccea 2 - Negru Vodă 2, fără transbordare pe teritoriul României, are în vedere analiza benchmark a tarifelor de transport practicate în țări din UE cu condiții de transport comparabile cu profilul conductei și ofertă de servicii similare, într-o perioadă de 12 luni calendaristice", se arată într-un document al ANRE.

Rușii aveau monopol pe Isaccea 2 – Negru Vodă 2

Ambele convenții cu Rusia menționate mai sus au fost denunțate de către România în 2011, prin HG nr. 1.278/2011, însă, ca urmare a mecanismelor de denunțare prevăzute în textele convențiilor, acestea au rămas în vigoare până la sfârșitul lui 2015, respectiv 2016. Convențiile au fost denunțate din cauza incompatibilității lor cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Principlul motiv de incompatibilitate era faptul că, prin aceste convenții, se bloca accesul terților, cum ar fi potențialii exportatori de gaze din România, la conductele românești de gaze, capacitatea lor de transport fiind rezervată în exclusivitate de către Gazprom, chiar dacă rușii erau departe de a folosi efectiv întreaga capacitate rezervată.

Un alt motiv de incompatibilitate era acela că, în convenții, se prevede că gazele naturale livrate din Rusia în România nu pot fi reexportate de partea română în terțe țări fără acordul Gazprom. Prevedere extrem de importantă, prezentă și în contractele Gazprom cu alte state din regiune și cu care gigantul rus a încercat să împiedice, iarna trecută, aprovizionarea Ucrainei de către state importatoare de gaze rusești precum Ungaria și Slovacia, într-un moment de maximă tensiune al conflictului ruso-ucrainean, când Kremlinul a oprit aprovizionarea cu gaze a regimului de la Kiev.

Hotărârea prin care Guvernul a denunțat cele două convenții cu Rusia a fost adoptată în decembrie 2011, la o lună după ce Comisia Europeană a amenințat că va trimite România și Bulgaria în fața Curții Europene de Justiție tocmai pentru nealinierea deplină la normele UE privind piața internă de gaze naturale, în primul rând sub aspectul neasigurării accesului egal al tuturor participanților la piață la rețelele de transport de gaze, în scopul aprovizionării consumatorilor, prin punerea la dispoziție pe piață a capacității maxime a rețelelor.

Am putea exporta gaze în Ucraina

De altfel, Transgaz are în plan realizarea de modificări tehnice la stațiile de măsurare a gazelor Isaccea I și Isaccea II, pentru ca gazele să poartă curge și în sens invers, dinspre România în Ucraina, nu doar dinspre ucraineni spre noi, așa cum este cazul în momentul de față.

În iunie anul acesta, Transgaz și transportatorul de gaze din Ucraina, Ukrtransgaz, au semnat un memorandul de înțelegere pentru dezvoltarea infrastructurii de gaze, astfel încât Ucraina să poată cumpăra gaze din România, memorandum care prevede că cele două companii vor colabora pentru încheierea de acorduri de interconectare a conductelor și pentru identificarea soluțiilor tehnice de inversare a fluxului de gaze.

Cu o lună înainte, Ukrtransgaz anunțase că a început discuții cu Transgaz, Ucraina fiind interesată să importe din România 1-2 miliarde de metri cubi de gaze pe an.  

Potențial de business și cu bulgarii

În ultimul raport semestrial al operatorului sistemului național de transport de gaze, Transgaz, se arată că, la finalul anului 2015, expiră contractul de tranzit de gaze cu Gazprom semnat pe 3 iunie 1987. Contractul trebuia inițial să expire la finalul lui 2011, însă a fost prelungit până la 31 decembrie 2015 prin două acte adiționale succesive.

În același document se arată că, în prima jumătate a lui 2015, a avut loc o întâlnire trilaterală între reprezentanți ai Transgaz și cei ai companiilor de transport omoloage din Bulgaria și Ucraina.

"Întâlnirea a fost ocazionată de solicitarea Ukrtransgaz de a încheia un acord de interconectare cu Transgaz și de expirarea la data de 31.12.2015 a contractului de tranzit gaze pe firul II încheiat cu Gazprom. Totodată, s-a constituit un grup de lucru intern pentru negocierea prevederilor acordului de interconectare cu partea ucraineană, Directia Relații Internaționale asigurând suportul și interfața cu reprezentanții Ukrtransgaz și Naftogaz", se precizează în raportul Transgaz, care nu oferă detalii despre rezultatele respectivei întâlniri. Este vorba despre firul II al interconectării cu sistemul de transport gaze al Ucrainei, punctul de interconectare fiind stația de măsurare a gazelor de la Isaccea. 

viewscnt
Afla mai multe despre
transgaz
gazprom
isaccea
negru voda
conducta de tranzit gaze