Enterprise Investors, prezent și în România, fost proprietar al lanțului de magazine Profi, lansează Polish Enterprise Fund, prin care va finanța achiziția și dezvoltarea companiilor de dimensiune medie din Polonia și regiunea ECE

Enterprise Investors, prezent și în România, fost proprietar al lanțului de magazine Profi, lansează Polish Enterprise Fund, prin care va finanța achiziția și dezvoltarea companiilor de dimensiune medie din Polonia și regiunea ECE

Jacek Siwicki, Presedintele Enterprise Investors

Profit.ro
Profit.ro
scris 21 sep 2017

Enterprise Investors, una dintre cele mai mari firme de private equity din Europa Centrală și de Est (ECE), lansează Polish Enterprise Fund, al 9-lea fond al investitorului, care, cu o capitalizare de aproape 500 milioane euro, va finanța achiziția și dezvoltarea companiilor de dimensiune medie din Polonia și din regiunea ECE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Polish Enterprise Fund VIII este al doilea cel mai mare fond din istoria Enterprise Investors și cel mai mare fond strȃns de EI de la începerea crizei globale. Peste 90% din capitalul angajat a provenit de la investitorii Ȋn fondurile precedente ale firmei, iar restul a provenit de la investitori noi.

Baza este constituită din investitori europeni (aproximativ 60% din fond), investitori din USA (30%) și alte instituții financiare globale (10%).

Fondul, ca și instrumentele precedente, va investi în sectoarele impulsionate de convergență dintre consumul privat din ECE și “vechea” UE, cum sunt produsele de consum și retail, serviciile financiare și medicale, ca și în sectoare cu creștere indusă de costul de producție competitiv și de dezvoltarea regiunii, cum sunt producția și serviciile industriale sau IT.

Noul fond se va concentra pe achiziții de companii de dimensiune medie și va investi între 20 milioane euro și 75 milioane euro în companii consacrate pe piață. Firma țintește să investească cel puțin 50% din capitalul fondului în Polonia, care rămane țara principală pentru investiții.

Activ din 1990, Enterprise strânsese până în prezent opt fonduri cu un capital total care depășește 2,5 miliarde euro. Aceste fonduri au investit 1,7 miliarde euro în 138 de companii într-o gamă largă de sectoare și au vândut 125 companii realizând încasări brute de aproape 3,5 miliarde euro.

Exit-urile includ 34 de IPO-uri la Bursele de Valori din Varșovia, Praga și New York. 

Tranzacție germano-italiană pe piața de construcții din România: Baupartner cumpără Magnetti CITEȘTE ȘI Tranzacție germano-italiană pe piața de construcții din România: Baupartner cumpără Magnetti

În România, Enterprise Investors are o prezență constantă din anul 2000, iar în prezent are în portofoliu firma de construcții Macon Deva. În aprilie 2016 a anunțat achiziția rețelei de magazine de jucării Noriel pentru 24 de milioane de euro.

În noiembrie 2016, Enterprise Investors a vândut rețeaua de magazine Profi către fondul de investiții Mid Europa pentru 553 milioane euro, cea mai mare tranzacție din istoria retailului românesc, anunțată atunci în premieră de Profit.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
enterprise
profi