Fabrică de echipamente agricole și irigații, mutată din Ucraina, în Gorj

Fabrică de echipamente agricole și irigații, mutată din Ucraina, în Gorj
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 iun 2023

O fabrică de echipamente agricole și de irigații s-a deschis marți, în Bârsești, localitate componentă a municipiului Târgu Jiu, investiția, de aproximativ 2 milioane de euro, fiind a unei societăți din Harkov, Ucraina.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, prezent la deschidere, a afirmat că fabrica funcționează în una din halele preluate de la fostul combinat de ciment, arată Agerpres.

PROFIT NEWS TV Antreprenor de România – Vlad Niculescu, co-fondator Flowpoint: Ecosistemul antreprenorial din Marea Britanie a fost locul potrivit pentru lansare. Te simți ca într-o alergare la maraton CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Antreprenor de România – Vlad Niculescu, co-fondator Flowpoint: Ecosistemul antreprenorial din Marea Britanie a fost locul potrivit pentru lansare. Te simți ca într-o alergare la maraton

„Astăzi s-a deschis fabrica de echipamente agricole și de irigații de la Bârsești. Este investiția unei societăți cu capital extern, din Ucraina, care presupune crearea de locuri de muncă în producție. (…) Municipiul Târgu Jiu devine tot mai atractiv pentru investitori, pe măsură ce orașul se dezvoltă. Fabrica funcționează în una din halele preluate de la fostul combinat de ciment”, a scris, pe Facebook, primarul Marcel Romanescu.

Directorul general al companiei Variant Agro, firma din Ucraina, Codruț Semănaru, a declarat că afacerea este una de familie, într-un an fiind estimat ca fabrica să aibă aproximativ 100 de angajați. Forța de muncă va proveni din județul Gorj, viitorilor angajați urmând să le fie asigurată și școlarizarea.

„Inaugurăm o parte din capacitatea de producție a companiei, și anume echipamente de irigații. În alte hale o să avem producție pentru profile de oțel pentru rigips, structură pentru panourile solare și structuri pentru hub-urile de logistică. Este o afacere de familie. A fost mutată producția din Harkov, Ucraina, la Târgu Jiu. (…) Producția va fi, în primul rând, pentru piața românească și apoi pentru export, în Comunitatea Europeană. (…) Este prima investiție a acestui grup în România. Motivul a fost și o ambiție personală, deoarece sunt multe echipamente care se vând în România și vin de peste Ocean și din alte țări. A fost o ambiție personală și am găsit înțelegere la colegii și partenerii mei din Ucraina. Și războiul a contribuit la realizarea acestei investiții. Se mai lucrează și la Harkov, dar mai greu. Este împărțită activitatea de acolo în câteva fabrici mai mici”, a spus Codruț Semănaru.

viewscnt
Afla mai multe despre
irigatii
gorj
fabrica