

Tiberiu Maier, Membru Board, UNSAR, CEO, SIGNAL Iduna, va participa la Profit Health.forum - Ediția a XVII-a, programat să fie organizat pe 18 martie.
Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) a aprobat un medicament vechi de decenii, pe bază de prescripție, numit leucovorin, ca primul tratament pentru o boală genetică rară la anumiți adulți și copii, dar folosit pentru tratarea autismului.
Fondatorii producătorului german de vaccinuri BioNTech, una dintre primele companii care a dezvoltat un vaccin eficient Covid-19 și devenită faimoasă în întreaga lume tocmai datorită acestui vaccin, vor demisiona pentru a lansa o nouă afacere.
Cătălin Radu, General Manager, Bristol Myers Squibb Romania, va participa la Profit Health.forum - Ediția a XVII-a, programat să fie organizat pe 18 martie.
Daniel Bran, Președinte, Asociația pentru Medicamente Generice România (APMGR), va participa la Profit Health.forum - Ediția a XVII-a, programat să fie organizat pe 18 martie.
România intră într-o nouă etapă în ceea ce privește abordarea sănătății și prevenției, odată cu deschiderea AZEENA Longevity Institute în Timișoara, primul institut din țară care integrează, într-un singur concept, medicina de precizie personalizată și programe de wellbeing pentru optimizare emoțională, dedicate longevității reale.
Luca Niculescu, Secretar de stat MAE, Coordonator Național, OCDE, va participa la Profit Health.forum - Ediția a XVII-a, programat să fie organizat pe 18 martie.
Lista de medicamente gratuite și compensate a fost actualizată de Guvern, fiind incluse în listă 33 de medicamente noi, iar pentru alte 19 fiind extinse indicațiile terapeutice.
Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Președinte, Comisia pentru Sănătate, Senatul României, va participa la Profit Health.forum - Ediția a XVII-a, programat să fie organizat pe 18 martie.
Profesor Emerit Dr. Mircea Beuran, Președinte, Academia de Științe Medicale, va participa la Profit Health.forum - Ediția a XVII-a, programat să fie organizat pe 18 martie.
Casa Națională de Asigurări de Sanătate va fi obligată ca în termen de 90 de zile de la de la primirea documentelor justificative să ramburseze angajatorilor plata concediilor medicale, altfel va suporta o penalitate de 0,01% pe zi.
România va produce medicamente esentiale, vaccinuri și antibiotice inovatoare la Iași, într-un nou centru de cercetare, o investiție de 75 de milioane de euro.
Alexandru Rafila, Președinte, Comisia pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, va participa la Profit Health.forum - Ediția a XVII-a, programat să fie organizat pe 18 martie.
Bolnavii cu servicii medicale în regim de spitalizare, bolnavii incluși în programele naționale de sănătate și aparținătorii care însoțesc bolnavii de cancer la tratament vor beneficia în continuare de prima zi a concediului medical decontată de la buget, conform unei modificări votate de plenul Senatului la ordonanța de urgență prin care Guvernul Bolojan a stabilit această tăiere.
Sanconfind, cel mai mare spital privat din județul Prahova, a încheiat anul 2025 cu rezultate în creștere,atât în numărul pacienților tratați, cât și la investiții strategice pentru eficiența operațională și dezvoltarea serviciilor medicale.
Rețeaua de clinici stomatologice DR. ARDELEANU își continuă planul de dezvoltare și deschide o nouă clinică în Focșani, oferind pacienților acces la tratamente moderne, sigure și integrate digital.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, va deschide Profit Health.forum - Ediția a XVII-a, programat să fie organizat pe 18 martie.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2513 | +0.0024 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.5507 | +0.0027 | +0.06 % |
| 1 GBP | 6.1236 | -0.0008 | -0.01 % |
| 1 CHF | 5.6221 | +0.0011 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro