Sumele pe care Guvernul trebuie să le ramburseze firmelor pentru decontarea concediilor medicale plătite angajaților au crescut semnificativ anul acesta și au ajuns la aproape 3 miliarde de lei, nivel la care se situau în noiembrie 2019. Totalul de rambursat a urcat cu circa 450 de milioane de lei, potrivit datelor CNAS analizate de Profit.ro. Astfel, soldul obligațiilor de plată ale Casei de Sănătate se situau, conform ultimelor date, la final de martie anul acesta, la 2,95 miliarde lei, față de 2,5 miliarde lei la finele lunii decembrie și 2,44 miliarde lei la sfârșit de decembrie 2019. Contabilii și specialiștii în resurse umane reclamă întârzieri la recuperarea banilor, iar asta în contextul în care multe firme au probleme financiare cauzate de restricțiile impuse anul trecut de stat pentru limitarea răspândirii coronavirus.
De ce este important: Premierul Florin Cîțu a afirmat, repetat, că plățile rapide către mediul privat, indiferent că sunt rambursări de TVA, concedii medicale sau facturi, reprezintă o prioritate pentru a sprijini economia în această perioadă dificilă. Plata rapidă a datoriilor statului este benefică în contextul pandemiei, dar și ceva normal, iar pe viitor autoritățile ar trebui să se asigure că nu se revine la întârzieri. O firmă care nu își recuperează rapid banii de la stat poate recurge la întârzierea plăților către proprii furnizori.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
Premierul Florin Cîțu a afirmat, în iunie anul trecut, moment la care ocupa postul de ministru al Finanțelor, că la preluarea funcției, în noiembrie 2019, "era un stoc" de 3 miliarde de lei de concedii medicale neplătite. PNL a preluat guvernarea în noiembrie 2019, iar după alegerile parlamentare din decembrie 2020 guvernează în coaliție cu USR și UDMR.
Firmele plătesc angajaților sumele reprezentând indemnizații, iar ulterior trebuie să recupereze banii de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS).
Potrivit datelor, situația obligațiilor de plată se prezintă astfel:
- 31 decembrie 2019 - 2,44 miliarde lei
- 31 decembrie 2020 - 2,5 miliarde lei
- 31 martie 2021 - 2,95 miliarde lei
Din datele pe județe, prezentate mai jos de Profit.ro, se observă că aproape jumătate din totalul sumei restante este înregistrată la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB). Suma este una disproporționat de mare, chiar dacă ținem cont de numărul mare de firme și angajați din Capitală.

Cu excepția Bucureștiului, care face o puternică notă discordantă, în Top 10 al județelor în care firmele au de recuperat bani sunt Cluj, Ilfov, Brașov, Timiș, Prahova, Argeș, Mureș, Sibiu și Iași, județe dezvoltate economic.
Discuție între contabili despre recuperarea greoaie a sumelor pentru concedii medicale
"Nu găsesc rezolvare și vă rog niște păreri. Societate hotelieră balneară, cu restricții încă pe deschiderea piscinelor interioare, cu șomaj tehnic plătit de angajator în ultimele trei luni, pornește activitatea la 01.02.2021. Concediile medicale s-au adunat în ultimele luni, pe diferite coduri de indemnizație, s-au depus lunar cererile de recuperare la Casa de sănătate, însă nu se restituie decât foarte puțin. Nu știu dacă să mă adresez Casei locale de sănătate cu o reclamație. Telefonic, răspunsul este ca nu au fonduri. Societatea este în imposibilitate de a le mai plăti salariile angajaților cu concedii medicale, sub aspectul faptului că nu pot recupera sumele.
- La Timișoara, răspuns de la CJAS Timiș: le vom vira cand vom primi fondurile de la București. În consecință, Bucureștiul este de sesizat.
- Același răspuns și la Hunedoara...
- Mediatizarea poate ar ajuta... Sfat mai bun personal nu am...
- Îi acționați în instanță și cereți și majorări. Eu la Timișoara așa fac și până la primul termen, ei fac plata. Dacă se vrea, se poate...Cum alte județe pot să facă plățile la zi?
- După cele 60 zile eu fac o somație prin care le solicit încă o dată să plătească în termen de 15 zile, apoi dacă nu plătesc, direct în instanță. Și...merge. Sunt la zi cu recuperarea concediilor.
- Așa fac și eu mâine, pe ei, că dacă noi nu plătim bugetul până în 25, cine ne tolerează?! E bine când statul român folosește două unități de măsură.
- Încercați cu adresă de revenire prin care le ziceți drăguț că veți solicita în instanță penalități pentru neplata în termen. Cândva mergea varianta...
- Noi am depus cerere de chemare în judecată și au virat în maximum o săptămână toți banii. Costul cu avocatul a fost 200 euro, dar a meritat pentru cât de repede s-au mișcat.
- Încercați cu o notificare facută de un avocat. Eu așa am reușit să recuperez la București. Aveam de încasat de 3 ani", sunt mesajele de pe pagini de socializare.
Soldul obligațiilor de plată (milioane lei)
Casa (CAS) | 31 dec 2019 | 31 dec 2020 | 31 mar 2021 | % din total | |
---|---|---|---|---|---|
Total | 2.443,84 | 2.496,56 | 2.945,46 | 100 | |
1 | CASMB (București) | 1.274,8 | 1.280,55 | 1.408,68 | 47,83 |
2 | Cluj | 118,67 | 91,64 | 111,79 | 3,80 |
3 | Ilfov | 136,93 | 84,77 | 108,59 | 3,69 |
4 | Brașov | 89,72 | 72,86 | 104,89 | 3,56 |
5 | Timiș | 169,95 | 83,36 | 87,43 | 2,97 |
6 | Prahova | 111,44 | 81,58 | 87,38 | 2,97 |
7 | Argeș | 30,02 | 54,51 | 73,00 | 2,48 |
8 | Mureș | 65,37 | 59.00 | 71,70 | 2,43 |
9 | Sibiu | 23,33 | 48,12 | 71,66 | 2,43 |
10 | Iași | 22,75 | 49,29 | 65,55 | 2,23 |
11 | Bihor | 22,7 | 41,34 | 51,92 | 1,76 |
12 | Constanța | 1,29 | 29,55 | 49,28 | 1,67 |
13 | Bacău | 9,47 | 30,52 | 45,20 | 1,53 |
14 | Galați | 9,88 | 30,49 | 41,08 | 1,39 |
15 | Arad | 34,64 | 27,88 | 39,12 | 1,33 |
16 | Dolj | 82,56 | 33,25 | 36,97 | 1,26 |
17 | Alba | 5,86 | 27,11 | 36,80 | 1,25 |
18 | Dâmbovița | 17,86 | 28,95 | 34,49 | 1,17 |
19 | Maramureș | 13,42 | 26,97 | 33,38 | 1,13 |
20 | Satu-Mare | 13,92 | 21,8 | 30,87 | 1,05 |
21 | Hunedoara | 5,57 | 21,31 | 28,72 | 0,98 |
22 | Gorj | 11,8 | 21,27 | 25,70 | 0,87 |
23 | Suceava | 11,35 | 21,57 | 23,69 | 0,80 |
24 | Buzău | 10,74 | 18,97 | 23,67 | 0,80 |
25 | Olt | 5,56 | 14,31 | 22,43 | 0,76 |
26 | Bistrița | 30,62 | 22,15 | 22,39 | 0,76 |
27 | Sălaj | 8.00 | 14,04 | 17,12 | 0,58 |
28 | Caraș- Severin | 8,56 | 14,9 | 16,93 | 0,57 |
29 | Covasna | 7,13 | 13,91 | 15,78 | 0,54 |
30 | Teleorman | 7,57 | 11,06 | 14,98 | 0,51 |
31 | Neamț | 4,16 | 11,43 | 14,76 | 0,50 |
32 | Călărași | 12,79 | 12,97 | 14,63 | 0,50 |
33 | Tulcea | 4,61 | 10,22 | 14,54 | 0,49 |
34 | Harghita | 10,99 | 13,99 | 14,37 | 0,49 |
35 | Vaslui | 2,99 | 11,29 | 13,69 | 0,46 |
36 | Brăila | 7,08 | 8,74 | 13,52 | 0,46 |
37 | Mehedinți | 8,1 | 11,86 | 11,31 | 0,38 |
38 | Botoșani | 3,76 | 6,76 | 10,38 | 0,35 |
39 | Vrancea | 3,84 | 9,49 | 10,37 | 0,35 |
40 | Ialomița | 1,38 | 6,06 | 9,17 | 0,31 |
41 | Vâlcea | 17,28 | 10,08 | 8,97 | 0,30 |
42 | Giurgiu | 5,32 | 6,66 | 8,58 | 0,29 |
Casa OPSNAJ | 0 | 0 | 0 | 0 | |
CNAS | 0 | 0 | 0 | 0 |