

Fenomenele meteorologice severe au devenit o prezență constantă în România.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață și de nivelul dobânzilor BNR.
Barclays a majorat puternic prețul-țintă pentru acțiunile Hidroelectrica, pe fondul așteptărilor privind creșterea profitului, însă a păstrat recomandarea “underweight” adresată investitorilor, considerând că alte companii europene de utilități oferă un potențial de catalizator mai bun și citând riscuri politice și de reglementare, relevă analiza văzută de Profit.ro.
Dobânzile la împrumuturile pe termen lung ale statelor occidentale au urcat puternic, ajungând la acest moment la cele mai ridicate niveluri din ultimele decenii.
Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, spune că România poate avea ca țintă pentru intrarea în zona euro anul 2032.
Dezvoltatorul imobiliar sloven Equinox nepremičnine a ieșit din acționariatul Fondului Proprietatea (FP), vânzând, împreună cu un consorțiu de companii afiliate, întreaga participație în fondul de investiții românesc, pentru 130,81 milioane de lei.
Platforma chineză de comerț online Shein, cunoscută deja pentru prețurile reduse pe care le practică la produsele listate pe platformă spre vânzare, vizează o evaluare de aproximativ 25 de miliarde de dolari în cadrul ofertei publice inițiale pregătite la Bursa din Hong Kong, de aproape patru ori mai mică decât evaluarea de 98,2 miliarde de dolari obținută în 2022, pe fondul încetinirii creșterii și al presiunilor de reglementare.
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat marți de BNR, a ajuns la 5,2442 lei, de la 5,2419 lei, curs înregistrat luni.
Românii folosesc cardul, aplicațiile bancare și plățile online, urmăresc ofertele și încearcă să economisească. Cu toate acestea, atunci când trebuie să explice cum funcționează dobânda compusă, ce efect are inflația asupra economiilor sau care este legătura dintre risc și randament, lucrurile devin mai complicate.
Horizon City, proiect rezidențial dezvoltat de investitorul britanic Ghai Sant Ram în nordul Capitalei, a obținut o finanțare în valoare de 36,5 milioane de euro de la Libra Internet Bank.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață și de nivelul dobânzilor BNR.
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de joi se află un proiect de hotărâre ce aprobă participarea Municipalității, în calitate de partener, la proiectul Construirea unor sisteme de sănătate europene sustenabile și reziliente la schimbările climatice prin guvernanță bazată pe dovezi și cheltuielile legate de acesta, pentru finanțarea în cadrul apelului HORIZON-HLTH-2026-01.
Viorel Vasile, fondatorul și CEO-ul Safety Broker, cel mai mare broker de asigurări din țară, a intrat prin firma Safety Leasing în acționariatul Axis Financial Digital, firma care administrează platforma ofertebancare.ro, în urma unei investiții de 250.000 de euro, spune acesta pentru Profit.ro. Peste 3.000 de asistenți în brokeraj, 250 de sedii Safety Broker și un sistem complet de investiții sunt conectate acum la platformă, care s-a extins astfel dincolo de zona de creditare, a spus acesta.
Industria brokerajului în asigurări a înregistrat la nivelul anului 2025 un ușor recul în privința ponderii în volumul primelor subscrise de asigurători, de la 69% la 68%. În pofida acestei dinamici, veniturile brokerilor din comisioane au sporit anul trecut cu 16,2%, de la 2,07 miliarde de lei la 2,41 miliarde de lei.
Intesa Sanpaolo, cel mai mare grup bancar italian, prezent și în România, deținea acțiuni SpaceX în valoare de aproximativ 966 de milioane de dolari la jumătatea anului, conform unui document depus la SEC, autoritatea de reglementare a piețelelor financiare din SUA.
Grupul de furnizare și distribuție de energie și gaze, precum și producție și stocare de electricitate Premier Energy, controlat indirect de omul de afaceri ceh Jiri Smejc, semnalează în România că circulă informații false cu privire la activitatea sa.
Gigantul elvețian din industria ambalajelor SIG Group, prezent și în România, s-a prăbușit cu până la 27% pe bursă, înregistrând cel mai amplu declin de la listare, după ce grupul a anunțat înlocuirea surprinzătoare a CEO-ului, la doar 5 luni după numirea în funcție.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2644 | +0.0043 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5839 | -0.0005 | -0.01 % |
| 1 GBP | 6.1267 | -0.0143 | -0.23 % |
| 1 CHF | 5.5564 | +0.0060 | +0.11 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro