Acțiunile europene au crescut cel mai mult în două luni jumătate după remarcile Fed privind dobânzile

Acțiunile europene au crescut cel mai mult în două luni jumătate după remarcile Fed privind dobânzile
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 12 iul 2017

Acțiunile europene au consemnat miercuri cel mai mare avans zilnic din ultimele două luni și jumătate, susținute de sentimentul pozitiv generat de declarațiile președintelui Fed cu privire la politica monetară din următoarea perioadă și de companiile din energie, ale cător titluri s-au apreciat odată cu scumpirea barilului de petrol.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Referința paneuropeană Stoxx Europe 600 a urcat cu 1,52%, cea mai mare creștere pe parcursul unei singure sesiuni de tranzacționare începând cu 24 aprilie. Indicele a închis la 384,90 puncte, prag ce nu mai fusese atins de două săptămâni.

Evoluția de astăzi a fost sprijinită de remarcile pregătite de Janet Yellen, președintele băncii centrale a SUA, pentru Congresul american. Potrivit acesteia, Rezerva Federală (Fed) va majora în continuare dobânzile, însă creșterea va fi graduală și nu cu “mult mai mult” peste nivelurile actuale.

Cine a pus ochii pe averea cuponarilor CITEȘTE ȘI Cine a pus ochii pe averea cuponarilor

Comentariile oficialilor Fed sunt urmărite cu atenție de investitorii europeni, în condițiile în care informațiile privind creșterea dobânzilor și evoluția economiei americane le pot afecta portofoliile, potrivit MarketWatch.

Indicele DAX 30, al bursei de la Frankfurt, s-a apreciat cu 1,52%, FTSE 100 (Londra) a urcat cu 1,19%, iar la Paris, referința CAC 40 a avansat cu 1,59%.

Peste Ocean, Dow Jones Industrial Average a atins un maxim intraday record imediat după publicarea declarațiilor lui Yellen, urcând cu 131 puncte, până la 21.540 puncte. Aprecierea s-a temperat ulterior, iar în jurul orei 19:30 (ora României) era în creștere cu aproape 108 puncte (0,5%), la 21.516 puncte.

Înapoi în Europa, acțiunile companiilor din energie au înregistrat aprecieri consistente la nivelul prețului, în ton cu evoluția cotațiilor celor două sortimente principale de petrol. Prețurile “aurului negru” au crescut după ce Administrația americană pentru informații în domeniul Energiei (EIA) a informat că stocurile de petrol din SUA au scăzut pentru a doua săptămână consecutiv.

Titlurile BP s-au apreciat cu 1,85%, cele ale Repsol cu 1%, iar acțiunile Eni cu 1,7%.

Dintre furnizorii de servicii petroliere, compania britanică Amec Foster a înregistrat un declin de 5,5%, după ce Biroul pentru Fraude Grave (SFO) a anunțat că investighează compania.

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni europene
evolutii
janet yellen