Acțiunile UniCredit cresc după confirmarea discuțiilor privind societatea sa mixtă din Turcia

Acțiunile UniCredit cresc după confirmarea discuțiilor privind societatea sa mixtă din Turcia
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 nov 2019

Acțiunile UniCredit au deschis în creștere luni cu 2,1%, după ce grupul bancar italian a confirmat că poartă negocieri cu Koc Holding în legătură cu viitorul societății lor mixte din Turcia, Koc Financial Services, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

UniCredit, împreună cu Koc Holding, a cumpărat o participație la Yapi Kredi Bank și în prezent fiecare dintre cei doi parteneri deține aproximativ jumătate din pachetul de 82% din acțiunile băncii turcești prin intermediul unei societăți mixte, Koc Financial Services, scrie Agerpres.

Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul declaraseră pentru Reuters că UniCredit ar fi încheiat un acord privind reducerea expunerii la banca turcească Yapi Kredi, o mișcare văzută ca un prim pas al grupului italian de a se retrage complet din Turcia.

Grupul francez LVMH, cel mai mare retailer de bunuri de lux din lume, semnează cea mai mare tranzacție a companiei, după ce a ridicat oferta: preia compania americană de bijuterii Tiffany CITEȘTE ȘI Grupul francez LVMH, cel mai mare retailer de bunuri de lux din lume, semnează cea mai mare tranzacție a companiei, după ce a ridicat oferta: preia compania americană de bijuterii Tiffany

Ca parte a planului, UniCredit va vinde partenerului său Koc Holding participația sa de 50% la Koc Financial Services, susțin sursele. Acestea au adăugat că UniCredit ar fi demarat în cursul acestui an discuțiile cu Koc Holding pentru renunțarea la societatea mixtă, deschizând astfel calea unei posibile vânzări a Yapi Kredi.

Luni, UniCredit a anunțat că nu a ajuns la un acord final cu Koc Group și va transmite piețelor informații actualizate când și dacă va fi momentul adecvat.

viewscnt
Afla mai multe despre
unicredit
koc holding