ANALIZĂ PROFIT TV Lira sterlină a crescut în anticiparea victoriei Conservatorilor, iar dolarul canadian în urma deciziei Băncii Canadei

ANALIZĂ PROFIT TV Lira sterlină a crescut în anticiparea victoriei Conservatorilor, iar dolarul canadian în urma deciziei Băncii Canadei
scris 5 dec 2019

Principalii indicii bursieri americani au crescut aseară, după trei zile consecutive de pierderi datorate, în principal, tensiunilor comerciale. Catalizatorul mișcării a fost speranța pentru un acord comercial între Statele Unite (SUA) și China, în timp ce creșterea a fost totuși limitată de cifrele mai slabe privind angajările și indicele non-manufacturier PMI.

Președintele american Donald Trump a declarat la întâlnirea liderilor NATO de la Londra că negocierile comerciale cu China se desfășoară foarte bine, iar Bloomberg a raportat că SUA și China se apropie de un acord comercial, în condițiile în care cele două țări discută cu privire la valoarea tarifelor care vor fi retrase. Știrea a compensat promisiunea Franței de a riposta împotriva potențialelor tarife americane la mărfurile franțuzești, de care aminteam ieri.

Cele patru proiecte de lege vizând băncile, inițiate de Daniel Zamfir și alți senatori PSD, au trecut de comisii. Urmează votul în Senat CITEȘTE ȘI Cele patru proiecte de lege vizând băncile, inițiate de Daniel Zamfir și alți senatori PSD, au trecut de comisii. Urmează votul în Senat

Piețele bursiere europene au revenit pe creștere ieri, pe fondul speranței că Washingtonul și Beijingul vor putea rezolva disputa comercială prelungită și după optimizarea datelor privind indicatorii PMI ai serviciilor din Zona Euro și China. Dintre indicii importanți câștiguri mai mari s-au înregistrat la Madrid (IBEX35 +1,28%), Milano (FTSE MIB +1,31%) și Paris (CAC40 +1,27%). Au crescut și acțiunile operatorului aerian low-cost irlandez Ryanair (+1,76%), după ce compania a anunțat că va primi doar zece avioane Boeing 737 MAX din comanda sa de 210 aeronave, ceea ce va duce, vara viitoare, la închiderea bazelor de la Nurnberg și Stockholm și reducerea capacității de transport la alte baze. Totodată Ryanair a anunțat că în anul financiar ce se va încheia la 31 martie 2021, estimează că va transporta 156 de milioane pasageri, cu un milion mai puțin față de prognoza precedentă.

O sesiune extrem de verde ieri și la București, cu foarte puține acțiuni care au închis pe minus. Creșterea de 0,70% a dus indicele general BET la 9,948.09 puncte, care înseamnă, logic, un nou maxim al ultimilor 12 ani. De remarcat că dintre cele 16 componente ale sale, doar Digi Communications (DIGI  -0,62%) și Purcari Wineries (WINE -0,45%) au scăzut. Însă în continuare volumele de tranzacționare rămân extrem de reduse, cele 4,66 milioane euro de ieri fiind, din păcate, în media acestei săptămâni, iar în topul lichidității se regăsesc aceleași titluri preferate de către investitori anul acesta. Circa 40% din rulajele de ieri s-au efectuat cu acțiunile Banca Transilvania (TLV +0,78%), ajunse la valoarea de 2,6000 lei, ceea ce înseamnă o capitalizare record de 2,84 miliarde euro. Au fost urmate de Fondul Proprietatea (FP +0,42%), OMV Petrom (SNP +0,57%), Romgaz (SNG +1,20%) și BRD Groupe Societe Generale (BRD +1,31%). Cel mai mult a câștigat indicele sectorial financiar BET-FI (+1,06%), Societățile de Investiții Financiare (SIF) revenind astfel pe creștere după etapa de corecții ce a urmat raliului de după votul din Parlament pentru legea fondurilor închise alternative, cea care elimină pragurile de deținere de 5%. În ceea ce privește cele 10 componente ale indicelui energetic BET-NG (+0,74%), singura cu pierdere ieri a fost Rompetrol Rafinare (RRC -2,08%).

Pe piața valutară performerii zilei de ieri au fost dolarul canadian (CAD) și lira sterlină (GBP). CAD a fost impulsionat de un comunicat mai puțin dovish, după ce Bank Of Canada (BOC) a menținut, conform așteptărilor,  ratele de dobândă neschimbate la 1,75%, în timp ce GBP a urcat la maximul ultimelor aproape șapte luni față de dolar (USD) și moneda unică europeană (EUR), în contextul în care investitorii pariază pe o victorie a Paridului Conservator la alegerile din 12 decembrie, ultimele sondaje de opinie arătând 42% pentru partidul de guvernământ și 32% pentru Laburiști. Analiștii consideră o majoritate conservatoare ca fiind cel mai bun rezultat posibil, având în vedere că această situație i-ar permite premierului Boris Johnson să obțină susținerea necesară pentru acordul Brexit agreat cu Uniunea Europeană (UE), ceea ce ar înlătura, cel puțin parțial, incertitudinile care afectează investițiile în Marea Britanie încă de la referendumul din 2016. Totodată vizita președintelui american Donald Trump în Marea Britanie, în plină campanie electorală, era văzută ca un risc pentru conservatori, în contextul în care au apărut zvonuri că sistemul național de sănătate britanic (NHS) este ținta unor negocieri pentru un viitor acord post-Brexit. Ca reacție la aceste zvonuri, Trump a declarat că nu are niciun interes legat de accesul sporit al firmelor americane la NHS, chiar dacă acest lucru ar fi oferit pe "un platou de argint". Astfel, perechea GBP/USD a depășit pragul de 1,3100, pentru prima dată din 7 mai, în timp ce EUR/GBP a scăzut până la 0,8450, cotație atinsă ultima oară în 12 mai.

viewscnt
Afla mai multe despre
catalin chivu
bursa