Millenium Insurance Broker, cu grupul Autonom acționar principal, încheie cu succes un plasament privat prin care capitalizează compania cu peste 4 milioane lei

Millenium Insurance Broker, cu grupul Autonom acționar principal, încheie cu succes un plasament privat prin care capitalizează compania cu peste 4 milioane lei
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 nov 2022

Millenium Insurance Broker (MIB), al cărui acționar principal este grupul Autonom, controlat de frații Marius și Dan Ștefana realizat, în perioada 17-25.10.2022, un plasament privat, în vederea listării pe piața Aero a Bursei de Valori din București (BVB), în urma căruia a emis și a vândut către 42 investitori (31 persoane fizice și 11 persoane juridice) un număr de 347.587 acțiuni ordinare, reprezentând 20% din numărul total de acțiuni, cu o valoare nominală de 0,28 lei/acțiune și cu o valoare de tranzacționare de 12 lei/acțiune, diferența față de valoarea nominală reprezentând prima de emisiune. Compania de brokeraj s-a capitalizat astfel cu suma 4.171.044 lei, bani care vor fi folosiți pentru dezvoltare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Piața autohtonă de asigurări este departe de a-și fi atins potențialul maxim de dezvoltare, fiind necesare creșteri de peste 1000% pentru a atinge media Europeană.  Credem în dezvoltarea businessului de brokeraj în asigurări, ca fiind o soluție adecvată pentru a acoperi optim nevoia de protecție a românilor și a firmelor românești; Știm că o afacere listată, îndeplinind cerințele firești de legalitate și transparență, pe de o parte, dar și cele de management performant și profitabilitate, pe de altă parte, constituie cadrul ideal pentru a îndeplini așteptările clienților, partenerilor,  dar și ale investitorilor. Mulțumim tuturor celor care manifestă încredere în MIB,”  a declarat Ștefan Prigoreanu, CEO MIB.

FOTO Elon Musk anunță cum a fost îmbrăcat de Halloween - În samurai, alături de mama sa CITEȘTE ȘI FOTO Elon Musk anunță cum a fost îmbrăcat de Halloween - În samurai, alături de mama sa

Plasamentul a fost încheiat anticipat, cu un grad de suprasubscriere de 198,9%. Capitalizarea anticipată a societății înainte de listare, în contextul subscrierii integrale a acțiunilor în cadrul plasamentului, este în valoare de minim 25.026.240 lei.

Titlurile Millenium Insurance Broker vor fi listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București în perioada următoare, după cum a anunțat Profit.ro, decizia fiind deja semnată de acționari. Pachetul de acțiuni care va fi listat va reprezenta 20% din capitalul social al brokerului, care ocupă locul 9 în ierarhia de profil, cu o cotă de 2,37%.

Mișcarea a fost anunțată din vara anului trecut de Profit.ro ca fiind pregătită și reconfirmată în primăvară.

"Dacă nu apar probleme birocratice, estimez că listarea acțiunilor la cota BVB va avea loc până la finele anului", a declarat pentru Profit.ro Alin Angheluță, membru în Consiliul de Administrație al MIB.

Este pregătită și inițierea unui mecanism de recompensare a administratorilor brokerului pentru performanță în afacerile societății, urmând ca aceștia să primească cu titlu gratuit un număr de acțiuni din pachetul de acțiuni ale brokerului deținute de MIB, în funcție de cota în acționariat.

Astfel, Ștefan Prigoreanu va primi 2,79%, Alin Valentin Angheluță - 0,995% și Dan George Ștefan - 0,995% din pachetul de acțiuni deținut de MIB în cadrul societății, respectiv 4,7%.

Millenium Insurance Broker (MIB), înființată în anul 1997, ocupa locul 9 pe piața de profil la finele lunii iunie 2022, cu o cotă de 2,37% în funcție de primele intermediate la nivelul pieței, conform datelor ASF.

Grupul Autonom, controlat de Marius și Dan Ștefan din Piatra-Neamț (județul Neamț), deține 28,048% din acțiuni, Dorin Ivașcu - 11,5%, Tudor Dimofte - 14,091%, Ștefan Emanuel Prigoreanu - 16,410%, Alin Valentin Angheluță - 8,2%, Alexandru Ion - 4,151%, Cristina Mihaela Cristea - 3,6%, ATM Ventures (fond de investiții controlati de Autonom) - 3,1%, Gabriel Manolache - 1,5%, Michael Bulzan - 0,9%, Tudare Consulting - 0,6%, Millenium Insurance Broker (MIB) - 4,7%, Silver Executive Solution - 0,4%, Zaharia Angheluță - 0,29%, Adrian Vartic - 0,35%, Camelia Vartic - 0,35%, Docris Broker - 0,3%, Radu Lebada - 0,2%, ASSO Broker - 0,2%, Cristian Manolache - 0,2%, Seal Asig - 0,1%, Finhub Platform - 0,1%, Mihai Iorgoveanu - 0,1%, Ioana-Bianca Cojanu - 0,1%, Smart Total Vision - 0,1%, Alexandru Lehadus - 0,1%, Adela-Adriana Angheluță - 0,1%, M.C.O. & Terra - 0,07%, Dan-Valentin Partila - 0,07% și Marian-Constantin Medvighi - 0,07%.

La acest moment, Transilvania Broker de Asigurare este singurul broker listat la Bursa de Valori București.

viewscnt
Afla mai multe despre
millenium insurance broker
mib
listare
bursa