Băncile au scăzut dobânzile la credite și depozite la minimul istoric în noiembrie

Băncile au scăzut dobânzile la credite și depozite la minimul istoric în noiembrie
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 6 ian 2016

Băncile au redus marjele nete de dobândă în noiembrie, lună în care ratele la creditele și depozitele în lei au ajuns la noi minime istorice, potrivit datelor Băncii Naționale a României.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Creditele în lei, atât cele noi, cât și cele în sold, au ajuns la cel mai mic nivel de dobândă în noiembrie. Media pe sistemul bancar pentru împrumuturile noi a scăzut cu 37 de puncte de bază, la 5,53%, iar cea pentru împrumuturile în sold cu 14 puncte de bază, la 6,36%.

Dobânzile la depozitele noi sunt foarte aproape de pragul de 1%, cu o rată medie de 1,1% în noiembrie, în scădere marginală față de octombrie. Și dobânzile pentru depozitele la termen au scăzut la noi minime istorice, cu o rată medie de 1,52%.

Băncile au acordat credite noi în lei de 4,4 miliarde de lei în noiembrie, în scădere ușoară față de octombrie. Depozitele noi în lei la termen s-au redus ca volum cu 3,6 miliarde de lei, la 15,8 miliarde de lei.

Populația și firmele care economisesc în euro primesc de câteva luni dobânzi de sub 1%. Pentru depozitele noi rata medie e de 0,55%, iar pentru cele în sold e de 0,78%. La creditele în noi în euro, dobânda a scăzut cu aproape 50 de puncte de bază în noiembrie, la 3,61%, în timp ce la împrumuturile în sold a rămas aproape neschimbată, la 4,38%.

Anul trecut, băncile au căutat să-și îmbunătățească profitabilitatea și au crescut în favoarea lor  diferența dintre dobânzile la credite și cele la depozite.

Până în noiembrie, băncile au crescut marjele la lei, cu 72 de puncte de bază la sold și cu 67 de puncte de bază la afacerile noi, în timp ce la euro le-au scăzut marginal.

Lună încinsă pentru bănci. Începe sezonul de procese pe clauze abuzive CITEȘTE ȘI Lună încinsă pentru bănci. Începe sezonul de procese pe clauze abuzive

“Considerăm că ratele de dobândă practicate de băncile din România vor fi influențate în perioada următoare de semnalele de politică monetară din SUA, Zona Euro, România, de accelerarea economiei interne (într-un context caracterizat prin posibila intensificare a riscurilor la adresa stabilității financiare), de concurența din sfera sectorului bancar, dar și de inițiativele legislative (Legea dării în plată)”, arată analiștii Băncii Transilvania într-un raport.

Începutul lui 2016 a marcat un nou record pentru dobânzile de pe piața interbancară. Cotația Robor la 3 luni, în funcție de care băncile calculează dobânzile variabile, a scăzut pentru prima sub 1%.

viewscnt
Afla mai multe despre
dobanzi credite
dobanzi depozite