Bravcod preia fermele Peneș Curcanul, cu un credit de peste 24 milioane euro de la CEC

Bravcod preia fermele Peneș Curcanul, cu un credit de peste 24 milioane euro de la CEC
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 9 oct 2017

Firma agricolă Bravcod, parte a grupului Galli Gallo, cel mai mare crescător și pro­cesator de curcani de pe piața locală, intrat însă în insolvență în urmă cu patru ani pentru datorii de 234,3 milioane lei, se va împrumuta la CEC cu peste 111 milioane lei (24,4 milioane euro) pentru a prelua de la Galli Gallo patru ferme.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Banii vor fi contractați cu titlu de credite pentru investiții.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Într-un raport redactat în 2014 de administratorul judiciar se arăta că Galli Gallo a închiriat patru ferme de creștere a curcanilor către Bravcod, astfel încât aceasta să poată obține subvenția pentru creșterea curcanilor conform legii, Galli Gallo nemaicalificându-se pentru obținerea subvenției din cauza intrării în insolvență.

Tranzacție: Producătorul german de motoare Deutz a cumpărat IMLmotoare Galați, într-o tranzacție care include mai multe firme ale italianilor de la IML Motori CITEȘTE ȘI Tranzacție: Producătorul german de motoare Deutz a cumpărat IMLmotoare Galați, într-o tranzacție care include mai multe firme ale italianilor de la IML Motori

"Societatea debitoare desfășoară în prezent o activitate structurată pe abatorizarea de curcani și de valorificare a cărnii de curcan  și a  semipreparatelor și a procedat  la  încheierea unui contract de închiriere a celor patru ferme de creștere a curcanilor către societatea Bravcod anterior deschiderii procedurii de insolvență. Motivul pentru care debitoarea a considerat necesară această operațiune este pentru a se obține, de către firma chiriașă, subvenția pentru creșterea curcanilor, societatea debitoare nemaicalificându-se pentru obținerea acestor subventii, datorită apariției stării de insolvență", se arăta în raport.

Grupul Galli Gallo, pe piață din 1999, deține brandul „Peneș Curcanul’’ și o rețea de magazine în 24 de județe.

La acest moment, grupul este, conform termene.ro, tot în insolvență, cu datorii totale de 220,4 milioane lei.

Anul trecut, grupul a avut afaceri de 144,4 milioane lei și o pierdere de 6,3 milioane lei. Ultimul an profitabil a fost 2012, cu un plus de 249.138 lei, înainte de intrarea în insolvență.

viewscnt
Afla mai multe despre
penes curcanul
magazine
bravcod