Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM a acordat primele două garanții în Programul Start Up Nation

Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM a acordat primele două garanții în Programul Start Up Nation
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 sep 2017

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri anunță că a acordat primele două garanții în Programul Start Up Nation, ambele din domeniul producției. Valoarea finanțării a limita de 200.000 de lei/beneficiar, Fondul garantând în proporție de 80% creditul acordat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Anterior, Ministerul pentru Mediul de Afaceri a semnat convenții de colaborare cu BCR, Banca Transilvania și CEC Bank pentru implementarea programului Start-Up Nation, care prevede finanțarea în limita maximă a 200.000 lei pentru fiecare nouă firmă sau afacere înființată în acest an.

Cele trei bănci oferă creditele-punte cu o dobândă fixă între 3,5% și 3,99% pe an, în vederea acoperirii cheltuielilor eligibile aferente planurilor de afaceri până la eliberarea tranșelor din ajutorul de minimis de până la 200.000 lei.

CJUE intervine într-un proces al unor români pentru credite în franci elvețieni: O bancă trebuie să furnizeze clientului date suficiente CITEȘTE ȘI CJUE intervine într-un proces al unor români pentru credite în franci elvețieni: O bancă trebuie să furnizeze clientului date suficiente

În cazul BCR, dobânda este de 3,5%, în timp ce Banca Transilvania va percepe o dobândă de 3,9%, iar banca de stat CEC Bank este cea mai scumpă, cu o dobândă de 3,99%.

Creditul va ajunge apoi în contul beneficiarului, care poate realiza cheltuieli cu banii împrumutați, urmând să se intre în procedura de certificare, susține ministrul.

Cei care au aplicat în cadrul programului au avut la dispoziție două opțiuni: cererea de rambursare și cererea de plată.

În prezent sunt verificate dosarele depuse de firme, urmând ca până la jumătatea lunii octombrie să se semneze toate acordurile de finanțare cu start-up-urile.

Un număr de 19.296 de planuri de afaceri au fost înscrise în programul Start-Up Nation, cele mai multe în București (aproape 3.000 de proiecte) și Cluj (circa 2.300), iar vârsta medie a antreprenorilor este de 36 de ani și jumătate.

Circa 77% din proiecte au fost depuse în mediul urban, iar restul în mediul rural.

Patrimoniul Asesoft International, incluzând două cabane din Munții Bucegi, evaluat la 32,5 milioane de lei. Peste 90% din valoarea activelor companiei aflate în insolvență sunt garanții BCR CITEȘTE ȘI Patrimoniul Asesoft International, incluzând două cabane din Munții Bucegi, evaluat la 32,5 milioane de lei. Peste 90% din valoarea activelor companiei aflate în insolvență sunt garanții BCR

Valoarea ajutorului financiar nerambursabil solicitat de cei peste 19.000 de aplicanți este de 3,74 miliarde lei, numărul de locuri de muncă asumate fiind de 44.681.

Însă un număr de 8.653 de planuri de afaceri sunt în limita bugetului, prin care s-ar creea 20.956 de noi locuri de muncă.

Aproape 55% din cei interesați să demareze o afaceri au sub 35 de ani, iar vârsta medie a antreprenorilor este de 36,5 ani.

Din proiectele depuse, cele mai multe, 2.926, sunt din București, Cluj (2.289), Timiș (885 proiecte), Ilfov (781 planuri de afaceri) și Iași (770 planuri de afaceri).

În ceea ce privește etapele care urmează acestea sunt: generarea numărului de identificare pentru fiecare proiect în Registrul Unic Electronic, verificarea veridicității și eligibilității planurilor de afaceri și semnarea acordurilor de finanțare, pe măsură ce planurile de afaceri sunt acceptate în program.

O nouă sesiune a programului ar urma să aibă loc abia în 2018.

Programul Start-Up Nation are, în acest an, o finanțare de 1,71 miliarde lei, care asigură, în temeiul legii, suportul activității a 10.000 de noi firme înființate după 31 ianuarie 2017.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul pentru mediul de afaceri
cec bank
banca transilvania
bcr