ING Bank a făcut profit brut de 120 de milioane de lei în primul trimestru, în creștere cu 22% față de anul trecut

ING Bank a făcut profit brut de 120 de milioane de lei în primul trimestru, în creștere cu 22% față de anul trecut
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 18 mai 2017

Sucursala băncii olandeze ING Bank a făcut un profit brut de 120 de milioane de lei în primele trei luni din 2017, în creștere cu 22 de milioane de lei față de rezultatul înregistrat în primul trimestru din 2016 (când se consemnase un avans cu 26% față de perioada similară a anului precedent), pe fondul unor venituri operaționale mai mari, ca urmare a creșterii cu peste un sfert a portofoliului de credite.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Banca a majorat portofoliul de credite la 18,5 miliarde de lei, o creștere de 28% în ultimul an, în condițiile în care creditul în lei a crescut cu 45%, la 13 miliarde de lei. Cota de piață pe credite a ajuns de la 6,3% la 8%. Totodată, numărul de clienți activi a crescut cu 125.000 (14%) față de anul trecut.

Afacerile în creștere au adus venituri totale mai mari cu 19%, la 323 de milioane de lei, în timp ce costurile operaționale au avansat cu 15%, la 176 de milioane de lei, în contextul în care banca a cheltuit mai mult pe infrastructura IT, pe salariile noilor angajați și pe reglementare.

Costurile cu riscul au crescut cu 42% la 27 de milioane de lei, însă rata creditelor neperformante a scăzut cu 0,9 puncte procentuale la 3,7%, față de o medie a pieței de 9,3%.

Raiffeisen Bank a mutat 22 de milioane de euro de la darea în plată la conversia creditelor în franci elvețieni CITEȘTE ȘI Raiffeisen Bank a mutat 22 de milioane de euro de la darea în plată la conversia creditelor în franci elvețieni

“Obiectivul nostru rămâne să construim banca digitală a viitorului”, spune Michal Szczurek, CEO ING Bank România, și menționează că 30% dintre clienții activi care folosesc servicii bancare digitale au ales ING  și că aceștia realizează peste jumătate dintre tranzacțiile digitale bancare în România.

Depozitele clienților au crescut cu 20% la 23 de miliarde de lei, iar cota de piață pe acest segment a crescut de la 7,3% la 8%. Numărul celor care încasează salariile sau alte venituri recurente într-un cont ING a crescut cu 21% în ultimul an, la aproape 600.000 de persoane.

Banca a anunțat recent o nouă ofertă pentru contul de salarii care va permite clienților să retragă numerar de la orice ATM, oriunde în lume, cu comisioane zero.

Băncile din România au adunat profituri nete de 1,23 de miliarde de lei în primele trei luni ale anului, nivel record pentru anii de după criză și în creștere cu 5,3% față de suma raportată în primul trimestru din anul trecut, în condițiile în care afacerile sunt în creștere.

viewscnt
Afla mai multe despre
ing bank
profit ing bank