Piraeus Bank lansează un card virtual dedicat cumpărăturilor online în lei

Piraeus Bank lansează un card virtual dedicat cumpărăturilor online în lei
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 iul 2017

Subsidiara din România a grupului financiar elen Piraeus, Piraeus Bank, a anunțat marți lansarea unui card virtual Mastercard denumit Winbuy, care este dedicat exclusiv cumpărăturilor online în lei, noul card fiind preplătit, reîncărcabil și destinat clienților bănci.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Cardul poate fi emis instantaneu chiar de către beneficiar din orice locație cu acces la internet, la orice oră, în orice zi și devine activ automat după efectuarea primei alimentări. De asemenea acesta poate fi reîncărcat oricând, 24/7, poate fi anulat și se poate emite un nou card via internet. Valabilitatea cardului virtual Winbuy este de 5 ani”, se mai arată în comunicat.

Potrivit băncii, nou card este mai sigur deoarece codul CVC este transmis prin SMS, iar clientul poate stabili sumele privind alimentarea, realimentarea sau descărcarea acestui card. Totodată clientul deține control total asupra disponibilităților și sumelor cheltuite: cardul poate fi alimentat și descărcat în funcție de cumpărăturile dorite.

Cel mai mare investitor de pe piețele de bonduri reduce masiv riscul. În 2006, șeful strategiilor de investiții și-a vândut casa și și-a dus bunurile într-un depozit CITEȘTE ȘI Cel mai mare investitor de pe piețele de bonduri reduce masiv riscul. În 2006, șeful strategiilor de investiții și-a vândut casa și și-a dus bunurile într-un depozit

„Asistăm astăzi la expansiunea achizițiilor online de produse și servicii, care conduc totodată la creșterea numărului și sumelor tranzacționate online. De exemplu numai anul trecut, conform datelor din piața, sumele tranzacționate online prin intermediul cardului s-au ridicat la aproximativ 745 milioane de euro, cu 44,9% mai mult decât în anul precedent fapt ce indică o apetență sporită a românilor pentru acest tip de tranzacții", a declarat directorul general adjunct al Piraeus Bank România, Mădălina Teodorescu.

Numărul clienților Piraeus Bank care utilizează Internet banking și mobile banking a crescut în ultimii doi ani cu 31%, respectiv 43%, ajungând la finalul anului trecut la 50.000 de utilizatori. Numărul mediu lunar de tranzacții Internet banking și mobile banking a depășit 96.000 anul acesta.

Piraeus Bank România face parte din grupul financiar elen Piraeus Bank Group. În cei 17 ani de activitate pe piața din România, Piraeus Bank și-a construit o rețea care deservește peste 300.000 de clienți.

viewscnt
Afla mai multe despre
piraeus bank
mastercard
card