Președintele Comisiei pentru buget din Camera Deputaților: Toate părțile să-și asume o parte din consecințele devalorizării francului elvețian

Președintele Comisiei pentru buget din Camera Deputaților: Toate părțile să-și asume o parte din consecințele devalorizării francului elvețian
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 sep 2015

Președintele Comisiei pentru buget din Camera Deputaților, Viorel Ștefan, a declarat miercuri că se dorește prin lege crearea unei reglementări prin care toate părțile să și asume o parte din consecințele devalorizării francului elvețian.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Prin lege să creăm o reglementare constituțională prin care, practic, toate părțile să-și asume o parte din consecințele acestei devalorizări. Pentru că nu este corect ca să preia integral sistemul bancar sau să preia integral utilizatorii - clienții aceste consecințe și, bineînțeles, statul, care este garantul a tot ce s-a întâmplat, trebuie și el să își asume parțial aceste consecințe", a spus Viorel Ștefan.

El a solicitat, în ședința de miercuri, reprezentanților Ministerului Finanțelor să pună la dispoziția Comisiei rezultatele negocierilor cu Asociația Română a Băncilor (ARB).

"Ideal este ca noi, printr-o lege aplicată, de fapt să reglementăm o înțelegere prealabilă între cele două părți - sistemul bancar, instituțiile de credit pe de o parte, utilizatorii de servicii financiare, pe de altă parte. În ciuda aparențelor, cred că s-au făcut pași în această direcție și, de aceea, vreau să valorificăm mai bine rezultatul muncii celor care au fost implicați. Mai exact, Ministerul de Finanțe cu ARB, începând din martie, aprilie au avut negocieri și au căzut în mare asupra unei formule de conversie, care să fie funcțională. Funcțională înseamnă să satisfacă interesele utilizatorilor de credite, iar pe de altă parte să nu inducă efecte nedorite în sistemul bancar. Deci, să fie însușit inclusiv de instituțiile de credit. Eu cred că aceste lucruri transpuse în amendamente ale comisiei noastre, aduse la o formă care se pretează a fi text de lege, ar putea să deblocheze situația", a explicat deputatul.

Întrebat dacă optează pentru o reducere a unui procent între 15 și 25% din valoarea creditului sau pentru plata la valoarea medie a cursului așa cum s-a propus, președintele Comisiei s-a abținut să spună procente.

"La nivel de principiu ca să funcționeze trebuie ca la momentul conversiei să opereze un discount. Deci, soldul de rambursat să se diminueze cu o valoare care să fie suportabilă de către creditor și care să facă posibil ca prin rescadențarea creditului, prin restructurarea acestui credit, el să fie adus în condiții de piață comparabile cu ceea ce se întâmplă astăzi cu un credit nou. (...) Acest lucru se întâmplă doar prin operarea cu un discount la momentul conversiei după care alinierea la nivelul de piață existent astăzi pentru creditele noi. Că acest lucru se va așeza pe 15% discount pe 20-25% e greu să spun astăzi. Un singur lucru pot să spun, din informațiile mele Volksbank, care este singura bancă care a ajustat astfel peste 17.000 de dosare de credite, a operat cu un discount de 22% și toată lumea a fost mulțumită. Deci, ceea ce a putut să facă Volksbank ar putea teoretic să facă orice instituție de credit având în vedere că Volksbank este banca care a avut cel mai încărcat portofoliu de astfel de credite", a conchis Ștefan.

Membrii Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților au hotărât săptămâna trecută readucerea în dezbatere și punerea pe ordinea de zi a proiectului legislativ privind conversia creditelor inițiat de deputatul PSD Ana Birchall. 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
francul elvetian
viorel stefan
camera deputatilor
comisia de buget finante