Prima Casă 2017: Statul alocă băncilor garanții de 2,5 miliarde de lei

Prima Casă 2017: Statul alocă băncilor garanții de 2,5 miliarde de lei
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 27 ian 2017

Programul Prima Casă va primi 2,5 miliarde de lei în garanții pentru 2017. Locuințele mai noi de cinci ani sunt favorizate printr-o sumă mai mare a creditului ce poate fi accesat de beneficiari și printr-o garanție mai mare pentru bănci în comparație cu locuințele vechi, potrivit unui proiect de Hotărâre a Guvernului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Băncile vor primi în curând noi fonduri pentru programul Prima Casă, după ce majoritatea au epuizat plafoanele de anul trecut. Ministerul Finanțelor pune la bătaie garanții de 2,5 miliarde de lei, din care băncile vor putea acorda credite între 5 și 6 miliarde de lei, în funcție de locuințele care vor fi mai căutate de români.

În premieră, apare o diferență între garanția statului în funcție de vechimea imobilului achiziționat.

Economiștii din bănci nu cred în creșterea economică a Guvernului. Investițiile vor fi probabil tăiate pentru a nu depăși deficitul de 3% CITEȘTE ȘI Economiștii din bănci nu cred în creșterea economică a Guvernului. Investițiile vor fi probabil tăiate pentru a nu depăși deficitul de 3%

Locuințele noi, adică cele recepționate cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat, cele consolidate în ultimii 5 ani sau cele care vor fi construite sunt garantate cu 50% din valoarea creditului.

Creditele pentru achiziția de locuințe noi sau consolidate merg până la 66.500 de euro. Dacă locuințele consolidate sunt pentru prima oară diferențiate de restul locuințelor, în cazul locuințelor noi apare o diferențiere. Astfel, pe normele vechi locuințe noi erau considerate cele construite în baza autorizațiilor emise după 22.02.2010. În cazul de față sunt considerate locuințe noi cele cu documente care atestă recepția lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de solicitarea creditului garantat, termen care se împlinește în ziua corespunzătoare din ultimul an, potrivit proiectului.

Locuințele vechi, adică cele recepționate sau consolidate cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului sunt garantate cu 40% de către stat.

Creditul maxim rămâne la 57.000 de euro. Dacă din suma maximă băncile erau despăgubite imediat de către stat cu 28.500 de euro în caz de neplată, acum despăgubirea scade la 22.800 de euro. Ministerul Finanțelor crede că diferențierea garanțiilor va crește preferința pentru locuințele noi, potrivit strategiei Prim Casă, elaborată la finele anului trecut.

Pentru locuințele ce urmează a fi construite de către solicitanții de credit pe cont propriu valoarea finanțării rămâne la 66.500 de euro, iar pentru clădirile ridicate prin asociații valoare se păstrează la 71.250 de euro. Garanția băncilor rămâne la 50%.

Locuințele construite de stat prin Agenția Națională pentru Locuințe sunt în continuare incluse în Prima Casă.

Ministerul Finanțelor delegă Fondul de Garantare a Creditelor pentu IMM, care se ocupă de analiza și aprobarea dosarelor de finanțare, să radieze și ipotecile în cazul rambursărilor anticipate sau la termen a creditelor.

Statul a alocat un plafon de 2,94 miliarde de lei anul trecut, însă volumul total de garanții distribuite a fost mai mare, în urma unor realocări din 2015. Astfel, în 11 luni din 2016 statul a acordat aproape 33.000 de garanții în valoare totală de 3,1 miliarde de lei, ceea ce înseamnă credite de 6,2 miliarde de lei. Stocul de credite pentru locuințe a crescut anul trecut cu circa 10 miliarde de lei, astfel că peste 60% din finanțare s-a făcut cu subvenția de risc de la stat.

De la lansarea Programului în anul 2009 până la finele lunii noiembrie 2016, au fost acordate aproape 204.000 de garanții, în valoare totală de 17,5 miliarde lei, pentru credite de circa 35 de miliarde de lei, adică 60% din stocul de credit ipotecar din sistemul bancar.

Băncile au depus 767 de cereri de plată pentru credite neperformante, din care statul a plătit 521, în valoare totală de 44 de milioane de lei. 130 de cereri au fost respine.

viewscnt
Afla mai multe despre
prima casa 2017
prima casa
plafon garantii prima casa
plafon prima casa 2017
fonduri prima casa