Restanțele la creditele în lei au crescut

Restanțele la creditele în lei au crescut
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 sep 2021

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populației și firmelor s-a cifrat, în august 2021, la 4,58 miliarde de lei, în creștere cu 1,23% față de suma raportată în luna precedentă, în timp ce restanțele la creditele în valută au scăzut cu 9,79%, la 1,42 miliarde de lei (echivalent), conform datelor Băncii Naționale a României (BNR).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Totalul creditelor în lei era, în august, de 220,893 miliarde de lei (cu 1% peste valoarea din luna precedentă), din care 84,587 miliarde de lei erau sume contractate de agenții economici și 132,028 miliarde de lei împrumuturi luate de populație, scrie Agerpres.

Un nou studiu IRES identifică factorii-cheie pentru trecerea consumatorilor români de la fumat la produse cu risc redus CITEȘTE ȘI Un nou studiu IRES identifică factorii-cheie pentru trecerea consumatorilor români de la fumat la produse cu risc redus

Creditele în valută totalizau 92,01 miliarde echivalent lei în august 2021 (cu 0,11% mai mult față de iulie 2021), din care 55,203 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenții economici și 29,155 miliarde de lei credite luate de populație.

Bucureștenii aveau, la finele lunii august, credite în lei restante în sumă de 1,803 miliarde de lei (1,780 miliarde de lei în iulie) și în valută de 523,8 milioane de lei, echivalent (646,3 milioane de lei în iulie).

Un nou studiu IRES identifică factorii-cheie pentru trecerea consumatorilor români de la fumat la produse cu risc redus CITEȘTE ȘI Un nou studiu IRES identifică factorii-cheie pentru trecerea consumatorilor români de la fumat la produse cu risc redus

Totalul creditelor în lei contractate în Capitală se cifra în august la 80,551 miliarde de lei (79,430 miliarde de lei luna precedentă), iar al celor în valută la 48,059 miliarde de lei (48,320 miliarde de lei în iulie).

viewscnt
Afla mai multe despre
credite
restante