TOPUL băncilor. Banca Transilvania își consolidează poziția de lider, ING Bank urcă două poziții

TOPUL băncilor. Banca Transilvania își consolidează poziția de lider, ING Bank urcă două poziții
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 29 iun 2020

Banca Transilvania a continuată să câștige cotă de piață în 2019 și și-a consolidat poziția de lider în topul băncilor din România, în timp ce BCR și BRD au crescut sub media sistemului. ING Bank a avut încă un an de creștere rapidă și a ajuns pe locul 4 de pe 6, relevă date avansate acum și analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Cum va fi relansată economia, puternic afectată după criza COVID-19, și ce se va întâmpla pe piața bancară, precum și cu fondurile de investiții și cele de pensii, bursa și societățile de asigurări va fi anunțat de cei mai importanți jucători în domeniu la Videoconferința - 
Profit.ro Financial Forum 

„Finanțăm repornirea economiei“. Detalii pot fi aflate AICI

Sectorul bancar a încheiat anul trecut cu un profit net de 6,4 miliarde de lei, cu circa 0,4 miliarde de lei sub nivelul din 2018. 23 dintre cele 34 de bănci prezente în piață au încheiat anul trecut pe profit.

INTERVIU Andreea Niculae, Accenture România: “De departe, cel mai mare și mai complex impact al COVID-19 pentru bănci va fi asupra managementul creditării” CITEȘTE ȘI INTERVIU Andreea Niculae, Accenture România: “De departe, cel mai mare și mai complex impact al COVID-19 pentru bănci va fi asupra managementul creditării”

Activele băncilor au crescut cu 9,8% în comparație cu 2018 și au ajuns la 495,3 miliarde de lei.

Banca Transilvania a avut, pentru al doilea an la rând, cel mai mare câștig de cotă de piață și a ajuns la active de 87,7 miliarde de lei, cu 18% mai mult față de 2018, după ce a absorbit Bancpost. BT controla 17,7% din activele bancare românești în 2019, față de sub 14% în 2017, când era pe locul 2.

Banca Comercială Română, parte a grupului Erste, lider al pieței timp de mulți ani până în 2018, a continuat să piardă cotă de piață și, deși activele au crescut cu circa 5% față de 2018, la 71,5 miliarde de lei, cota de active a scăzut la circa 14,4%, de la 15%.

Progrese în reglementarea recunoașterii faciale CITEȘTE ȘI Progrese în reglementarea recunoașterii faciale

BRD Societe Generale a avut o dinamică și mai slabă decât cea a BCR și a pierdut mai bine de un punct din piață în doi ani, la active de 55,8 miliarde de lei.

ING Bank a ajuns de pe locul 6 direct pe 4 anul trecut, în condițiile unei creștere a activelor cu peste 16%, lucru ce a ridicat cota de piață cu jumătate de punct procentual la 9%. Sucursala băncii olandeze a crescut cu peste un punct procentual în ultimii doi ani.

Pentru UniCredit, deși a înregistrat o creștere a activelor de 7,2%, cota de piață a fost ușor sub 9% și la limită în spatele ING.

După o creștere a cotei de piață în 2018, Raiffeisen Bank a pierdut din piață în 2019, ajungând la circa 8,7%.

Progrese în reglementarea recunoașterii faciale CITEȘTE ȘI Progrese în reglementarea recunoașterii faciale

Banca de stat CEC Bank a revenit pe creștere anul trecut, după o contracție în 2018, reușind să crească activele cu 12%, însă a rămas pe locul 7 cu 6,6% din piață.

Distanța dintre locul 7 și 8 s-a mărit anul trecut. Alpha Bank, singura bancă a unui grup grecesc rămasă în România, avea anul trecut 3,6% din piață, față de aproape 3,8% în anul precedent.

OTP Bank, din grupul ungar cu același nume care urmărește extinderea în regiune, a crescut anul trecut activele cu circa o cincime și a adăugat circa 0,2 puncte, ajungând la 2,7%.

Garanti BBVA, scoasă la vânzare de către grupul spaniol BBVA, a pierdut anul trecut din piață după o creștere a activelor de doar 6%, sub media sistemului. De achiziția Garanti este interesată OTP. Activele cumulate ale celor două bănci ar fi de peste 24 de miliarde de lei.

Sucursala Citibank a continuat să crească activele cu ritmuri de două cifre și a ajuns în preajma locului 10 anul trecut, cu o cotă de piață de 2%.

Banca statului Eximbank și-a majorat activele cu aproape 8%, dar cota de piață a scăzut ușor sub 1,6%. Banca Românească, achiziționată de Eximbank și menținută cu operațiunile separate, și-a redus bilanțul cu aproape 2%.

Intesa SanPaolo și-a majorat și anul trecut activele cu două cifre și ajuns la o cotă de 1,3%, față de 1% în 2017. Subsidiara grupului italian este și ea interesată de extinderea în România prin achiziția Garanti - dintr-o eventuală fuziune ar rezulta o bancă de locul 8.

Libra Internet Bank a continuat creșterea cu o cincime a bilanțului și este foarte aproape de Intesa, câștigând circa 0,3 puncte în ultimii doi ani.

FOTO FREEDOM: Cum te îmbraci în evadare CITEȘTE ȘI FOTO FREEDOM: Cum te îmbraci în evadare

Clasamentul băncilor cu o cotă de piață de peste un punct procentual este încheiat de First Bank – aflată însă în scădere față de 2018.

Nicio bancă nu a reușit să treacă de pragul de 1% în ultimii doi ani și chiar Credit Europe Bank a scăzut sub acest prag, având anul trecut o cotă de 0,8%.

La capitolul dinamică între băncile mici se remarcă Vista Bank și Credit Agricole, care au crescut cu 29%, respectiv 24% anul trecut.

Cele două bănci pentru locuințe, ale BCR și Raiffeisen, au continuat să scadă anul trecut, în condițiile litigiului cu Curtea de Conturi.

Videoconferinta, transmisă în direct și la Profit TV, este organizată cu sprijinul: Alpha Bank, Bursa de Valori București, CEC Bank, Depozitarul Central, Fan Courier, Groupama Asigurari, ING Bank, OTP Bank, Raiffeisen Bank, Roca Investments, Sif Banat-Crisana și Sif Muntenia.
 
viewscnt
Afla mai multe despre
top banci 2019
top banci active 2019