Cartierele cele mai bogate din marile orașe au, de obicei, mai mulți copaci, mai multe păsări și, în general, mai multe spații verzi, un fenomen cunoscut drept 'efectul luxului' care se regăsește la New York, Londra, Beijing sau Cape Town și evidențiază o inegalitate de mediu, și anume că accesul la natură depinde, de asemenea, de bunăstarea economică, relatează EFE.
În timp ce în Brazilia se desfășoară COP30, unde biodiversitatea și justiția de mediu sunt în centrul dezbaterii, un studiu coordonat de Universitatea din Torino oferă o nouă perspectivă asupra inegalității ecologice din cadrul orașelor, scrie Agerpres.
'Biodiversitatea urbană este esențială pentru a înțelege interacțiunile dintre oameni și natură și cum putem conviețui în armonie cu ea', explică pentru EFE Irene Regaiolo, biolog și autoarea principală a cercetării.
Lucrarea, publicat în revista științifică People and Nature, analizează peste o sută de studii internaționale și confirmă o tendință: cartierele mai înstărite tind să găzduiască o biodiversitate mai mare, în timp ce zonele defavorizate sunt de obicei mai gri și mai sărace în vegetație.
'Efectul luxului' poate fi observat în multe orașe, dar Regaiolo subliniază că el 'nu este universal', ci depinde de contextul urban și geografic și de nevoile socio-economice ale fiecărei populații.
Potrivit cercetătoarei, majoritatea studiilor despre acest fenomen provin din nordul global - America de Nord și Australia -, lăsând lacune asupra a ceea ce se întâmplă în orașele din sudul global.
'Țările în curs de dezvoltare au, de obicei, alte priorități', precum accesul la hrană sau siguranța,'probleme care în nord nu reprezintă o provocare imediată pentru majoritatea populației', observă cercetătoarea.
Din acest motiv, dinamica urbană este 'diferită', deși împărtășește inegalități asemănătoare. Centrele bogate contrastează cu periferiile sărace, unde diferența de acces la natură se traduce în inechitate de mediu.
Studiul, încadrat în Obiectivul 11 al Agendei 2030 a ONU, evidențiază o provocare în creștere și necesitatea unei proiectări mai durabile, incluzive și echitabile a orașelor, care să fie cu adevărat capabile să împace nevoile sociale cu cele de mediu.
'Dacă vrem ca orașele viitorului să atingă aceste obiective, trebuie să mergem într-o direcție care să reconcilieze nevoile de mediu și cele sociale', consideră Irene Regaiolo.
Studiul avertizează, de asemenea, asupra unui alt fenomen: așa-numita gentrificare verde.
Pentru a încerca să reducă 'efectul luxului', unii cercetători propun 'crearea de spații verzi publice în cartierele marginale'. Regaiolo consideră însă că aceasta este 'o soluție cam simplistă' deoarece poate provoca 'creșterea valorii imobiliare', scumpind cartierul și făcându-l inaccesibil pentru locuitorii săi.
Pentru a evita acest lucru, autorii propun soluții mai integrate: grădini urbane, grădini comunitare și proiecte de știință cetățenească care să implice în mod direct populația locală, obținând spații care, pe lângă conservarea biodiversității, consolidează legăturile sociale, creează locuri de muncă ''verzi'' și întăresc sentimentul de apartenență.
În prezent, peste jumătate din populația mondială trăiește în zone urbane. ONU estimează că proporția populației din zonele urbane va atinge 70% în 2050, ceea ce înseamnă că, 'pentru multe persoane, orașul ar putea fi singurul loc unde pot experimenta natura', afirmă Regaiolo.
De aceea, cercetătoarea susține că zonele verzi urbane trebuie să devină laboratoare de durabilitate.
'Soluțiile bazate pe natură, de la plantații până la infrastructuri verzi, pot ajuta la combaterea schimbărilor climatice, reducând insulele de căldură, promovând conservarea biodiversității și încurajând incluziunea socială', concluzionează ea.
