BVB a pierdut peste 5 miliarde de lei din capitalizare, valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a căzut cu mai mult de 46%

BVB a pierdut peste 5 miliarde de lei din capitalizare, valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a căzut cu mai mult de 46%
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 apr 2022

Bursa de Valori București (BVB) a pierdut 5,119 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 2,37%, în această săptămână, iar valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a înregistrat o scădere cu 46,75%, în comparație cu săptămâna anterioară.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cum afectează tensiunile internaționale piața de capital românească, cum pot fi atrași mai mulți investitori de retail pe piața de capital, cum se vede în 2022 apetitul emitenților față de bursă și multe alte teme vor fi explicate la Videoconferința Profit Piața de Capital.forum - Bursa în apropierea războiului, programată pentru 13 aprilie.

Videoconferința, organizată cu sprijinul Agista, Banca Transilvania, Bursa de Valori București, CreditAmanet, Depozitarul Central, Nordis Group și SIF Banat-Crișana, va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV - DETALII AICI

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de Agerpres, capitalizarea bursieră a coborât la 210,956 miliarde de lei în perioada 4 - 8 aprilie 2022, de la 216,076 miliarde de lei în săptămâna 28 martie - 1 aprilie 2022.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Analist eToro: Europa ar putea supraviețui fără gazul rusesc iarna viitoare, dar există câteva probleme CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Analist eToro: Europa ar putea supraviețui fără gazul rusesc iarna viitoare, dar există câteva probleme

Tranzacțiile cu acțiuni au generat un rulaj de 121,395 milioane de lei în această săptămână, în scădere de la 227,977 milioane de lei, în perioada anterioară.

Cea mai bună zi de tranzacționare la BVB a fost marți, 5 aprilie, când s-a înregistrat un rulaj de 34,288 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, vineri, 8 aprilie, cu o valoare a tranzacțiilor de 12,569 milioane de lei.

Indicele principal al Bursei de Valori București - BET - a închis săptămâna la 12.715,96 puncte.

Acțiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la București, generând tranzacții de 26,069 milioane de lei și o descreștere de preț cu 0,20%.

PROFIT NEWS TV Radu Puiu, Financial Analyst XTB România: Mă aștept ca, în următoarea perioadă, piața de criptomonede să evolueze în tandem cu piața bursieră. Investitorii tind să fie mai degrabă precauți și să se orienteze către active mai sigure CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, Financial Analyst XTB România: Mă aștept ca, în următoarea perioadă, piața de criptomonede să evolueze în tandem cu piața bursieră. Investitorii tind să fie mai degrabă precauți și să se orienteze către active mai sigure

În topul tranzacțiilor se mai află titlurile OMV Petrom, cu schimburi de 12,908 milioane lei (-0,32%), urmate de acțiunile Fondului Proprietatea, cu tranzacții de 10,702 milioane de lei (-0,48%).

Cele mai importante creșteri ale cotațiilor au fost înregistrate de acțiunile COS Târgoviște (+41,46%), Oil Terminal (+34,34%) și Rompetrol Well Services (+18,29%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acțiunile UCM Reșița, care au înregistrat un declin de 16,51%, urmate de cele ale Altur (-13,27%) și ale Romcab (-12,83%).

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa
actiuni