Dividendul special de la Fondul Proprietatea a redus volumul total al fondurilor de investiții. Industria a avut, însă, un an foarte bun din punctul de vedere al numărului de investitori, al fondurilor atrase și performanțelor obținute

Dividendul special de la Fondul Proprietatea a redus volumul total al fondurilor de investiții. Industria a avut, însă, un an foarte bun din punctul de vedere al numărului de investitori, al fondurilor atrase și performanțelor obținute

Sursa foto: Jan Sučko | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 7 dec 2023

Creșterea pe noi maxime a indicelui BET a majorat valoarea agregată a fondurilor de acțiuni. Trimestrul 3 a readus fondurile de investiții deschise în zona intrărilor nete.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La finalul lunii octombrie a acestui an, numărul investitorilor români cu plasamente în fondurile de investiții distribuite local a crescut la aproape 560.000 de persoane, un nou record pentru o industrie relansată puternic după criza financiară a anului 2008.

„Am avut aproape 10.000 de investitori în fiecare lună de la începutul acestui an”, a spus Horia Gustă, președinte al Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF). „Rezultatele de anul acesta chiar sunt de luat în seamă. Cine nu e investitor încă trebuie să se gândească serios de ce n-a devenit încă investitor la cum arată piața de capital și bursa în general.”

SURPRIZĂ - FOTO Alaric Securities va intra pe piața românească. Vizează și titluri de stat CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ - FOTO Alaric Securities va intra pe piața românească. Vizează și titluri de stat

Industria este, totuși, mai mică, urmare a unui eveniment corporativ, respectiv distribuirea dividendului special de la Fondul Proprietatea (FP) după vânzarea de către această societate a deținerii de la Hidroelectrica (H2O). Aceasta a făcut ca activele fondurilor alternative de investiții să scadă cu 34,03%, la 17,70 miliarde lei la 30 septembrie, de la 26,83 miliarde lei. Este un declin aproape în echivalent cu valoarea de 9,28 miliarde euro a ofertei publice primare derulată pentru producătorul de energie hidro.

Prin contrast, fondurile deschise de investiții au ajuns la active de 19,00 miliarde lei, după o creștere de 9,01%, față de cele de 17,43 miliarde lei de la finele anului trecut. „Tind să se egalizeze”, punctează Jan pricop, director executiv în cadrul Asociației.

CONFIRMARE Cumpărătorul acțiunilor la Bonas CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Cumpărătorul acțiunilor la Bonas

Dinamica a fost diferită. Cel mai important salt, de 20,36%, l-au avut fondurile de acțiuni care au crescut la 3,37 miliarde lei, de la 2,80 miliarde lei. Este rezultatul, dincolo de noi intrări, în primul rând, al creșterii cu peste 25% a indicelui BET în acest an

Majorarea activelor a fost de 10,45%, pentru fondurile multiactive, la 2,07 miliarde lei, de la 1,87 miliarde lei. Și de 6,04% pentru cea mai importantă clasă, cea a fondurilor de obligațiuni și instrumente cu venit fix, care a urcat la 10,18 miliarde lei, de la 9,60 miliarde lei.

FOTO Nuclearelectrica a semnat la Paris contractul de jumătate miliard euro pentru retehnologizarea unității 1 de la Cernavodă CITEȘTE ȘI FOTO Nuclearelectrica a semnat la Paris contractul de jumătate miliard euro pentru retehnologizarea unității 1 de la Cernavodă

Din punctul de vedere al fluxului banilor investitorilor, fondurile de investiții românești au avut intrări nete de 299 milioane lei în trimestrul 3, o inversare de trend după ieșiri nete de 169 milioane lei în primul trimestru și flux pozitiv de 169 milioane lei la T2.

„O să vedem o reluare a trendului de creștere a activelor sub administrare. Vedem un trend de creștere al numărului de investitori. Vedem performanțe bune din punct de vedere al fondurilor de investiții distribuite local”, spune Radu Hanga, președintele reales recent al Bursei de Valori București.

Profit Financial.forum – Mihai Purcărea (AAF): Ținta de 1 milion de clienți pentru fondurile de investiții este sustenabilă pe un termen de 2-3 ani CITEȘTE ȘI Profit Financial.forum – Mihai Purcărea (AAF): Ținta de 1 milion de clienți pentru fondurile de investiții este sustenabilă pe un termen de 2-3 ani

Dinamica bună a indicilor bursieri, ricoșeul pe piața obligațiunilor și cupoanele mai bune plătite în noul ergim de dobânzi au ameliorat și performanța fondurilor. Gustă de la Asociația de profil punctează că toate fondurile de investiții din top 5 performanță au avut în primele 3 trimestre din 2023 randamente de peste 30%.

Acestea sunt în măsură să atragă noi investitori. Din punctul de vedere al persoanelor care au făcut plasamente, creșterea este de 19% la nivel industriei, cu o majorare de 26,73% pentru fondurile diversificate și de 12,81% pentru fondurile de acțiuni.

viewscnt
Afla mai multe despre
fondul proprietatea
fonduri de investitii
aaf
horia gusta
bvb
radu hanga
bursa