Euro a scăzut spre 4,76 lei. Aurul, la cel mai mare nivel din ultimele șapte săptămâni

Euro a scăzut spre 4,76 lei. Aurul, la cel mai mare nivel din ultimele șapte săptămâni
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 mai 2019

Banca Națională a României (BNR) a anunțat, miercuri, un curs de referință de 4,7615 lei/euro, în scădere ușoară față de nivelul atins marți. Aurul a crescut la cel mai mare nivel din 28 martie până în prezent, iar francul elvețian a urcat la cel mai înalt nivel din 8 aprilie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În luna ianuarie, euro a atins de 11 ori noi niveluri record în raport cu leul și a atins, în 25 ianuarie, un nivel maxim de 4,7648 lei, scrie News.ro.

Marți, euro a crescut la 4,7616 lei.

Călin Rangu (ASF): Susținem soluționarea litigiilor prin arbitraj CITEȘTE ȘI Călin Rangu (ASF): Susținem soluționarea litigiilor prin arbitraj

Miercuri, euro a scăzut la  4,7615 lei.

Prețul gramului de aur a urcat de la 176,8208 lei la 177,4524 lei. Acesta este cel mai ridicat nivel din 28 martie, când a fost 177,7842 lei.

Dolarul american, cotat indirect în piața românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a crescut de la 4,2367 lei la 4,2506 lei.

Cursul francului elvețian a crescut de la 4,2038 lei la 4,2221 lei. Acesta este cel mai mare nivel din 8 aprilie, când a fost 4,2287 lei.

Lira sterlină a scăzut de la 5,4867 lei la 5,4865 lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
curs valutar
euro
bnr