FGA a efectuat plăți de 358 milioane lei, până la 1 decembrie 2017, pentru păgubiții Astra, Carpatica și Forte

Financiar   
FGA a efectuat plăți de 358 milioane lei, până la 1 decembrie 2017, pentru păgubiții Astra, Carpatica și Forte

Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a avizat în total, până la data de 29 noiembrie 2017, 67.100 cereri de plată pentru petenții celor trei societăți de asigurare, în faliment: Astra Asigurări, Forte Asigurări și Carpatica Asig, iar valoarea aprobată la plată pentru aceste cereri se ridică la 368,9 milioane lei, a declarat joi Cristian Roșu, directorul general al Fondului.

În total, FGA a recepționat pentru cei trei asigurători falimentari, 95.434 cereri de plată. Dintre acestea, 63.220 au fost depuse de către potențialii creditori de asigurare ai societății Astra Asigurări, 30.909 cereri de plată au fost transmise de către petenții Carpatica Asig și 1.305, de către petenții societății Forte Asigurări, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Peste 84% dintre români asociază sărbătorile de sfârșit de an cu bradul și instalațiile de lumini. Locuitorii Bucovina sunt cei mai atașați de tradiții CITEȘTE ȘI Peste 84% dintre români asociază sărbătorile de sfârșit de an cu bradul și instalațiile de lumini. Locuitorii Bucovina sunt cei mai atașați de tradiții
Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Pentru anul viitor instituția estimează că va efectua plăți în valoare de 240 de milioane de lei, în mare parte către păgubiții Carpatica Asig.

În 2017, până la 1 decembrie, FGA a efectuat plăți în valoare de 149,3 milioane de lei în contul creditorilor de asigurare ai Astra Asigurări, 59,1 milioane lei pentru petenții Carpatica Asig și 5,8 milioane de lei pentru creditorii Forte Asigurări.

Despăgubirile achitate de FGA au crescut ca valoare în 2017, cu peste 50 de milioane de lei, față de anul trecu

viewscnt
Afla mai multe despre
fondul de garantare a asiguratilor
astra
carpatica
cristian rosu
forte