Lira sterlină ar putea scădea la minimul ultimilor 30 de ani în raport cu dolarul în eventualitatea unui Brexit - director PIMCO

Lira sterlină ar putea scădea la minimul ultimilor 30 de ani în raport cu dolarul în eventualitatea unui Brexit - director PIMCO
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 22 iun 2016

Lira sterlină s-ar putea deprecia la minimul ultimilor 30 de ani în raport cu dolarul american în eventualitatea unui Brexit, estimează Mike Amey, responsabil cu portofoliile în lire sterline administrate de PIMCO Europe, care este însă de părere că britanicii vor alege să rămână în Uniunea Europeană la referendumul de mâine.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Moneda britanică ar putea scădea până la pragul de 1,30 dolari, de la aproximativ 1,47 dolari în prezent, în cazul unei eventuale ieșiri a Marii Britanii din blocul comunitar, cel mai redus nivel din ultimii 30 de ani, a spus Amey, în cadrul Reuters Global Markets Forum. 

Totodată, un vot în favoarea ieșirii din UE va determina Banca Angliei să reducă și mai mult rata dobânzii de politică monetară, aflată la minimul record de 0,5%.

Soros: Lira se va prăbuși cu peste 20% în cazul Brexit, mai mult decât devalorizarea din 1992 CITEȘTE ȘI Soros: Lira se va prăbuși cu peste 20% în cazul Brexit, mai mult decât devalorizarea din 1992

"Estimăm că Banca Angliei va tăia dobânda în cazul unui Brexit, până la nivelul de 0%. În ceea ce privește alte bănci centrale, nu credem că un Brexit va reprezenta un eveniment sistemic", a opinat Amey, care a adăugat că șansele ca Marea Britanie să rămână în UE sunt de 60%.    

Potrivit managerului de portofolii, cel mai mare risc la adresa economiei globale este reprezentat de China și de felul în care autoritățile chineze vor gestiona creșterea rapidă a gradului de îndatorare al țării după criza financiară.

viewscnt
Afla mai multe despre
lira sterlina
brexit
depreciere
pimco
mike amey