Acțiunile Hidroelectrica ating noi maxime. Capitalizare bursieră de peste 10 miliarde euro

Acțiunile Hidroelectrica ating noi maxime. Capitalizare bursieră de peste 10 miliarde euro
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 14 sep 2023

Producătorul național de energie hidro atinge o nouă valoare record, în aceeași zi în care și indicele BET doboară noi maxime.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

După o secvență mai lungă de sesiuni cu presiune la vânzare, indicele DAX40 din Germania a erupt după publicarea deciziei de politică monetară a Băncii Centrale Europene și a revenit peste nivelul de 15.800 de puncte.

Acesta este contextul în care și la Bursa de Valori București am consemnat o sesiune pozitivă, în care indicele BET a câștigat 0,33%, pentru o închidere pe un nou maxim istoric de 14.136,06 puncte, într-o mișcare puternic ascendentă evidențiată pe graficul atașat.

Acțiunile Hidroelectrica ating noi maxime. Capitalizare bursieră de peste 10 miliarde euro

Impulsul a fost susținut de volume și de acțiunile producătorilor de energie. Într-o ședință cu un rulaj de 83,68 milioane lei (16,84 milioane euro) al pieței de acțiuni, cele mai mari tranzacții, în valoare de 27,79 milioane lei, s-au realizat pe titlurile Hidroelectrica (H20) ce au crescut cu 1,13%, până la un nou nivel-record de 116,70 lei/acțiune și care situează capitalizarea bursieră a producătorului de energie hidro la 52.49 miliarde lei (10,61 miliarde euro).

Connections Consult, companie care a prins un contract-mamut, cu o valoare mai mare decât veniturile totale pe întreg anul trecut, vine cu rezultate financiare bune la S1 CITEȘTE ȘI Connections Consult, companie care a prins un contract-mamut, cu o valoare mai mare decât veniturile totale pe întreg anul trecut, vine cu rezultate financiare bune la S1

Într-o zi în care indicele energetic BET-NG a urcat cu 0,55% și titluzrile producătorilor de gaze naturale au avut aprecieri în tandem: +0,87%, până la prețul de 0,5800 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), care au adunat transferuri de 12,85 milioane lei, și +0,12%, până la prețul de 43,05 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz (SNG), ce au întrunit o activitate de 8,94 milioane lei.

Ziua a fost mai slabă pentru acțiunile cu profil financiar. Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au staționat la prețul de 22,80 lei/acțiune, pe volume echivalente cub 12,92 milioane lei, și, în circumstanțele unor schimburi însumând 6,31 milioane lei, titlurile Fondul Proprietatea (FP) s-au depreciat cu 0,88%, până la prețul de 0,3925 lei/acțiune, trăgând în jos indicele BET-FI care a pierdut 0,14%, până la nivelul de 52.182,71 de puncte.

Interes a existat și pentru titlurile One United Properties (ONE) ce au urcat cu 0,77%, până la prețul de 0,9150 lei/acțiune, pe tranzacții de 3,36 milioane lei. În rest, reperul unor transferuri de 1 milion de lei a mai fost depășit de 3 simboluri cu închideri diferite din punctul de vedere al direcției și amplitudinii mișcărilor: -0,66%, până la prețul de 0,9000 lei/acțiune, pentru titlurile Aquila Part Prod Com (AQ), -5,94%, până la prețul de 0,2690 lei/acțiune, pentru titlurile Impact Developer & Contractor (IMP) și +0,11%, până la prețul de 46,80 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
hidroelectrica
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica