Bursa câștigă un procent pe rulaje sporite, tractată de acțiunile OMV Petrom

Bursa câștigă un procent pe rulaje sporite, tractată de acțiunile OMV Petrom

Sursa foto: Maksimka3738 / dreamstime.com

scris 6 ian 2021

În contextul unei zile favorabile pentru activele de risc pe piețele financiare internaționale, sesiunea de la BVB a fost pozitivă și a adus indicele BET pe un nou maxim post-COVID.

Indicele S&P500 al Bursei de la New York s-a întors în zona maximelor istorice, într-o zi decisivă în care Senatul SUA este chemat să valideze voturile electorilor pentru alegerile prezidențiale. Este tendința care a influențat și piețele europene de acțiuni ale căror indici au avut închideri pozitive „pe verde”: +1,78% pentru indicele Euro Stoxx 50, +3,47% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +1,19% pentru indicele CAC40 de la Paris, +1,76% pentru indicele DAX30 din Germania, +0,02% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +1,53% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,96% pentru indicele PX de la Praga.

BVB a fost pe acest val, cu un avans de 0,98% al indicelui compozit BET Plus și o apreciere de 1,00% până la nivelul de 9.925,01 puncte, reperul câștigat fiind o nouă valoarea record de la declanșarea crizei noului coronavirus pe piețele bursiere cu aproape un an în urmă. Este o dinamică susținută de volume. Rulajul pieței de acțiuni a fost de 57,64 milioane lei (11,83 milioane euro).

Bursa câștigă un procent pe rulaje sporite, tractată de acțiunile OMV Petrom

La impulsul pieței românești a contribuit saltul de 2,70%, până la prețul de 0,3800 lei/acțiune al titlurilor OMV Petrom (SNP) care au cumulat schimburi de 6,53 milioane lei. Este și contextul în care indicele energetic BET-NG a supraperformat pieței, cu o creștere de 1,52%. La acest avânt au contribuit și titlurile Transelectrica (TEL) care, pe volume echivalente cu 1,80 milioane lei, au crescut cu 3,86%, până la prețul de 26,90 lei/acțiune care reprezintă un nou maxim pe acest simbol al ultimilor 3 ani.

PERSPECTIVE 2021: Companiile europene din tehnologie accelerează planurile de listare. Deliveroo, Klarna și Auto1, printre companiile care pregătesc oferte publice CITEȘTE ȘI PERSPECTIVE 2021: Companiile europene din tehnologie accelerează planurile de listare. Deliveroo, Klarna și Auto1, printre companiile care pregătesc oferte publice

La același capitol, am consemnat aprecieri pe linie pentru emitenții de prim plan: +0,88%, până la prețul de 28,60 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz Mediaș (SNG) care au cumulat transferuri de 4,81 milioane lei, +0,35%, până la prețul de 290,00 lei/acțiune, pentru titlurile Transgaz (TGN) care au cumulat tranzacții de 3,42 milioane lei, +0,55%, până la prețul de 18,24 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN), care au întrunit schimburi de 1,86 milioane lei, și +1,59% pentru titlurile Electrica (EL) care au închis la prețul de 12,80 lei/acțiune, pe o activitate de 1,77 milioane lei.

Ziua nu a fost într-atât de bună, având în vedere că titlurile cu cel mai mare rulaj, de 21,22 milioane lei, cele ale Băncii Transilvania (TLV), au închis în staționare la prețul de 2,2400 lei/acțiune care conferă instituției de credi o capitalizare bursieră de 12,85 miliarde lei (2,64 miliarde euro). Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), a câștigat 0,67%%, până la prețul de 15,00 lei/acțiune, pe fondul unor transferuri de 1,71 milioane lei.

Tot pe segmentul financiar, titlurile Fondul Proprietatea (FP) s-au corectat cu 0,35%, până la prețul de 1,4400 lei/acțiune, pe tranzacții de 6,19 milioane lei. Prin contrast, titlurile SIF au avut o zi pozitivă, ceea ce a condus la aprecierea cu 0,90% a indicelui BET-FI, care a închis la nivelul de 43,160,68 puncte.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
electrica