Bursa de la București a scăzut cu 1% în această săptămână

Bursa de la București a scăzut cu 1% în această săptămână
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 25 mar 2016

Indicele reprezentativ BET a închis ultima ședință a acestei săptămâni la nivelul de 6.755,54%, cu 1% sub nivelul de vinerea trecută. Este prima săptămână negativă de la debutul mișcării de revemire în prima parte a lunii trecute.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Fără suflu. Așa a încheiat Bursa de Valori București o săptămână în care activitatea de tranzacționare redusă din Săptămâna Mare a Paștelui catolic s-a răsfrânt atât asupra volumelor, cât și a oscilațiilor de preț.

În nicio zi fluctuațiile la nivelul indicilor nu au fost decisiv desprinse de 0,50%, iar în primele patru sesiuni ale săptămânii închiderile au fost sub referință. Astăzi, indicele BET s-a apreciat cu 0,22%, până la nivelul de 6.755,54 puncte, însă față de vineri acesta consemnează un declin de 1,03%, în timp ce în același interval de raportare indicele BET Plus a pierdut 0,94%.

În ceea ce privește volumele, o săptămână care a început bine, impulsionată de anunțul de joia trecută cu privire la repartizarea câștigului record al Băncii Transilvania către acționari, a sucombat în rulaje derizorii. Dacă ieri activitatea de tranzacționare în piața de acțiuni a fost de 14,49 milioane lei (3,24 milioane euro), astăzi a fost încă și mai redusă: 13,65 milioane lei (3,06 milioane euro).

Zi bună pentru titlurile energetice

Prezență neobișnuită pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor, titlurile Electrica (EL) au reunit schimburi de 5,21 milioane lei într-o ședință în care cotația a urcat cu 0,32%, până la prețul de 12,44 lei/acțiune.

Volume neobișnuite, a treia valoare din ultima jumătate de an, am consemnat și pe titlurile Conpet Ploiești (COTE), care au crescut cu 11,63%, până la prețul de 80,60 lei/acțiune, în ziua anunțului privind dividendul brut de 7,30 lei/acțiune. Calculat din punct de vedere net și raportat la cotația de închidere, randamentul acestuia este de 8,60%.

Este o mișcare care s-a răsfrânt doar parțial la nivelul indicelui energetic BET-NG în a cărui componență titlurile Conpet nu reprezintă decât 2,79%. Indicele a avut, totuși, al doilea cel mai bun avans al zilei, de 0,89%.

Titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au apreciat, de asemenea, pe transferuri de 1,18 milioane lei, cu 1,47%, până la prețul de 27,55 lei/acțiune, unde randamentul net al dividendului brut anunțat ieri la 2,70 lei/acțiune este de 9,31%.

Efervescența tranzacțiilor pe Banca Transilvania s-a estompat

Vedetă la sfârșitul săptămânii trecute și la debutul acesteia, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au cunoscut o resorbire a volumelor, efectul fiind direct asupra întregii piețe. Astăzi s-au schimbat titluri în valoare de 2,92 milioane lei, în condițiile unei coborâri a cotației cu 0,19%, până la prețul de 2,665 lei/acțiune. Cu o zi înainte se transferaseră numai 737.000 de titluri în valoare de 1,97 milioane lei, un declin abrupt după ce în precedentele șase ședințe rulajul se ridicase la 80 milioane lei (incluzând și tranzacțiile din piața deal).

Chiar și SIF Moldova (SIF2) pare a-și fi limitat proramul de vânzări care îi previne ca participația sa la Banca Transilvania să depășească un procentaj de 40% din totalul portofoliului. Joi, societatea de investiții financiare cu sediul în Bacău a vândut prin Alpha Finance cu puțin peste 348.000 de titluri cu simbolul TLV la prețul mediu de 2,6822 lei/acțiune și pentru care a încasat cu puțin peste 933.000 de lei. În precedentele 5 sesiuni de tranzacționare, SIF Moldova vânduse acțiuni în valoare de 13,57 milioane lei.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
electrica
banca transilvania
bursa
romgaz
conpet
dividend
sif moldova